Alexandru Cernat

Alexandru Cernat
Născut		17 ianuarie 1828, Galaţi
Decedat		8 decembrie 1893, Nisa, Franţa
Ocupaţie		general, om politic

Alexandru Cernat (n. 17 ianuarie 1828, Galaţi - d. 8 decembrie 1893, Nisa, Franţa), general al Armatei Române, şef al Statului General Major, om politic, deputat şi senator liberal, ministru al Războiului.

Biografie

S-a născut la 17 ianuarie 1828 la Galaţi, fiind ultimul fiu al familiei Eustaţiu (originar din Vârlezi, judeţul Covurlui) şi Teodosia Cernat (fiica protopopului Gheorghe Avram din Galaţi).

Grade militare:

• cadet-1851
• sublocotenent -1852
• locotenent-1855
• căpitan-1857 (foto)
• maior-1858
• locotenent-colonel-1863
• colonel-1866
• general de brigadă-1873
• general de divizie-1877 (1 decembrie 1877, avansat pe câmpul de luptă, în Războiul de Independenţă ).

Funcţii militare:

• funcţii în Regimentul 4 Infanterie (1851-1863), Regimentul 6 Infanterie (1863-1866)
• comandant al Regimentului 5 Infanterie, Iaşi (1866-1871)
• ofiţer în statul major al Diviziei 3 militare teritoriale, Iaşi (1871-1873)
• comandant al Diviziei 3 militare teritoriale, Iaşi (1873-1877)
• ministru de război (2 aprilie-19 august 1877, 17 martie-24 noiembrie 1878)
• comandantul Armatei Române de Operaţii (20 august 1877-17 martie 1878)
• şeful Marelui Cartier General (5 decembrie 1877-17 martie 1878)
• comandant al Diviziei 3 Infanterie (1878-1881)
• şeful Statului Major General (1881-1882)
• comandant al Corpului 2 Armată, Bucureşti (1883-1891)

În perioada 1864-1888 a fost ales deputat şi senator, din partea partidului liberal (radical) al cărui membru a fost, în unele sesiuni fiind ales vicepreşedinte al Senatului.

Decoraţii şi medalii:

• “Semnul onorific” de argint
• “Semnul onorific” de aur (1876)
• “Virtutea militară” de aur (1877)
• “Steaua României” în grad de mare ofiţer
• Medalia “Trecerea Dunării”
• Medalia “Apărătorilor Independenţei”
• Ordinul “Sf. Gheorghe” clasa a IV-a (Rusia, 1877)
• Ordinul “Sf. Ana”, clasa a II-a (Rusia) şi altele

A fost trecut în retragere la 1 decembrie 1891.

Ca şef al Statului Major General şi ministru de război, a contribuit substanţial la opera de reorganizare a oştirii şi a sistemului naţional de apărare a ţării între anii 1879-1890, care a inclus, printre altele, trecerea armatei la cadrul de pace (1879), elaborarea şi aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor militare (1882), a Legii asupra administraţiei militare, adoptarea Legii asupra serviciului de stat major (1883) şi a Regulamentului asupra serviciului de stat major.

A lăsat posterităţii lucrarea Memorii. „Campania 1877-1878”.

Ministru de Război şi comandant al Armatei Române în Războiul de Independenţă

În preajma declanşării Războiului de Independenţă, generalul Cernat este numit, la 2 aprilie 1877, ministru de război. În Ordinul de zi dat cu ocazia numirii sale generalul Cernat arată: „Activitatea şi energia sunt mai necesare astăzi decât oricând, spre a se putea da o mai mare impulsie şi mai repede dezvoltare instrucţiei şi formării soldatului nostru, insuflându-i acea disciplină adevărat militată, care face pe om a merge cu abnegaţie până la sacrificiul vieţii sale ”

La 6 aprilie, pe baza propunerilor generalului Cernat, este decretată mobilizarea armatei, se trece la pregătirea armatei pentru război, concomitent cu acoperirea frontierei de sud a ţării şi respingerea atacurilor otomane la nord de Dunăre, acţiuni începute la 26 aprilie când “tunul românesc a bubuit la Calafat, nu însă cum bubuie de peste 200 de ani, numai la parade, ci şi ca să arate străinilor care ne încalcă drepturile, (…), că nu permitem aceasta fără a protesta şi în scris şi cu tunul”, „ ... bateriile noastre, sub ordinele maiorului Popescu (comandant de divizion din Regimentul 1 Artilerie, viitor general, inspector general al artileriei, comandant al Corpului 1 Armată din Craiova – n.n.), ridică drapelul în semn de alarmă şi după ce lasă pe turci să tragă şase lovituri, (...), la a şaptea lovitură răspund bateriile locotenetului Dănescu şi bateria a 2-a a căpitanului Grămăticescu”, artileriştii devenind astfel primii vestitori ai independenţei.

La 19 august este numit comandant al Armatei Române de Operaţii, ocazie cu care, prin Ordinul de zi, cere: „Luând această comandă fac apel la devotamentul şi curajul vostru, şi în acest fel, cu toţii să ne îndeplinim măreaţa datorie ce ne impune iubirea de ţară şi drapel. ” După ce la 23 august raportează domnitorului Carol I, comandantul armatei ruso-române de la Plevna (de Vest), la cartierul său de la Poradim, despre trecerea Dunării de către armata română, generalul Cernat ia măsurile necesare pentru pregătirea şi angajarea acţiunilor de luptă de la Plevna.

La 29 august la punctul său de comandă de la Verbiţa va da Ordinul de zi nr. 54: „Mîine 30 august, Corpul de armată va da asaltul redutei mari...”, stabilind coloanele de atac ale Diviziei 3 (colonlel Gheorghe Angelescu) şi 4 Infanterie (colonel Alexandru Angelescu), componenţa acestora şi obiectivele de atac, modul de acţiune al infanteriei şi artileriei, misiunile Diviziei de rezervă (colonel Mihail Cristodulo Cerchez), misiunile cavaleriei, modul de comportare pe câmpul de luptă. Cea de a treia bătălie a Plevnei, deşi a constituit un semieşec, a reprezentat un succes incontestabil pentru Armata română, singurul succes militar fiind cucerirea redutei Griviţa 1 de către români şi luarea ca trofee a trei tunuri turceşti, care n-au fost împărţite cu nimeni, fiind aduse în ţară şi dispuse, conform ordinului domnitorului Carol I, la statuia lui Mihai-Bravul şi la garda Palatului domnesc. În raportul său către primul ministru I. C. Btătianu, generalul Cernat arată: „Subsemnatul m-am aflat la ora 12.30 la observatorul ales înaintea poziţiunii rezervelor, de unde puteam îmbrăţişa toate operaţiile ... Trupele, în tot timpul acţiei, au dat probe de cel mai mare devotament şi abnegaţiune, s-au luptat ca nişte eroi. Moralul lor este excelent ... Cu drept cuvânt ne putem mândri că am început a ne afirma în faţa Europei şi se pot convinge că românii sunt o naţie eroică. ”

Apoi va conduce asaltul trupelor române împotriva redutei Griviţa 2, în ordinul nr. 57 din 5 septembrie precizând: „... toate bateriile de artilerie instalate în tranşeile deschise în apropiere de redută vor deschide focul asupra redutei. Bateriile de pe coamă ale Diviziei a 3-a vor combate bateriile inamice...La ora 11 dimineaţa focul bateriilor din jurul redutei vor înceta deodată şi se va da asaltul imediat de către trupele adunate în acest scop...”. Din nefericire, asaltul se va încheia printr-un rezultat negativ, ceea ce-l va determina pe generalul Cernat să susţină operaţia de învestire şi blocadă a Plevnei, care se va încheia cu cea de a patra bătălie a Plevnei, din 28 noiembrie, care va duce la capitularea armatei otomane comandată de Osman-paşa. Totodată detaşamentul colonel Slăniceanu va ocupa cetatea Rahova la 9 noiembrie, după ce mai întâi va fi curăţată de turci zona dintre râurile Vid şi Isker. Pentru aceste merite generalul Cernat va fi avansat în grad, iar Marele duce Nicolae, comandantul trupelor ruse, într-un ordin de zi, aprecia: „Exprim sincera mea recunoştinţă comandantului trupelor române ale corpului de împesurare, generalului Cernat, care a ştiut a face să pătrundă spiritul militar în trupe, ce prima oară luau parte la luptă, care a ştiut a le război la toate ostenelile vieţii militare, în împrejurările cele mai grele, care a ştiut a îndeplini până la capăt întreaga sarcină ce i se încredinţase”.

La 10 decembrie 1877, Consiliul de război de la Poradim, desfăşurat cu participarea domnitorului Carol I, a împăratului Alexandru al II-lea, a marelui duce Nicolae, a generalului Cernat etc., a hotărât o nouă misiune pentru Armata română: blocarea şi cucerirea Cetăţii Vidin. Devenit, din 5 decembrie, şef al Marelui Cartier General, generalul Cernat a condus nemijlocit această operaţie cu sprijinul colonelului Ştefan Fălcoianu.

Post-mortem

A decedat la 8 decembrie 1893, la Nisa, fiind înmormântat în cimitirul Bellu-Bucureşti.

În necrologul publicat de revista România militară se arată: “Cu adâncă durere înregistrăm stingerea din viaţă a ilustului general de divizie Cernat Alexandru, fost commandant de căpetenie al armatei române în campania independenţei din 1877-1878, una din figurile cele mai blânde şi mai modeste care în acelaşi timp încarna pe şeful părinte. Pierderea sa este simţită nu numai de întreaga armată dar şi de întreaga ţară. Numele său va rămâne dar săpat în inima şi mintea generaţiilor prezente şi viitoare, iar istoria ţării îi va rezerva cuvenitul loc de onoare printer oamenii iluştri ai ţării”.

La catafalcul gloriosului ostaş, Dimitrie Sturdza, preşedintele liberalilor, arată: “Modest şi simplu, plin de bunătate şi de iubire de ostaşi, plin de patriotism şi de abnegaţie în tot ce privea ţara şi neamul, generalul Cernat a fost totdeauna, de la gradul de soldat până la rangul superior de general commandant pe câmpul de război, bărbat al serviciului său, al datoriei sale. Generalul Cernat a rămas neclintit militarul drept şi disciplinat … generalul care se uita la armată va la odorul cel mai nepreţuit al unui popor. Armata românească a pierdut un ostaş viteaz, un general care a condos-o la victorie. Eternă dar să fie memoria cetăţeanului Cernat, devotat patriei, devotat poporului, devotat naţiunii! Eternă dar să fie memoria generalului Cernat, ostaşul credincios steagului, credincios patriei, victorios pe câmpul de război al independenţei României”.

Foştii săi subordonaţi au trimis telegrame de condoleanţe familiei generalului: “Ofiţerii Corpului 2 Armată se unesc cu mine pentru a exprima sentimente de o adâncă mâhnire prin pierderea vechiului lor comandant”(General Eracle Arion, comandantul Corpului 2 Armată, în războiul independenţei leful artileriei din Marele Cartier General). “Eu şi toţi ofiţerii Corpului 3 Armată care am luat parte la războiul independenţei ne unim profund la durerea nereparabilei pierderi a soţului vostru ţi rugăm a primi condoleanţele noastre pentru valorosul nostrum fost comandant” (General Constantin Barozzi, comandantul Corpului 3 Armată).

Bibliografie

• *** Minerva. Enciclopedie română – Cluj, 1930, p. 291;
• Lucian Predescu, Enciclopedia României – Cugetarea – Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Editura Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999 p. 184;
• Colonel Constantin Olteanu – Patru decenii sub drapel – Generalul Alexandru Cernat, Editura Militară, Bucureşti, 1971;
• Tucă, F., col. dr., Cociu, M., Chirea, F., dr. - Bărbaţi ai datoriei–1877-1878. Mic dicţionar – Ed. Militară, Bucureşti, 1979, p. 55-59;
• Căzănişteanu, C., Zodian, V., Pandrea, A. - Comandanţi militari. Dicţionar – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p.78-79;
• Oroianu, T., Nicolescu, G., Dobrinescu, V.-F., Oşca, A., Nicolescu, A.,– Şefii Statului Major General Român (1859 - 2000) -, Editor Fundaţia “General Ştefan Guşă” , Ed. Europa Nova, Bucureşti, 2001, p. 33-39;
• Bejancu, Gh., col, Ceauşescu, I., lt.-col., Mocanu, V., lt.-col., Olteanu, C., col.‚- Asalt la redute. Eroi ai războiului pentru independenţă – Ed. Militară, Bucureşti, 1969, p. 9-20;
• Ionela Nicolae – Despre generalul de divizie Alexandru Cernat, şef al Statului Major General (1881-1882) – în (colectiv) – Statul Major General în arhitectura organismului militar românesc. 1859-2009, Ed. CTEA, Bucureşti, 2009, p. 47-49;
• Ion Mamina, Ion Bulei – Guverne şi guvernanţi (1866-1916) – Silex-Casă de Editură şi Impresariat S.R.L., Bucureşti, 1994, p. 180-181;
• *** Colectiv (coordonator Amiral prof. Univ. Dr. Gheorghe Marin) – Enciclopedia Armatei României - Ed. CTEA, Bucureşti, 2009;
• Cornel Scafeş, Horia Şerbănescu, Corneliu Andonie, Ioan Scafeş – Armata română în războiul de independenţă 1877-1878 - Ed. Sigma, Bucureşti, 2002
• *** - România în războiul de independenţă. 1877-1878 – Ed. Militară, Bucureşti, 1977
• *** - Istoria militară a poporului român – vol. IV - Ed. Militară, Bucureşti, 1987-1989
• Romanescu, Gh., - Marile bătălii ale românilor – Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982
• *** (General maior dr.Constantin Olteanu şi colectiv) – Cronica participării Armatei Române la Războiul pentru Independenţă – Ed. Militară, Bucureşti, 1977;
• Hentea, C., - Armata şi luptele românilor – Breviar de istorie militară - Ed. Nemira, Bucureşti, 2002;
• Colonel dr. Florian Tucă – Monumentele neatârnării. Itinerar eroic (1877-1878) – Ed. Militară, Bucureşti, 1977, p. 140-145;
• *** Revista Armatei, nr. 23/15 decembrie 1893, p. 1010;