Bătăliile de la Ogretin şi Teişani (13/23 – 14/24 septembrie 1602)

Bătăliile de la Ogretin şi Teişani (13/23 – 14/24 septembrie 1602), iniţiate de Radu Şerban (1601, 1602 – 1610, 1611), pretendent la tronul Ţării Româneşti, împotriva lui Simion Movilă (1600 – 1602).

Radu Şerban, boier muntean cu stare şi unul dintre apropiaţii lui Mihai Viteazul (1593 – 1601), a încercat, după asasinarea acestuia, să se impună ca domn în Ţara Românească. Acesta a beneficiat de sprijinul foştilor combatanţi ai lui Mihai Viteazul, ca şi de cel al unor facţiuni politice transilvănene sau imperiale. Lipsa unei strategii militare pe termen lung a atras după sine o succesiune de victorii, ca şi de înfrângeri în ambele tabere.

Cea de-a doua confruntare dintre Radu Şerban (prima încercare s-a soldat cu retragerea lui din calea unor grupuri tătare, ce fuseseră comasate la graniţa cu Transilvania de poloni şi moldoveni) şi Simion Movilă a presupus mobilizarea unui număr însemnat de militari. Sprijinit financiar de Giorgio Basta, Radu Şerban a reuşit să-şi constituie o oaste formată din 10 000 de mercenari, 3 000 de soldaţi imperiali şi alţi 1 000 foşti tovarăşi de arme. De cealaltă parte, Simion Movilă a cerut sprijinul moldo-polon, numai că forţele militare trimise de poloni erau prost echipate şi dezinteresate de miza conflictului, de vreme ce nu-şi primiseră la timp soldele.

Primele ciocniri dintre cele două oşti s-au soldat cu înfrângerea polonilor la Teleajen şi în apropiere de Ploieşti, pentru ca mai apoi Simion Movilă să hotărască retragerea către Moldova (Târgu Frumos). Reluarea ofensivei a fost iniţiată de către Simion Movilă cu ajutorul tătarilor, în lipsa unui sprijin real din partea polonilor. Pericolul tătar l-a silit pe noul domn să ceară ajutor lui Giorgio Basta, care a răspuns prin mobilizarea trupelor imperiale, transilvănene şi moldovene, sub comanda lui Marcu, pretendent la tronul Moldovei. Numărul copleşitor al tătarilor, ca şi vestea că secuii fuseseră înfrânţi de o avangardă a armatelor hanului i-au determinat pe aliaţii muntenilor să-şi asigure retragerea prin ridicarea unor fortificaţii (de forma unei tabere militare înconjurată de şanţuri) la Ogretin (jud. Prahova).

Oştile lui Radu Şerban au evitat o luptă în câmp deschis. Cei mai mulţi dintre tătari şi-au găsit sfârşitul în faţa gloanţelor mercenarilor germani, ca şi a hărţuielilor meşteşugite ale fraţilor Buzeşti. Hanul a decis retragerea, Simion Movilă a fost escortat de un corp de oaste tătar în Moldova şi răscumpărat de fratele său, Ieremia Movilă.

Radu Şerban relatează importanţa bătăliei, în urma căreia a pierit Stroe Buzescu, într-un document emis în 1604: „au venit mulţime de oşti de-ale lor asupra noastră a tuturora şi au năvălit peste noi şi au aruncat ei atât de multe din săgeţile lor asupra noastră, încât nu se putea vedea faţa soarelui de săgeţile lor şi de atâta bătălie răsunau codrii şi munţii de bătălia lor şi nu se mai puteau înţelege unul cu altul”. Victoria lui Radu Şerban a fost posibilă în urma unei acţiuni diplomatice şi militare coroborată cu factorii politici influenţi în zonă.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011