Bătălia de la Glubavi

Bătălia de la Glubavi (p. 25 februarie 1522). Conflict munteano-otoman pentru tronul Ţării Româneşti. Ajutat de puternica familie a boierilor Craioveşti, Radu de la Afumaţi (1522 – 1529) îl înlătură pe Teodosie (septembrie 1521 – ianuarie 1522), fiul nevârstnic al lui Neagoe Basarab (1512 – 1521), şi ocupă tronul.

Descriere

Existând pericolul transformării ţării în paşalâc „boiarii … s-au unit toţi şi s-au înpăcat şi şi-au rădicat domn, cu voea tuturor, pă Radul de la Afumaţi”, „pentru că piiare ţara de turci” (cronicarul Radu Popescu). În această situaţie, sultanul îi porunceşte lui Mehmed, bey-ul de Nicopole, să ocupe ţara, acordându-i chiar firman de domnie.

Astfel, la jumătatea lunii februarie 1522, otomanii se aflau în Ţara Românească, unde încep procesul de transformare a ei în paşalâc. Domnul muntean, în fruntea trupelor proprii, împreună cu cele ale boierilor antiotomani, atacă şi distruge, mai întâi, avangarda otomană, după care zdrobeşte grosul oştilor, la Glubavi [jud. Giurgiu], pe Neajlov: „Iar Radul-Vodă cel Tânăr s-au pregătit şi au ieşit înaintea lui cu oaste şi au făcut război la sat la Glubavi şi au biruit Radu-Vodă pe Mehmed- bey şi au fugit Mehmed- bey de s-au mai gătit încă de război” (Letopiseţul cantacuzinesc).

Mehmed se retrage la sudul Dunării pentru a-şi reface forţele, iar domnul se întoarce la Bucureşti pentru a pregăti apărarea. Otomanii revin, în perioada martie – aprilie 1522 şi cele două părţi se confruntă în mai multe rânduri: la Ştefeni (Neajlov), Clejani (sudul Bucureştiului), Bucureşti, Ciocăneşti (jud. Dâmboviţa), Târgovişte şi Argeşel, victoria fiind când într-o tabără, când în cealaltă.

După aceste bătălii, Radu de la Afumaţi se retrage în Transilvania pentru a cere ajutorul voievodului de la Alba Iulia.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011