Bătălia de la Grünwald (15 iulie 1410)

Bătălia de la Grünwald [Tannenberg, Polonia] (15 iulie 1410), între cavalerii teutoni şi Uniunea polono-lituaniană, creată în urma înţelegerile de la Vilna [Vilnius, Lituania] şi Radóm (1401).

Domnul Moldovei Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a depus omagiul de vasalitate regelui polon Władysław II Jagełło (1386 – 1434), la Cameniţa (1 august 1404), act care a fost reînnoit de mai multe ori. În calitate de vasal a participat la bătălia care a opus, pe cavalerii teutoni, aliaţi cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), Uniunii polono-lituaniene şi aliaţilor acesteia – Marele Cnezat al Moscovei, Cehia şi Hanatul tătar.

Principala cauză a conflictului din 1409 – 1411 a fost deţinerea de către teutoni a marilor centre comerciale: Gdańsk şi Toruń, precum şi a provinciei lituaniene, Samogiţia. Pretextul a fost răscoala lituanienilor din această provincie, conduşi de Witołd (Vytautas) şi, sprijinul acordat acestora de către regele polon în 1409. Ulrich von Jungingen, Marele Magistru al Ordinului Teutonic, declară război Uniunii în sprijinul căreia Alexandru cel Bun trimite o oaste, conform tratatului încheiat anterior.

La rândul său, Sigismund a semnat un tratat cu teutonii (31 martie 1410), prin care se obliga să atace Polonia prin sud, în timp ce aceştia consimţeau la ocuparea Rusiei Roşii, Podoliei şi Moldovei de către Ungaria. Regele Władysław a strâns o mare armată, din poloni, lituanieni, ruşi, boemi, silezieni şi moldoveni (c. 25 000 – 30 000 oşteni), cu care a pornit spre teritoriile controlate de teutoni. Oastea acestora, constituită, în cea mai mare parte, din mercenari occidentali, număra c. 20 000 – 25 000 soldaţi.

Teutonii au fost înfrânţi, pe câmpul de luptă şi , alături de cei, c. 18 000 de morţi, a căzut însuşi Marele Magistru. Sigismund nu a putut interveni în timp util, el fiind ocupat cu apărarea graniţelor regatului. Armata sa, condusă de voievodul Transilvaniei, Stibor de Stiboricz (1395 – 1401, 1410 – 1414), pătrunde în Polonia după ce lupta se încheiase, războiul nemaiputând fi influenţat în vreun fel. După victorie, oastea regelui polon a asediat cetatea Marienburg (Malbork), capitala ordinului.

Participarea moldovenilor la bătălie este negată de o parte a istoriografiei, datorită lipsei unei menţionări în cronica lui Jan Długosz, dar cronicile prusace subliniază participarea la luptă a unui detaşament trimis de domnul Moldovei (C. Cihodaru). Contribuţia Moldovei la ajutorarea Poloniei nu s-a limitat doar la luptele în cadrul oştilor Uniunii , ci a constat şi în acordarea a 1000 de ruble regelui, precum şi în crearea unei diversiuni în Transilvania, menţionată de o scrisoare a vicevoievodului Ladislau de Nadab (8 mai 1410).

Tratatul de pace dintre teutoni şi Uniunea polono-lituaniană s-a semnat la Toruń (1 februarie 1411). Pe lângă teritoriile cedate Poloniei şi Lituaniei, Ordinul Teutonic este obligat la plata unei importante sume, ca despăgubire de război. Pentru preîntâmpinarea altor conflicte, Władysław II Jagełło a încheiat tratate cu domnii Ţării Româneşti (17 mai 1411) şi Moldovei (25 mai 1411, Roman). În schimbul datoriei, ridicată acum la 4 000 de ruble (3 000 primite de regele polon, anterior, de la voievodul Petru I Muşat), Moldovei îi erau cedate, drept garanţie, cetăţile Sniatyn şi Colomeea, alături de întreaga Pocuţie. Conform celor două tratate, românii au participat şi la alte conflicte dintre poloni şi teutoni, în 1411, 1412 şi 1414.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011