Alexandru Mocioni

Alexandru Mocioni
Alexandru Mocioni
Naţionalitate		român
Născut		4 noiembrie 1841, Budapesta
Decedat		1 aprilie 1909, Birchiş, Arad
Ocupaţie		jurist, politician

Alexandru Mocioni (Alexandru de Mocioni sau Alexandru Mocsonyi, în forma maghiarizată) (n. 4 noiembrie 1841 la Budapesta - d. 1 aprilie 1909 la Birchiş, judeţul Arad) a fost un om politic român, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta, unde a intrat pentru prima dată la vârsta de 24 de ani. Lider incontestabil al mişcării naţionale bănăţene, a ideat şi a sprijinit înfiinţarea Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Crişana, al cărui preşedinte a fost timp de patru luni; a militat pentru drepturile românilor din Banat şi din Transilvania.

Studiile

Conacul familiei Mocioni din Foeni, judeţul Timiş

S-a născut la Pesta şi a crescut în sânul familiei Mocioni, sub supravegherea mamei sale Ecaterina, care i-a insuflat o educaţie românească şi ortodoxă. Îndrumătorul său în studii a fost studentul Atanasie Marienescu, doctor în drept, viitorul academician. Studiile secundare le-a făcut la liceul piariştilor din Pesta. După terminarea lor, s-a înscris la Universitatea din Pesta, unde începe studiile în drept. Le continuă timp de trei ani la Viena şi le termină la Universitatea din Graz - de unde îşi ia doctoratul în drept. Fire încăpăţânată şi naţionalist înflăcărat, a intrat deseori în contradicţie cu profesorii sau colegii săi.

La scurt timp după ce îşi termină studiile şi îşi începe activitatea politică, întreprinde o călători de studii în Elveţia şi Belgia - ţări polietnice, cu scopul de a studia legislaţia privitoare la egalitatea drepturilor naţionalităţilor conlocuitoare. În acest fel se documentează serios cu argumente de drept şi exemple practice din aceste ţări considerate cele mai avansate din punct de vedere legislativ, argumente cu care urmărea să susţină cauza drepturilor românilor din Ungaria.

Intrarea în viaţa publică

„Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară: Rezervându-mi dreptul să vorbesc româneşte, în limba mea maternă, folosesc de astădată limba maghiară, numai din motive de oportunitate (întreruperi: în înţelesul legii!) pentru a declara pe scurt, că părtinesc moţiunea colegului deputat Stratimirovici, respective Gojdu. Onorată Cameră! Am auzit multe lucruri, care nu ţin strict de obiect. Domnul Stefanides, între alţii, a pus discuţiunea pe un astfel de teren pe care demnitatea mă opreşte să-l urmez (ilaritate), de aceea voiu vorbi strict la obiect. Onorată Cameră! Precum ştim, în ţări constituţionale, în cari există numai o naţiune, numirea generică a acestei naţiuni, sau a poporului constituţional e nu numai inutilă, cât şi neobişnuită. În Ungaria, unde trăiesc mai multe naţiuni împreună, ţin de incorect, după modesta mea părere, ca totalitatea acestor naţiuni să poarte numele generic al unei naţiuni aflătoare în minoritate (ilaritate). Pentrucă, într-adevăr, expresiunea «naţiunei maghiare», folosită în acest paragraf a proiectului de adresă, -sau însemnează că numai naţiunea maghiară se adresează monarhului, sau că întreaga populaţiune a Ungariei e maghiară. Eu aşa cred, că şi unul şi altul dintre aceste înţelesuri se loveşte de realitatea faptelor, şi chiar nu numai pentru aceasta n'ar avea loc în adresă. Dar, care e consecinţa acestui fapt? Dacă primul înţeles e dătător de directivă, celelalte naţiuni afară de cea maghiară fiind excluse, deşi fără drept, nu pot să primească adresa de a lor, tocmai din acest motiv. Dacă luăm din contră cazul al doilea, dat fiind că în aceasta se cuprinde o oarecare maghiarizare, deşi numai nominală, şi astfel se cuprinde în ea un atac la sentimentele lor naţionale, - naţiunile nu pot să sancţioneze însăşi acest atac, prin acceptarea adresei. Onorată Cameră! Eu aşa cred, că nu poate fi considerată ca dorinţă nemodestă cererea unei naţiuni, ca să fie numită pe numele ei; dar cu atât mai puţin poate fi considerată naţiunea, care nu cere această, ci cere numai să nu fie numită cu nume străin(Zgomot, întreruperi: maghiarul e străin?). Observarea domnului deputat Makay, că el vede cum noi prin aceasta ne îndreptăm armele spre interior, într-adevăr nu o înţeleg. S-a atins şi chestia, că oare sunt într-adevăr sau nu sunt mai multe naţiuni? Aşa cred că e păcat să vorbim pe tema aceasta, pentrucă chestia e de mult rezolvită, iar pentru cine nu e încă rezolvită, acela cred că nici astăzi nu se va convinge despre aceasta. Stimatul coleg Szentkiraly Mor (ilaritate: să auzim) zicea că el s'ar mulţămi cu propunerea lui Gojdu, dacă rămânea nemotivată. (Întreruperi: dacă nu se motiva astfel!). Da, dacă nu se motiva astfel. Eu tocmai părerea aceasta nu o împărtăşesc; pentrucă doară orice chestie trebuie motivată şi nu are nici o influenţă faptul, că unul aduce un motiv, altul, altul; dacă-l găsesc de bun şi potrivit scopului îl primesc, chiar şi din motive cu totul diferite, separându-mă şi de întreaga Cameră (zgomot). Acestea mi-am ţinut de dorinţă să vi le spun pe scurt.” (Şedinţa din 24 noiembrie 1868)

Debutul lui Alexandru Mocioni pe scena politică are loc la scurt timp după terminarea studiilor. Monarhul convocase noua Dietă pentru ziua de 10 decembrie 1865. Mocioni îndeplinea vârsta legală de 24 de ani în data de 4 noiembrie, ceea ce îi permitea să participe la alegerile pentru deputaţi. Se înscrie candidat pentru mandatul românilor din circumscripţia Rittberg (Tormac, judeţul Timiş). Contracandidatul său era consilierul austriac Winkler, mare proprietar, susţinut de guvern. În ciuda presiunilor din partea guvernului, Mocioni obţine majoritatea de voturi. Cu toate acestea, preşedintele electoral nu poate accepta răsturnarea de situaţie şi, sub pretextul unei bătăi între alegători, nu consemnează majoritatea de voturi. În al doilea tur de scrutin, Alexandru Mocioni obţine o majoritate zdrobitoare, o victorie răsunătoare dată fiind diferenţa de vârstă şi de susţinere dintre cei doi candidaţi. Urmează contestaţiile alegerilor, pe motiv că Mocioni este încă minor, dar contestaţiile nu sunt primite, deoarece Dieta se formează la o lună după ce Mocioni împlinea vârsta legală. Astfel, Alexandru Mocioni ajunge, la vârsta de numai 24 de ani, unul dintre cei mai tineri deputaţi din Camera ungară.

Activitatea politică şi parlamentară

Intrat în Parlamentul maghiar în primul său ciclu parlamentar (1865 - 1869), Alexandru Mocioni creează nu puţină scandalizare atunci când începe pledoaria pentru drepturile naţionalităţilor conlocuitoare, nerecunoscute politic la acea dată. Se considera atunci că numai naţiunea maghiară este reprezentată în Parlament, lucru pe care Mocioni îl combate categoric. Primele sale discursuri l-au transformat rapid într-unul dintre cei mai faimoşi, dar şi cei mai redutabili adversari politici. Primul său proiect de lege viza protejarea prin lege a drepturilor naţiunilor conlocuitoare din Ungaria Mare, cu accent pe protejarea drepturilor românilor. A constituit un club parlamentar al românilor, susţinuţi şi de sârbi.

La al doilea ciclu parlamentar (1869 - 1872) a primit mandatul din partea Lugojului. Această alegere a fost şi ea boicotată de forţele guvernamentale, contrariate de ascensiunea românilor în viaţa politică prin intermediul unor personalităţi de seamă, mai ales a Mocioneştilor, consideraţi un „club primejdios”. Alegerile de la Lugoj au fost pe toate căile obstrucţionate, în final fiind considerate nule, întrucât clar în defavoarea candidatului guvernamental Szentes. Cu toate acestea, la al doilea tur de scrutin, Mocioni a câştigat fără drept de apel. În acest ciclu parlamentar, Mocioni şi-a continuat munca începută. Cu toate că a întâlnit în continuare o opoziţie furibundă din partea partidelor parlamentare, chestiunile ridicate de el cu privire la drepturile naţionalităţilor şi-au făcut treptat locul în dezbaterea parlamentară şi în cea publică. În această perioadă, activitatea politică a politicienilor români pierde din forţa iniţială. Mocioni continuă să susţină cauza însă rezultatele întârzie să se arate.

Printre altele, a prezentat primul proiect de lege pentru înfiinţarea unui teatru românesc dar şi petiţia tinerilor români pentru a dezbate proiectul de lege privind înfiinţarea unei universităţi în limba română, la Cluj.

Activitatea publicistică

Pentru a-şi propaga ideile şi a lămuri publicul asupra poziţiilor luate, în special referitor la chestiunea drepturilor naţionalităţilor - care l-a animat de fapt de-a lungul întregii vieţi - Alexandru Mocioni a scris de timpuriu în ziarele contemporane din cum erau ziarul vienez „Zukunft” sau „Politik” din Praga. Tot prin intermediul ziarelor a combătut articolele partizane scrise la Budapesta, care atacau în principiu acţiunile sale.

Pentru a sprijini politica naţională a înfiinţat în 1893, la Timişoara, ziarul "Dreptatea".

Activitatea culturală şi socială

A fost şi pianist concertist, compozitor de muzică clasică şi animator cultural. A fost preşedinte al Băncii Albina din Sibiu, cea mai mare bancă a românilor din Transilvania, înfiinţată alături de Visarion Roman.

S-a stins din viaţă la 1 aprilie 1909, la Birchiş. A fost înmormântat la mausoleul familiei Mocioni de la Foeni.

Scrieri publicate

• Conştiinţa Naţională, în almanahul societăţii academice „România Jună”, Viena 1883
• Liberatea Presei, Romaenische Revue, 1888
• Simptoame de împăcare, în Romaenische Jahrbuecher, 1894
• Quem dii oderunt paedagogum fecerunt, Caransebeş 1899
• Problema vieţii, eseu la aniversarea societăţii academice „România Jună”, publicat în Almanahul soecietăţii „Petru Maior” a studenţilor români de la Budapesta.
• Religiunea şi ştiinţa, tipărit la Sibiu (1905) în limba română şi la Viena (1906) în limba germană.

Bibliografie

• Botiş, Teodor, Monografia familiei Mocioni, Editura Fundaţia pentru Literatură şi Artă "Regele Carol II", Bucureşti, 1939