Ţara Loviştei

Ţara Loviştei este o zonă etnografică pe teritoriul judeţelor Vâlcea şi Argeş, a cărei întindere corespunde depresiunii Loviştei.

Descriere

Loviştea geografică reprezintă o uriaşă depresiune intramontană ce desparte Carpaţii Meridionali în două grupe mari de munţi: Făgăraş şi Parâng. Loviştea administrativă include, pe lângă partea depresionară (dealuri cu petice de teren arabil şi fâneţe numite local “livezi” sau “locuri de coasă”) şi partea de sud-vest a Munţilor Făgăraş, şi pe cea de est a Masivului Parâng, adică Munţii Lotrului, de o parte şi de alta a Oltului. Partea depresionară se desfăşoară pe culoarul longitudinal al defileului Turnu Roşu – Cozia, şi prezintă intrânduri în părţile meridionale ale Munţilor Făgăraş şi Lotru.

Loviştea din stânga Oltului (Loviştea argeşeană) are o suprafaţă administrativă de 384 km², din care partea locuită (Loviştea propriu-zisă, depresionară) reprezintă aproximativ 150 km², iar Loviştea din dreapta Oltului (Loviştea vâlceană) are o suprafaţă administrativă de aproape 900 km². Dacă Loviştea vâlceană are o suprafaţă de aproape două ori şi jumătate mai mare decât Loviştea argeşeană, în schimb, în ceea ce priveşte gradul de populare, raportul este invers. Explicaţia acestei situaţii care s-a prezentat astfel întotdeauna, este în cea mai mare parte de natură geografică. Iată ce spune în acest sens I. Conea: “Despre Valea Lotrului s-a scris de mulţi că e largă. E largă în sensul că nu e «cheie» ca cele mai multe văi de munte – dar, antropogeografic vorbind, nu e largă nici cât să poată permite unui singur sat să se întindă în voie măcar pe o rază cât a Câinenilor de Argeş sau de Vâlcea. Lărgimea ei s-a exagerat”.

Loviştea administrativă este împărţită între comunele Câineni, Boişoara, Titeşti (reînfiinţată în anul 2002), Perişani, Racoviţa, Malaia, Voineasa şi perimetrul urban Brezoi.

Istoric

Ţara Loviştei este locuită din vechime, prezenţa romană fiind dovedită de castrele Caput Stenorum (în apropiere de Boiţa), Pons Vetus (la Câineni) şi Praetorium (la Racoviţa-Copăceni).

Numele de “ţară” a Loviştei apare într-un document de la 1311 care cuprinde în transcriere o diplomă din 1265 a viceregelui maghiar Ştefan, în care se confirmă, diploma din 1233 a viceregeleui Bela aşa-numita „Diplomă andreeană”. În acest document, se arată că principele de coroană Bela al Ungariei dă contelui Conrad de Tălmaciu “terram ….. Loystha vocatam ab aqua Lothur vocata, que fluit ad aquam Olth”. Dimitrie Onciul şi I. Conea sunt de acord că “în Loviştea de astăzi – ca nume cel puţin – trebuie s-o vedem pe Loystha din 1233”.

Documentul de la 1311 s-a dovedit însă a fi un fals interesat. B. P. Hasdeu (1900), D. Onciul (1902), N. Iorga (1909), A. Bunea (1912), Al. Lapedatu (1910) şi I. C. Filitti (1924) situează Loviştea în dreapta Oltului, însă Conea demonstrează că, de fapt, bazinul Titeşti-Brezoi constituie Loviştea naturală, punând confuzia pe seama lipsei de informaţie geografică a istoricilor. Acest bazin este descris cu lux de amănunte de către geograful Emmanuel (Emm.) de Martonne, care evidenţiază caracterul său de netă individualitate geografică. Acelaşi caracter de regiune geografică este remarcat şi de Fr. Schwanz (sau, mai corect, Schwantz ca şi Colrad în loc de Conrad), autorul celebrei hărţi de la 1722, Loviştea reprezentând pentru el “ein kleines Ländgen”, adică “o mică ţară” pe care o situează numai la est de Olt.

Bibliografie

• Pătraşcu, Marian; Daneş, Nicolae - Monografia comunei Câineni - judeţul Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea 2008 ISBN 978-973-7981-51-6
• Pop, P. Gr. - Carpaţii şi Subcarpaţii României, Editura Presa Universitară Clujeană, 2006, ISBN (10) 973-610-473-7