Avram Imbroane

Avram Imbroane
Avram Imbroane
Naţionalitate		român
Născut		9 decembrie 1880, Coştei, Banatul sârbesc
Decedat		23 septembrie 1938, Bucureşti
Mormânt la		Timişoara
Ocupaţie		politician, deputat
Căsătorit cu		Sofia Imbroane
Părinţi		Mihai şi Romaniţa Imbroane

Avram Imbroane (n. 9 decembrie 1880, Coştei, Banatul sârbesc – d. 23 septembrie 1938, Bucureşti), teolog, om politic bănăţean, luptător pentru unirea Banatului şi Ardealului cu România, deputat.

Originea. Studiile

S-a născut la 9 decembrie 1880 în localitatea bănăţeană Coştei, una din cele mai vechi localităţi bănăţene româneşti, astăzi în Serbia, în apropiere de Vârşeţ. Părinţii săi, Mihai şi Romaniţa erau ţărani înstăriţi. Tatăl său era originar din Coştei iar mama sa era din Vrani (Caraş-Severin). Şcoala primară a efectuat-o în satul natal, sub îndrumarea părintelui Avram Corcea. Studiile secundare le-a făcut la Biserica Albă unde a avut şi primele probleme cu autorităţile, după ce a fost surprins că discuta pe tema cărţii lui Vincenţiu Babeş, „Die Sprach un Nationalitaetnfrage in Oesterreich”. Pentru că era persecutat, a trebuit să renunţe la şcoală şi să se întoarcă acasă. Atunci părinţii l-au trimis să termine ultimii ani de liceu la liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, unde a obţinut în 1901 bacalaureatul. În ciuda situaţiei financiare dificile, s-a descurcat lucrând ca meditator pentru familia dr. Baiulescu. Tot aici, participând la întâlnirile societăţii literare a liceului, a fost remarcat de Valeriu Branişte, care i-a fost profesor.

După terminarea liceului a câştigat o bursă a societăţii Emanoil Gojdu” pentru a studia la Facultatea de Drept din Budapesta. Aici va sta doar un an de zile, timp în care va fi secretarul societăţii de lectură a studenţilor români „Petru Maior”. Pentru că era animat de ideea naţională şi se făcuse remarcat în mod negativ pentru autorităţile maghiare, care l-au declarat „element periculos”, a fost înrolat în regimentul 7 honvezi din Vârşeţ, de unde spre sfârşitul anului 1901 a fost trimis la şcoala militară din Seghedin.

După ce a terminat stagiul militar, s-a înscris la Facultatea de Litere din Bucureşti şi în paralel a obţinut un post de pedagog la liceul „Sf. Sava”. Însă la stăruinţele mamei sale, a renunţat să mai plece la Bucureşti şi s-a hotărât să meargă la Facultatea de Teologie de la Cernăuţi, la care s-a înscris în toamna anului 1902. Aici şi-a perfecţionat studiile şi a obţinut în 1910 doctoratul în teologie (între 1907-1908 a studiat şi la Berlin). În acelaşi an s-a căsătorit cu Sofia Topor, fiica profesorului moldovean Gheorghe Tarnovieţchi.

După finalizarea studiilor superioare i s-a oferit un post la universitatea cernăuţeană dar a decis să se reîntoarcă în Banat pentru a face „şcoală politică şi naţională” poporului român din Banat. La o lună după căsătorie a intrat ca funcţionar la Consistoriul de la Caransebeş. Institutul i-a oferit o bursă de studii în Germania şi astfel pleacă, împreună cu soţia, în toamna anului 1910, la München, pentru a termina studiile întreprinse cu câţiva ani în urmă la Berlin (sociologie şi economie).

La München a studiat cu faimosul economist Lujo Brentano. Tot în această perioadă a studiat şi la Berlin, Posen şi Breslau. În toamna anului 1911 s-a reîntors acasă, s-a hirotonisit diacon şi s-a stabilit definitiv la Lugoj. A fost imediat angajat ca redactor la ziarul „Drapelul” condus de Valeriu Branişte şi a început să se implice în activitatea socială şi culturală. Pe plan politic se implică printre altele în alegerea unor deputaţi români precum Caius Brediceanu în Dieta de la Budapesta. Colaborează la manifestările filialei lugojene a „Astrei”, organizează zborul lui Aurel Vlaicu la Lugoj în 1912, susţine turneul Teatrului Naţional din Bucureşti prin Banat în 1913, este preşedinte al mai multor societăţi culturale lugojene. În 1913 participă el însuşi la alegeri, dar intră în vizorul autorităţilor care îl declară „agitator periculos”.

Izbucnirea războiului mondial. Refugiat în România. Activitatea pro-unionistă

În 1914 izbucneşte războiul şi Avram Imbroane refuză să ajute în vreun fel cauza austro-ungară. Demisionează de la ziarul „Drapelul”, încetează să mai predice şi, împreună cu familia, trece Carpaţii şi se refugiază la Bucureşti. Familia sa de la Coştei suferă persecuţii pe seama lui: tatăl său este chiar închis la Sopron.

La Bucureşti Imbroane se întâlneşte cu Octavian Goga şi ceilalţi refugiaţi ardeleni şi împreună duc o campanie unionistă. Publică în ziarele „Universul” şi „Adevărul”, dar mai ales la „Epoca”, unde Nicolae Filipescu acordase refugiaţilor ardeleni rubrica permanentă „Ardealul vorbeşte”. În colaborare cu preotul ardelean Vasile Lucaciu publică broşura „Ziua Învierii” unde expune viziunea sa asupra unei noi Românii de după război. Unionist convins, el aderă la Federaţia Unionistă, motiv pentru care tribunalul Cluj îl pune sub urmărire penală pentru „crimă de complot împotriva patriei”.

După intrarea României în război, se înrolează voluntar în grupul „Cerna” al armatei române, sub conducerea generalului de origine bănăţean, Ion Dragalina. Sub conducerea acestuia ia parte la luptele de la Orşova, de pe Valea Cernei şi de la Sibiu. Pentru faptele de vitejie primeşte ordinul „Ferdinand” şi este ridicat la rang de sublocotenent.

În noiembrie 1916 se retrage împreună cu familia în Moldova. De aici ia drumul Rusiei, ajungând până la Urali, cu scopul de a face propagandă în rândurile voluntarilor ardeleni căzuţi prizonieri la ruşi. Succesul demersului este nebănuit, pentru că numărul românilor ardeleni şi bănăţeni luaţi prizonieri era foarte mare şi pe deasupra erau dornici de a se înrola în armata română. În Rusia a trecut printr-un moment dramatic, fiind arestat de către o patrulă ţaristă şi condamnat la moarte sub acuzaţia de propagandă bolşevică. În faţa plutonului de execuţie scapă cu viaţă când ofiţerul rus care comanda plutonul de execuţie îi vede crucea de la gât, dovadă clară a faptului că nu era bolşevic. Eliberat de îndată, şi-a putut continua misiunea şi s-a întors în ţară împreună cu un grup de voluntari. A mai îndurat un scurt episod de persecuţie din partea guvernului Marghiloman, care, cu toate că războiul era pe sfârşite şi ţara se afla în pragul Marii Unirii, ducea o politică filogermană şi chiar antiunionistă.

Participarea la Unire. Rolul în viaţa politică interbelică

După terminarea războiului, îl găsim reîntors în Banat, luptând pentru cauza bănăţeană, pentru unirea integrală a provinciei. Ca o recunoaştere a rolului său, bănăţenii îl aleg pe Avram Imbroane ca unul dintre cei 69 de reprezentanţi trimişi să-i reprezinte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia care a declarat unirea Banatului cu România. Printre reprezentanţi s-a aflat şi fratele său, dr. Nicolae Imbroane.

În această perioadă se decide la Paris soarta Banatului, râvnit de Budapesta şi de Belgrad. Aurel Cosma, primul prefect român al judeţului Timiş-Torontal, îl numeşte pe Avram Imbroane ca reprezentant la Conferinţa de Pace de la Paris pentru a susţine cu documente şi argumente integritatea Banatului. Diplomaţii sârbi acţionau pentru a transforma Banatul în provincie autonomă, care, ocupată deja de armata sârbă, ar fi putut fi anexată la Serbia. După întoarcerea de la Paris, împreună cu prietenul său Cornel Bojincă, pune bazele Ligii Bănăţene, un organism politic unionist care urmărea să coaguleze eforturile unioniste ale românilor bănăţeni pentru a realiza unirea desăvârşită cu România şi desfiinţarea Consiliului Dirigent. Din acest motiv autorităţile sârbeşti l-au pus sub urmărire iar el a trebuit să se refugieze la Lugoj, care se afla sub ocupaţia trupelor franceze. În 10 iunie 1919, la Lugoj, în faţa a 70.000 de români aflaţi la marea adunare organizată de Liga Bănăţeană, Avram Imbroane a ţinut un discurs fulminant pentru unirea Banatului cu ţara. În ciuda eforturilor lui Imbroane şi a delegaţiei române la Paris, Conferinţa a decis în final împărţirea Banatului între România şi Jugoslavia, în proporţie de două treimi românilor şi o o treime sârbilor.

Restabilit la Lugoj, publică din 1919 ziarul „Banatul”, iar după intrarea armatei române în Timişoara la 3 august, se mută cu ziarul la Timişoara şi-l numeşte „Banatul Românesc” pentru a nu fi confundat cu ziarul cu acelaşi nume editat de Aurel Cosma. În ziarul „Banatul” din 18 iulie 1919 preconiza noua direcţie de urmat în urma unirii Banatului cu România:

„Visul secular s-a realizat. Vizionarii însă nu pot trăi fără visuri. Iar noul lor vis este acesta: să se ridice din inima Banatului un palat al culturii româneşti. Sus, în etajul lui, să se frământe minţile, să se zbată inimile şi să alerge pe hârtie peniţele. Jos, să rotească maşinile şi pe porţi să iese camioanele, ducând în cele patru direcţii ale Banatului cuvântul purtător de cultură românească.”

Pe plan politic, după realizarea unirii trece în Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu şi devine şef al acestuia pentru Banat. La alegerile care au urmat, a candidat la Lugoj împotriva lui Ion I. C. Brătianu şi a reuşit să obţină mandatul de deputat. Apoi este ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Ca urmare a disensiunilor din interiorul Partidului Poporului, Imbroane se dezice de Averescu şi i se alătură iniţial lui Constantin Argetoianu, apoi se înscrie în partidul liberalilor, care îl pun vicepreşedinte pe filiala de Timiş-Torontal. La alegerile din 1927 obţine un nou mandat de deputat şi este ales din nou vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În toamna lui 1930 îi ia locul ca preşedinte al filialei PNL Timiş lui Aurel Cosma, care se retrage din politică. La alegerile din 1931 obţine un nou mandat. Între 1934 – 1936 a fost secretar general în Ministerul Cultelor. În 1934 a pus bazele, la Timişoara, institutului „Dr. A. Imbroane” dedicat românilor de peste hotare şi care avea ca scop sprijinirea acestora pentru a studia în România.

Decedează la 23 septembrie 1938, la Bucureşti. Este înmormântat la Timişoara.

Testamentul politic

În anul 2003, la Editura Marineasa din Timişoara, a apărut cartea Testament politic - din publicistica unui liberal bănăţean, ediţie îngrijită de Adrian Onică, Roxana Pătraşcu şi apărută cu sprijinul Fundaţiei „Avram Ibroane” pentru românii de peste hotare. Cartea cuprinde o biografie a intelectualului bănăţean şi o selecţie de articole publicate în „Drapelul”, „Epoca”, „Banatul” („Banatul Românesc”) şi „Renaşterea”, precum şi câteva discursuri ale lui Avram Imbroane.

Despre Avram Imbroane, ÎPS Nicolae Corneanu spunea: „Pentru toţi românii, dar în special pentru bănăţeni, numele Imbroane a devenit un simbol al luptei pentru unire şi dreptul la identitate naţională....Reactualizarea lui este mai mult decât binevenită, el putând fi şi acuma un reper pentru oricine care vrea să-şi aducă o contribuţie la viaţa politică. Avram Imbroane a îmbinat într-un mod fericit idealurile de totdeauna ale românilor de pretutindeni, cu principiile creştine. A fost un intelectual autentic, dar şi un credincios fervent al Bisericii.”

Bibliografie

• Cosma, Aurel - Bănăţeni de altă dată, vol. I, Timişoara, 1933
• Jinga, Constantin, Cine a fost dr. Avram Imbroane? în Imbroane, Avram, Testament politic. Din publicistica unui liberal bănăţean, Editura Marineasa, Timişoara, 2003 ISBN 973-631-036-1

Bibliografie recomandată

• Trâpcea, Theodor N., Avram Imbroane, Timişoara, 1978

Legături externe

• http://fundatia.avram-imbroane.org/ Pagina web a Fundaţiei „Avram Imbroane”