Babşa

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Babşa

Comuna Belinţ
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Babsa Timis.jpg
Atestare 1488
Populaţie 261 locuitori

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Babşa este un sat în judeţul Timiş, comuna Belinţ, cu 261 locuitori (2002).

Localizare

Satul Babşa se situează în zona de est a judeţului Timiş, la 8 km nord de Belinţ şi 15 km sud-vest de municipiul Lugoj, pe partea dreaptă a Râului Bega, pe cursul mijlociu al acestuia. Satul se află pe un deal la 2 km faţă de râu, fapt care-l protejează de inundaţii. Accesul la Babşa se poate efectua dinspre sud, pe drumul comunal 83 care leagă Babşa de Belinţ şi de drumul naţional DN6. La vest se leagă de Ghizela pe drumul comunal 83 iar la est cu satul Târgovişte.

Istorie

Documentar, satul Babşa este aminit pentru prima dată notat într-o diplomă nobiliară din 1488, dar, pentru că la data respectivă exista o Babşa formată din 3 mici localităţi: Babşa Superioară (de sus), Babşa Inferioară (de jos, pe partea stângă a râului Bega), Babşa Mijlocie (de jos, pe partea dreaptă a râului Bega), se poate concluziona că Babşa datează dinainte de anul 1400. Cele trei mici sate s-au unificat definitiv înainte de 1800.

Casa naţională din Babşa (1927), expusă la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara

Babşa a fost şi este un sat locuit de români creştini. În perioada medievală el a trecut prin mâna mai multor proprietari precum familia nobiliară Cziko Pomazi la 1488 sau comitele de Arad Francisc de Horozath, la 1510. Într-un defter otoman din 1554, este consemnată cu 42 case.[1] Până la sfârşitul secolului XVII satul nu a mai fost amintit nicăieri. Însemnările lui Marsigli (16901700) reiau firul istoric atunci când amintesc Babşa ca aparţinând districtului Lunca Lipovei. În continuare, satul este atestat de mai multe ori. Conscripţia austriacă de la 1717, anul cuceririi Banatului de către aceştia, menţionează că Babşa avea 40 de case. Harta contelui Mercy din 1723 plasează Babşa în districtul Făget iar dicţionarul lui Korabinszky[2] din 1786 în districtul Lugoj.

Până la mijlocul secolului XVIII, satul se găsea răsfirat pe ambele maluri ale Begheiului, dar, din cauza inundaţiilor frecvente, vatra s-a mutat mai spre nord, pe un promontoriu, iar cătunele componente s-au unit. Localnicii au mutat inclusiv biserica veche de lemn. Aceasta a fost demolată între 1893-1896, fiind înlocuită cu cea actuală, de zid.[3] La 1851 se specifică despre Babşa că este o „localitatea românească cu 710 locuitori greco-neuniţi, cu biserică de lemn”.[4] În 1890 avea 895 de locuitori dintre care 882 români, 5 germani şi 8 de alte naţionalităţi.

Colonia maghiară

În primii ani ai secolului XX a avut loc colonizarea cu maghiari. În această perioadă, procesul de maghiarizare a fost accelerat în tot Banatul. Colonizarea maghiarilor la Babşa, alături de alte sate din zonă, precum Bodo, Balinţ, Târgovişte, Iosifalău, Ţipari, Stanciova, Dumbrăviţa, Fibiş, Dumbrava şi Făget, au avut ca scop spargerea blocului compact al satelor româneşti din patrulaterul Timişoara–Lugoj–FăgetLipova.[5]

Colonia a fost planificată în minime detalii şi stabilită pe un teritoriu împădurit la 200 m de sat, în partea de vest, dincolo de pârâul Eruga.[6] În 1903, la Babşa a venit un delegat de la Budapesta care a făcut măsurători, a studiat zona, a luat probe de sol. A urmat defrişarea pădurii care acoperea spaţiul viitoarei colonii. La defrişări au muncit românii din Babşa, care au primit în schimb dreptul de a cultiva pământul respectiv pe o perioadă de 3 ani (1903–1906). După defrişarea vetrei, s-au trasat intravilanele, s-au parcelat spaţii pentru 81 de case, s-au trasat străzi largi, cu trotuare pietruite, trotuare, sistem de scurgeri, fântâni la fiecare colţ. Casele au fost construite cu un an înainte de sosirea coloniştilor, de către meşteri din Darova. În total s-au construit numai 55 de case din 81, întrucât doar atâtea familii au optat pentru stabilirea în colonie.

În 1906 au venit coloniştii maghiari. Ei proveneau în mare parte din Ungaria de Nord şi din Sudul Slovaciei de azi, dar şi câţiva din comitatele Ungariei de Mijloc şi de Sud. Contrar principiilor discriminatorii ale politicii de maghiarizare, românii şi maghiari din Babşa au convieţuit în bune relaţii. Colonia a decăzut cu timpul şi este azi pe cale de dispariţie. Majoritatea caselor au fost abandonate sau dărâmate, iar majoritatea locuitorilor s-au mutat la oraş. În prezent mai sunt circa 12 case. În anii '70, una dintre gospodăriile maghiare a fost dusă la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara.[7]

Demografie

<lines size=340x160 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=1500 colors=003153,F5B800,BFFF00 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total,români, maghiari

1880,894,855,7 1900,943,917,26 1910,1338,914,371 1930,1115,805,273 1941,1029,800,208 1966,679,622,57 1977,471,457,14 1992,300,288,4 2002,261,257,4 </lines>

Conform recensământului din 2002, populaţia Babşei era de 261 de locuitori[8], dintre care 257 români, în continuă scădere. Satul a fost din totdeauna românesc. După înfiinţarea coloniei maghiare, a fost pentru o perioadă mixt româno-maghiar şi s-a apropiat de circa 1.000 locuitori. Maghiarii nu au reprezentat decât circa 20% din total. Între timp colonia a fost abandonată şi satul a rămas românesc.

Bibliografie

  • Săcară, Nicolae, Studii de etnografie bănăţeană, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2005 ISBN 973-592-139-1

Note

  1. Munteanu, Ioan, Banatul istoric. vol 2. Ocupaţii. Economia, Editura Excelsior Art, Timişoara 2007, ISBN 978-973-592-191-0, p.21
  2. Johann Mathias Korabinszyky, a scris în 1856, la porunca împăratului Iosif al II-lea, un dicţionar cu privire la întreaga Ungarie, în care este cuprins şi Banatul: Geographisch-Historichen und Produkten Lexicon von Ungarn, Pressburg, 1786
  3. Săcară, Nicolae, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timişoara ISBN 973-592-074-3, p.20
  4. Săcară, p.50
  5. Săcară, p.51
  6. Mircea Săvescu, 11 septembrie 1999, [1]
  7. Descrierea gospodăriei maghiare din Babşa pe situl Muzeului satului Bănăţean
  8. Varga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002