Bărăteaz
de la Enciclopedia României
| Satul Bărăteaz |
 |
 | |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1411 |
| Populaţie | 637 locuitori |
| Cod poştal | 307366 |
|
Index sate în judeţul Timiş |
|---|
|
Index sate în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Bărăteaz este un sat în judeţul Timiş, comuna Satchinez, cu 637 locuitori (2002).
Localizare
Bărăteazul este un mic sat situat în nordul judeţului Timiş, la limita dintre judeţele Timiş şi Arad. Distanţa până la reşedinţa de judeţ, municipiul Timişoara, este de circa 36 km. Este traversat de drumul judeţean DJ692. Se leagă de centrul de comună, Satchinez, printr-un drum comunal modernizat. Totodată are acces la calea ferată care trece prin apropiere, însă halta se situează la 3 km distanţă de sat. Se învecinează la nord cu Gruni (8 km), la est cu Călacea (6 km), la sud-est cu Carani (8 km), la vest cu Satchinez (7 km).
Istorie
Satul Bărăteaz datează din secolul XV, prima atestare documentară fiind consemnată în 1411 sub numele Borchaza. Într-un defter otoman din 1554, apare menţionat cu 10 case.[1] Pe harta lui Mercy apare cu numele Barabaş şi ca fiind nelocuit, pentru că românii se refugiaseră din calea turcilor. Cu toate acestea, el a fost un sat predominant românesc. Istoricul Nicolae Ilieşu consideră că Bărăteazul a fost repopulat de români în 1764.[2] Sub stăpânirea hapsburgică a Banatului, ca urmare a eforturilor de colonizare a provinciei, a început să fie populat de colonişti germani (şvabi). Aceştia au devenit majoritari spre sfârşitul secolului XVIII, după care numărul lor a început să scadă. Astăzi majoritatea covârşitoare a locuitorilor sunt români. Germanii au numit Bărăteazul Baratzhausen sau Perntjass, iar administraţia maghiară Baraczháza.
În trecut Bărăteazul a avut o biserică de lemn, despre care Nicolae Săcară, în lucrarea Bisericile de lemn dispărute din Banat, spune că la 1758 era făcută din bârne, avea acoperişul de şindrilă, dar se afla într-o stare precară. Biserica nouă, din cărămidă, a fost construită pe locul celei de lemn între 1824-1832, şi a preluat hramul celei vechi, „Cuvioasa Paraschiva”.[3]
La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, Bărăteazul a trimis doi delegaţi: Gheorghe Băsănenaţu şi Vichentie Radu.
Demografie
Sat mic de câmpie, Bărăteazul a fost în trecut mixt, germano-român, germanii (şvabi) find majoritari până în perioada interbelică. După război majoritatea şvabilor au plecat, ultimii dintre ei părăsind Banatul după 1990. Locul lor a fost ocupat de români şi de aceea populaţia nu a scăzut la fel de dramatic precum în alte localităţi din zonă.
La recensământul din 2002 au fost înregistraţi 637 locuitori (în creştere cu 9%), din care 585 români, 23 ţigani, 15 maghiari şi 3 germani. De-a lungul timpului populaţia a evoluat după cum urmează:
| Recensământul | Structura etnică | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Anul | Populaţia | Români | Germani | Maghiar | Alte etnii | |||
| 1880 | 805 | 335 | 429 | 22 | 19 | |||
| 1900 | 838 | 380 | 413 | 28 | 17 | |||
| 1941 | 794 | 404 | 338 | 7 | 45 | |||
| 1977 | 634 | 483 | 128 | 8 | 15 | |||
| 1992 | 584 | 544 | 5 | 13 | 22 | |||
| 2002 | 637 | 585 | 3 | 15 | 34 (23 ţigani) | |||
Bibliografie
- Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
- Lotreanu, Ioan Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
- Munteanu, Ioan, Banatul istoric. vol 2. Ocupaţii. Economia, Editura Excelsior Art, Timişoara 2007, ISBN 978-973-592-191-0
- Săcară, Nicolae, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timişoara ISBN 973-592-074-3
- Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]