Banca Albina din Sibiu

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Banca Albina)
Salt la: navigare, căutare
Clădirea în care a avut sediul Banca Albina din Sibiu între anii 1875-1948, astăzi sediul filialei BNR Sibiu, strada Mitropoliei nr.16
Model de acţiune emisă de Banca Albina din Sibiu (1 octombrie 1922)

Banca Albina din Sibiu, înfiinţată în 1871, a fost prima mare instituţie financiară a românilor din Transilvania. A funcţionat fără întrerupere până în anul 1948, când fost naţionalizată. Până la Unirea din 1918 a fost, „după cele două biserici naţionale, după Astra culturală şi după cele două-trei ziare mai de seamă […] cea mai cunoscută noţiune pe tot cuprinsul Ardealului, Banatului şi Ţării Româneşti de pe vremuri, pe unde se putea auzi vorbă românească” şi „era văzută nu numai ca o instituţie financiar-economică, ci […] ca o instituţie naţională, ca un fel de cetăţuie bine înfiptă în viaţa neamului nostru” [1]. A făcut pionierat în societatea românească din Transilvania, pe care a iniţiat-o în avantajele economisirii şi a jucat rolul unei veritabile bănci centrale pentru numeroasele instituţii de credit româneşti care s-au răspândit apoi în Ardeal.

Istoric

Context

După 1848, societatea românească transilvăneană cunoaşte o perioadă de dezvoltare continuă, fără stagnări sau regrese, chiar dacă într-un ritm mai lent decât l-au avut celelalte naţionalităţi conlocuitoare. În 1835 saşii au înfiinţat primul lor institut de credit, „Kronstädter Allgemeine Sparkasse” (Casa Generală de Economii din Braşov), iar în 1841 banca „Hermannstädter Allgemeine Sparkasse” (Casa Generală de Economii din Sibiu), cea mai mare şi mai puternică bancă a lor. Ungurii au urmat în 1855, când au înfiinţat Casa de păstrare din Kezdi-Vasarhely (Târgu Secuiesc). Românii transilvăneni, mai ales cei mai puţin înstăriţi, aveau cu greu acces la aceste forme de credit modern. Prima instituţie românească a fost înfiinţată în 1867 de către Visarion Roman, la Răşinari, după model săsesc. S-a numit „Societatea de păstrare şi împrumut din Răşinari” şi a fost prima cooperativă românească de tip Schultze-Delitsch. Şi-a început activitatea în martie 1868. Patru ani mai târziu, el a înfiinţat la Sibiu Banca Albina.

Înfiinţarea băncii

Visarion Roman, fondatorul băncii „Albina”
Din scrisoarea lui Visarion Roman către George Bariţ şi Ioan Raţiu, cu privire la planul de înfiinţare a unui institut de credit transilvănean
Răşinari, 21 aprilie 1868
Prea onorate Domnule!
Este un adevăr trist că deşi cunoaştem cu toţii cumcă ar trebui în toată privinţa să se lucreze mai mult pentru naţiunea noastră, nu vedem totuşi mişcându-se nimica, amorţeala pare în adevăr mortală. Nu e destul că politiceşte suntem desbinaţi rău, nu ne putem înţelege la nimica şi stăm cu mâinile în sân, privind cu indolenţă la cei ce ne sapă groapa, spre a ne astruca de vii, dar apoi nici de ceilalţi factori ai vieţii naţionale nu prea vedem. Ştim că instrumentele străinului sunt causa acestei stagnaţiuni, însă ar mai trebui să ştim, că dăm un semn de mare slăbiciune când lăsăm ca acele unelte să-şi facă la noi trebile, după cum vreau.
Când obstacolele în direcţiunea politico-naţională sunt pentru un popor pe un timp oarecare neinvincibile, atunci activitatea bărbaţilor săi ar trebui cu atâta mai mult a se îndrepta asupra celorlalţi factori ai vieţii sale. Factorii aceştia sunt mai cu seamă doi, cultura şi bunăstarea materială. Deşi nu putem zice că am făcut totul pe câmpul culturii, dar am făcut totuşi ceva; aici e Asociaţiunea transilvană, şcoalele, stipendiile diferite, presa etc. Însă în ce priveşte starea materială a poporului nostru, apoi putem zice că n-am făcut şi nu facem absolut nimica.
Crede-mi, Pre onorate Dle, a-ţi împărtăşi tocmai în obiectul acesta o idee a me, ce de mult mă preocupă, este: Înfiinţarea unei "Societăţi pentru înaintarea stării materiale a poporului românesc din Transilvania". Scopul s'ar vedea din însăşi numirea societăţii. Am deplina convingere că toată lumea românească ar îmbrăţişa cu mare căldură această idee, şi faţă cu starea disperată la care a ajuns poporul nostru de aici prin multele lovituri politice, s'ar putea aduna în curând prin contribuiri de tot felul, chiar şi de prin România liberă, un capital însemnat. Atunci ar fi sosit şi timpul acela când să realizăm dorinţa de multe ori exprimată, ca să facem pe tot sufletul de român a da numai un crucer pentru formarea unui fond naţional. În ăst mod în câteva luni de zile prin acel crucer am scoate numai din Transilvania la 10.000 fiorini. În România c'o socoteală bună s-ar putea exopera ca însuşi Domnitorul să deschidă colecta. Unul sau doi trimişi ai Societăţii noastre ar putea să umble toate districtele şi oraşele de acolo cu scop de a aduna contribuirile mărinimoase pentru fondul Societăţii. Prin aceste şi alte asemenea mijloace cum şi prin taxele membrilor am scoate în curând la un capital mare.
[...]
Capitalul Societăţii aş vrea să se întrebuinţeze aşa, ca să se dea împrumuturi proprietarilor de moşii pe lângă garanţia ipotecară, procente mici şi condiţiuni favorabile, ca în ăst mod să punem începutul la înfiinţarea unui institut de credit, ori bancă ipotecară şi ca să înlesnim ţăranului român procurarea de bani în lipsele sale.
Sunt de părere, că în toate numai noi ne mai putem ajuta, aşadar să nu mai aşteptăm nimica de la alţii. [...]”
(V. Roman)

Încă din perioada în care Visarion Roman se ocupa cu gestionarea micii sale cooperative de credit de la Răşinari, el plănuia înfiinţarea unei „Societăţi pentru întărirea stării materiale a poporului românesc din Transilvania”, care să ajute ţărănimea cu împrumuturi ipotecare, cu dobânzi mici. Proiectul nu s-a realizat, dar ideea sa de bază a fost mai apoi transpusă în practică la Albina. În 1869 Visarion Roman începea deja redactarea statutelor, după modelul unor institute de credit pe care le cunoştea. În scopul de a găsi cea mai potrivită formulă, care să asigure succesul iniţiativei, se consultă cu George Bariţiu, I. Micu Moldovan şi alţi câţiva prieteni. Visarion Roman înţelegea că fără participarea intelectualităţii româneşti şi fără fondurile necesare, planul său nu se putea realiza. Trebuie spus că de la bun început el s-a adresat grupării pasiviste şi din acest motiv Banca Albina a fost primită cu reticenţă de activişti.

Ca inspector la Societatea de Asigurare „Transilvania”, deţinută de saşi, Visarion Roman a avut ocazia să cutreiere Transilvania şi Banatul, ale căror realităţi le-a cunoscut îndeaproape, şi apoi să viziteze Viena şi Budapesta, unde a făcut şi o practică de câteva luni la două mari bănci. În paralel, el s-a documentat temeinic, a luat lecţii particulare de contabilitate, şi abia în 1870 a terminat de redactat proiectul de statut. Următorul pas a fost de a trimite proiectul juristului Iacob Bologa, cu rugămintea de a-l face cunoscut şi altor fruntaşi politici şi de a atrage susţinerea lor. În iulie 1870 Visarion Roman se reîntoarce la Sibiu din misiunea de pe teren pe care o îndeplinise pentru societatea „Transilvania”, demisionează de la aceasta din urmă şi îşi concentrează forţele exclusiv pe înfiinţarea băncii. Timpul este favorabil, are un bagaj considerabil de cunoştinţe şi demersurile necesare înfăptuirii planului său au ajuns la un stadiu avansat. În aceste condiţii, el constituie un „Comitet de iniţiativă” pentru înfiinţarea unei bănci româneşti cu sediul la Sibiu în care atrage câteva din cele mai cunoscute figuri româneşti din Transilvania. În fruntea comitetului erau fraţii Alexandru şi Anton Mocioni din Banat, care erau nu doar buni patrioţi, ci aveau şi o puternică forţă economică şi multe relaţii politice în cercurile de la Viena şi Budapesta, apoi Iacob Bologa, Timotei Cipariu, Paul Dunca, Ioan Hannia şi David Urs baron de Margina. Banca avea să se numească „Albina”.

Din punct de vedere legal, banca a avut o naştere grea. Statutele odată finalizate, au parcurs un traseu sinuos prin ministerele de la Budapesta, unde riscau să se blocheze pe termen nedeterminat. A fost nevoie de intervenţia lui Alexandru Mocioni, deputat în Dieta pestană, pentru ca ele să treacă mai departe, însă guvernul maghiar a solicitat câteva modificări importante. În primul rând, capitalul social de 300.000 florini trebuia împărţit în 3.000 de acţiuni a câte 100 de florini fiecare şi nu în 6.000 de acţiuni a câte 50 florini fiecare, aşa cum era prevăzut iniţial, fapt care limita drastic posibilitatea de a cumpăra acţiuni, întrucât 100 florini era o sumă pe care puţini români puteau să o achite. În al doilea rând, banca nu putea să îşi înceapă activitatea decât după ce subscria toate cele 3.000 de acţiuni prevăzute şi numai dacă în casa de bani erau cel puţin 90.000 florini, o condiţie care nu fusese pusă altor instituţii. Nu în ultimul rând, guvernul maghiar impunea ca o viitoare creştere a capitalului să nu poată fi făcută la o sumă mai mică de 500.000 florini şi numai cu aprobarea guvernului. În plus, guvernul maghiar a introdus o clauză prin care un „comisar regesc” avea dreptul să participe la adunările generale şi la şedinţele Consiliului de Administraţie.

După ce, cu mari greutăţi, statutele au trecut de guvern, ele au fost trimise mai departe la Viena, unde au ajuns în final pe masa împăratului, cel care dădea acceptul pentru înfiinţarea băncilor. La 14 iunie 1871, la Schönbrunn, statutele au fost acceptate de împărat. Două săptămâni mai târziu, la 27 iunie, Magistratul din Sibiu a informat oficial Comitetul fondator de această decizie şi în aceeaşi zi a avut loc prima şedinţă oficială. Atunci a fost stabilită componenţa comitetului fondator, care urma să fie compus din Alexandru Mocioni (preşedinte), Paul Dunca (vicepreşedinte), Ioan Hannia (casier), Visarion Roman (director interimar, apoi definitiv). Trecută această etapă birocratică, începe o adevărată cursă contra timp pentru subscrierea celor 3.000 de acţiuni, întrucât proiectul de subscripţie avea un termen final în data de 10 octombrie 1871.

Dacă până în acel moment proiectul a fost înconjurat de multă discreţie, tocmai pentru a nu atrage prea mult atenţia autorităţilor ungare, după aprobarea statutelor, Comitetul fondator trece la o propagandă intensă în rândurile ţăranilor, meşteşugarilor şi intelectualilor români, pentru a le explica necesitatea înfiinţării acestui institut şi a-i convinge să subscrie acţiuni. Sunt aleşi cu grijă reprezentanţi de încredere (preoţi, avocaţi, comercianţi), însărcinaţi cu subscrierea de acţiuni şi se fac publice condiţiile prin intermediul marilor ziare româneşti. Date fiind împrejurările dificile şi timpul scurt, la termenul stabilit au fost subscrise oficial 1.830 de acţiuni de către 597 acţionari, însă rezultatul a fost considerat totuşi o adevărată victorie. Noul termen a fost prelungit pentru data de 30 noiembrie şi până atunci au fost subscrise 2.924 acţiuni de către 1.060 de acţionari. Cele subscrise după acea dată au fost anulate, iar diferenţa până la 3.000 a fost asigurată de fondatori.

Distribuţia acţionarilor pe regiuni a fost următoarea[2]:

Regiunea geografică Nr. acţionarilor Nr. acţiunilor
Banat 531 1.247
Sudul Ardealului 311 720
Nordul Ardealului 145 280
Regiunea Sibiului 76 314
Ungaria şi Austria 33 390
România 2 5

Aşadar, cele mai multe acţiuni au fost subscrise în Banat, deoarece aici activitatea economică era mai intensă, iar nivelul de trai era mai ridicat. Pe categorii sociale, 63,9% din acţiuni au fost subscrise de mari proprietari, funcţionari, avocaţi, medici, preoţi şi învăţători. Doar 8,7% au fost subscrise de ţărani. Totuşi, pentru că banca urma să se adreseze maselor mari de ţărani şi era construită după un model săsesc cu caracter de cooperativă, s-a convenit ca dreptul de vot al acţionarilor cu peste 10 acţiuni să fie limitat, pentru a nu lăsa loc de abuzuri.

Adunarea Generală constituantă a Băncii Albina s-a deschis la 14 martie 1872 în sala ASTREI din Sibiu. La ea au participat 45 de acţionari, reprezentând 179 de voturi şi aproape 1.000 de acţiuni. Ei au ales Consiliul de administraţie în următoarea componenţă: Alexandru Mocioni –preşedinte, Iacob Bologa – prim-vicepreşedinte, David Urs baron de Margina – al doilea vicepreşedinte. Membrilor fondatori li s-au adăugat în Consiliul de Administraţie Gregoriu Mateiu, Elie Măcelariu, mitropolitul Ioan Vancea, dr. Aurel Maniu şi Ioan Popescu. Director executiv a fost numit iniţiatorul şi sufletul băncii, economistul Visarion Roman. Peste o lună, la 10 aprilie 1872, Banca Albina şi-a deschis birourile publicului.

1872-1885: Începuturile băncii. Perioada conducerii lui Visarion Roman

Sub conducerea lui Visarion Roman, Banca Albina s-a constituit treptat drept cea mai importantă instituţie financiară românească din Transilvania şi un model pentru instituţiile de credit româneşti care au împânzit apoi Ardealul, contribuind mult la emanciparea economică a românilor.

Conform statutelor, banca putea efectua 15 tipuri de operaţiuni, dintre care cele mai importante au fost: înfiinţarea reuniunilor de credit pentru participanţi, depuneri, împrumuturi pe obiecte de valoare (lombard), împrumuturi cambiale, incasso, vânzarea şi cumpărarea de obligaţiuni şi efecte de comerţ. Una din primele forme de organizare a creditului la care a recurs Visarion Roman a fost înfiinţarea de reuniuni de creditare pentru participanţi, de fapt cooperative de tip Schultze-Delitsch, preluate de la saşi. Ele erau considerate un fel de artere prin care puteau fi strânse economiile populaţiei şi prin care banca putea să plaseze capitalurile. O reuniune de credit trebuia să aibă cel puţin 20 de membri şi fiecare trebuia să depună o cotă de participare de 10 florini, pentru care primea o dobândă de 4%. Membrii garantau reciproc şi solidar pentru toate împrumuturile acordate de Albina reuniunii şi membrilor ei. Începuturile Albinei se arătau a fi cu un caracter cooperatist, dar după numai 3 ani, sistemul se dovedeşte a fi nefuncţional şi Albina îl abandonează complet, lichidând până în 1875 toate reuniunile de credit.

Începuturile Albinei au fost nefavorabile şi datorită faptului că la numai un an de la debutul său, sistemul financiar din Austro-Ungaria a fost zguduit de criza economică. Banca Albina a fost mai puţin expusă, neavând participaţii industriale şi comerciale, dar criza a fost şi una din cauzele pentru care a trebuit să lichideze reuniunile de credit şi să adopte un nou parcurs. Astfel, a început să opereze cu scontul cambial (împrumut pe bază de cambie sau poliţă) cu dobânzi între 8-10%, apoi a introdus creditele ipotecare pe 5-10-15 sau maxim 20 de ani, foarte necesare ţărănimii şi a continuat cu creditele fixe cu acoperire ipotecară, atunci când şi procedurile de creditare au fost simplificate. A urmat introducerea operaţiunilor cu scrisuri funciare (până în 1918 Albina a fost singura banca românească din Transilvania care a avut drept de emitere a acestora), creditul în cont curent, din 1882, iar din 1883 împrumuturile pe produse, mai ales la Filiala din Braşov.

În ce priveşte depunerile de la populaţie, ele au fost destul de modeste în primii ani de funcţionare. Românii de rând aveau în marea lor majoritate nevoie de credite şi nu dispuneau de rezerve de bani. Celor mai înstăriţi dintre ei le lipsea cultura financiar-bancară şi erau neîncrezători faţă de bănci, în general şi în special faţă de o tânără bancă cum era Albina. Prin urmare, ea a fost nevoită să ducă o campanie de popularizare a cunoştinţelor generale financiar-bancare în rândul populaţiei româneşti. În scopul încurajării economisirii, a fost stabilită o limită minimă de numai 50 de cruceri până la care erau acceptate depunerile, iar dobânda acordată se ridica la 6-7%, mai mare decât la băncile concurente.

Pe lângă operaţiunile strict bancare, banca a desfăşurat o bogată activitate filantropică, dădea ajutoare şi subvenţii unor şcoli şi cantine, sprijinea apariţia unor lucrări de specialitate cu profil economic, comercial şi contabil. Visarion Roman nu a apucat să vadă decât începuturile acestei mari bănci româneşti, fiind răpus de o congestie cerebrală în data de 11 mai 1885, pe când avea 52 de ani.

1886-1899. Consolidarea băncii sub conducerea lui Partenie Cosma

Partenie Cosma, director al băncii timp de 29 de ani

După moartea lui Visarion Roman, conducerea provizorie şi apoi definitivă a fost asigurată de Partenie Cosma, cel care până atunci fusese jurist al instituţiei. Acesta avea să fie director timp de 29 de ani, iar sub conducerea sa Banca Albina a cunoscut cea mai prolifică perioadă din toată existenţa sa. Încă de la începutul directoratului, principala preocupare a lui Cosma a fost să modernizeze organizarea instituţiei, căreia i-a imprimat două din calităţile proprii care îl defineau: disciplina şi corectitudinea. Construită pe aceste două coordonate, banca a devenit una din cele mai importante din Ungaria, s-a modernizat şi şi-a extins considerabil sfera de activitate.

Scontul cambial a rămas cea mai importantă operaţiune desfăşurată şi s-a triplat ca volum în perioada 1885-1899. A doua operaţiune ca importanţă au constituit-o împrumuturile ipotecare, care s-au dublat ca volum în aceeaşi perioadă. În 1895 capitalul social se dublează şi statutul este modificat pentru a da spaţiu unui număr mai mare de tipuri de operaţiuni.

1900-1918. Perioada crizelor şi izbucnirea Primului Război Mondial

Perioada de la începutul secolului al XX-lea şi până la Marea Unire din 1918 a fost una din cele mai zbuciumate din istoria băncii şi a debutat cu o criză financiar-economică care părea să se termine abia pe la începutul anului 1907. În acel an, încurajată de semnalele pozitive, Adunarea Acţionarilor a votat ridicarea capitalului social de la 1.200.000 k. (coroane) la 2.400.000 coroane, precum şi modificarea statutelor. În a doua jumătate a anului 1907, s-a produs un nou şoc financiar şi a reizbucnit criza, fapt pentru care anul 1907 a fost considerat „cel mai greu din viaţa institutului”. Albina a fost obligată să-şi restrângă afacerile şi numai cu ajutorul Consistoratului Arhidiecezal din Sibiu, care i-a pus la dispoziţie jumătate de milion de coroane în efecte lombardabile la Banca Naţională a Austro-Ungariei, a reuşit să depăşească momentul.

Între 1908-1911 efectele crizei s-au atenuat şi a existat chiar un reviriment important al afacerilor. Acum au fost înfiinţate noi filiale şi agenţii, iar capitalul social a fost majorat de la 2,4 milioane coroane la 3 milioane coroane în 1909 şi 6 milioane coroane în 1912. În anul 1912 izbucneşte o criză chiar mai mare decât cea precedentă şi încep să se arate primele semne ale marelui război care avea să vină. La înrăutăţirea situaţiei contribuie şi inundaţiile şi grindina din anii 1912-1913, care fac ravagii în multe părţi ale Europei şi în Transilvania. Având o clientelă dependentă preponderent de agricultură, Banca Albina susţine o grea lovitură, clienţii săi cu greu mai pot să plătească creditele sau nu mai pot să le plătească deloc, multe bănci mai mici sunt ameninţate cu insolvenţa şi se adresează băncii Albina pentru a scăpa de faliment. În aceste condiţii, banca ia măsuri drastice pentru a limita pe cât posibil impactul crizei. Sistează complet creditele ipotecare, restrânge acordarea de noi împrumuturi, acceptă amânări de plăţi, opreşte extinderea filialelor şi acordă împrumuturi doar pentru salvarea micilor bănci.

Criza se adânceşte tot mai mult şi în 1914 izbucneşte Primul Război Mondial. Pe acest fond, operaţiunile băncii cunosc o prăbuşire nemaiîntâlnită până atunci, dar atitudinea băncii faţă de clienţi rămâne una înţelegătoare. Banca continuă să fie principala sursă de reesconturi pentru băncile şi cooperativele româneşti, multe din ele fiind salvate de la faliment. În anii marii conflagraţii mondiale, Banca Albina se confruntă nu doar cu probleme de ordin financiar ci şi politic. Acuzată că "face politică naţionalistă", din 1915 Centrala din Sibiu şi filialele sunt puse sub supravegherea poliţiei. Directorul Partenie Cosma şi alţi funcţionari se refugiază în România. Rând pe rând diverşi membri importanţi ai conducerii demisionează. Intrarea României în Război în 1916 şi eliberarea unei părţi a Transilvaniei de către trupele române, determină conducerea să trimită toate valorile sale la depozitele unor bănci din Budapesta şi să deschidă acolo un birou. În pofida greutăţilor evidente, banca a încercat să-şi continue activitatea, să-şi servească clientela şi chiar să salveze bănci şi cooperative româneşti de la faliment. Pe de altă parte, atât ea cât şi deponenţii ei, sunt obligaţi să contribuie substanţial la efortul de război al imperiului austro-ungar. Între 1914-1917, banca a subscris 3,8 milioane de coroane, iar deponenţii săi 5,6 milioane.

Finalul acestei perioade coincide cu finalul războiului şi înfăptuirea unităţii naţionale a românilor, visul de o viaţă a celor care au condus până atunci destinele Băncii Albina. După 1 decembrie 1918, la cererea Consiliului Dirigent, Banca Albina preia serviciul financiar-administrativ al acestuia.

1918-1946. Perioada interbelică şi sfârşitul băncii

Despre activitatea Băncii Albina în perioada de la 1918 şi până la desfiinţarea ei în 1946, datele din literatura de specialitate sunt mai puţine, iar informaţiile primare sunt mai greu accesibile. Monografia dedicată băncii scrisă de istoricul Mihai D. Drecin şi publicată în 1982 se limitează la analiza activităţii din perioada 1871-1918. În introducerea lucrării, autorul menţionează că „În România întregită Banca Albina suferă transformări structurale, devenind o bancă cu un pronunţat caracter capitalist, interesată în primul rând în obţinerea de profituri cât mai mari pentru acţionarii ei.” Aşadar, după Marea Unire, Albina şi-a pierdut statutul de bancă naţională, de punct de reper al românilor transilvăneni în lupta lor pentru emancipare, deoarece obiectivul unităţii naţionale fusese atins. Acum ea funcţiona după principii pur bancare şi industrial-comerciale şi nu mai prezenta acelaşi interes pentru intelectualitatea românească.

Cert este că, după Marea Unire, Albina, ca şi restul marilor bănci transilvănene, îşi diversifică opţiunile şi pătrunde tot mai mult în industrie şi ramurile neagricole. Spre exemplu, participă la înfiinţarea sau capitalizarea unor mari întreprinderi precum Întreprinderea de porţelan „Iris” din Cluj, „Întreprinderea Forestieră Română”, „Fabrica de vagoane Arad”, „Uzinele şi Domeniile din Reşiţa”, „Industria Sârmei” etc. Totuşi, o bună parte din plasamente rămâne investită în agricultură (35%). Legea conversiunilor din 1932-1933 a afectat băncile transilvănene mai mult decât pe cele din regat sau pe cele deţinute de minoritari. Importanţa băncii Albina s-a redus semnificativ. Drecin mai spune că banca a scăzut puternic în ierarhia celor mai importante bănci româneşti, neputând concura cu băncile din Vechiul Regat, care deşi erau mai tinere, beneficiau de sprijinul masiv al statului. Albina a continuat şi în perioada interbelică să sprijine instituţii de cultură şi să facă donaţii în scopuri caritabile. Sfârşitul ei a fost acelaşi cu sfârşitul sistemului bancar privat românesc. A fost naţionalizată în anul 1948.

Filialele

Prima filială, la Braşov

Valeriu Bologa, director al filialei din Braşov

Cu toate că elita braşoveană era mai înstărită decât în alte părţi ale Ardealului, Braşovul a participat foarte puţin la înfiinţarea Băncii Albina, motivul fiind că în oraşul de la poalele Tâmpei se ducea preponderent o politică activistă promovată de cercurile politice din jurul mitropolitului Andrei Şaguna, care era în contradicţie cu orientarea pasivistă a cercurilor care au înfiinţat Albina. La scurt timp după ce proiectul de bancă al pasiviştilor s-a concretizat la Sibiu şi apoi s-a afirmat ca o instituţie solidă şi de viitor pentru societatea transilvană, braşovenii au înţeles importanţa ei şi au început demersuri pe lângă sediul central de la Sibiu pentru înfiinţarea unei filiale la Braşov. După o serie de demersuri prealabile, la 5 noiembrie 1878, conducerea Băncii Albina a aprobat înfiinţarea filialei braşovene, prima de altfel pe care institutul o deschidea în afara Sibiului. Activitatea ei a început efectiv abia în primăvara anului 1880 şi doar sub formă de agenţie cu atribuţii mai extinse. Pentru că potenţialul său era ridicat şi rezultatele promiţătoare, doi ani mai târziu, în 1882, agenţia a fost ridicată la rang de filială. Directorul acesteia a fost Teochar Alexi, fost secretar la „Erste siebenburgiscge Bank zu Kronstadt”, în timp ce comerciantul Diamandi Manole a fost numit delegat al direcţiunii şi Iosif Puşcariu jurisconsult. În primii doi ani de activitate filiala a înregistrat totuşi pierderi, dar din 1884 a început să obţină profit şi să crească tot mai mult în anii care au urmat. O dezvoltare deosebită s-a înregistrat după 1887, când la conducerea filialei a ajuns Valeriu Bologa, fiul fondatorului Iacob Bologa.

Un tip deosebit de operaţiuni care s-a practicat la Braşov a fost cel de împrumuturi pe mărfuri, conform unei necesităţi specifice a economiei braşovene, orientată către exporturi.

În 1899 Valeriu Bologa moare, răpus fiind de boală şi în ultima fază a bolii conducerea e preluată de Nicolae Petra-Petrescu, care va îndeplini această funcţie până la 1 ianuarie 1903. Va fi urmat de dr. Nicolae Vercedea, până la 1 ianuarie 1913, apoi de Tiberiu Brediceanu.

Extinderea reţelei de agenţii şi filiale

Până în 1908 Braşovul a fost sediul singurei filiale a Băncii Albina. Între anii 1908-1914 vor fi înfiinţate o serie de noi filiale, prima dintre acestea fiind stabilită la Lugoj, prin fuzionarea cu banca „Lugojana”. Filiala lugojeană se va ocupa cu coordonarea afacerilor din întreg Banatul şi îşi va extinde aria de acoperire, înfiinţând agenţii la Sânnicolau Mare (26 martie 1910), Zorlenţu Mare (1 iulie 1910), Orşova (aprilie 1912 şi desfiinţată în 1917), Bozovici (11 martie 1912, prin fuziunea cu banca locală „Nera”) şi Becicherecu Mare (aprilie 1914, localitate aflată azi în Serbia).

În Transilvania extinderea reţelei de agenţii şi filiale este şi ea foarte rapidă. La 1 mai 1908 începe activitatea o nouă agenţie la Târnăveni, judeţul Mureş, iar în iunie 1909 la Mediaş, prin fuziunea cu banca „Racoţana” din Şeica Mare. Ca urmare a volumului crescut de afaceri, un an mai târziu, agenţia din Mediaş este transformată în filială.

La 1 mai 1910 începe activitatea filiala din Târgu Mureş. Tot în 1910 este înfiinţată o agenţie la Dumbrăveni, judeţul Sibiu, care devine filială în 1912 şi este transferată în 1914 la Sighişoara. La rândul ei, filiala din Mediaş înfiinţează o agenţie la Şeica Mare, agenţia Târnăveni o subfilială la Iernut. Mulţi cetăţeni din diferite comune şi oraşe au cerut Băncii Albina să înfiinţeze filiale sau agenţii în localităţile lor, dar planurile de extindere au fost date peste cap de acutizarea crizei din 1912 şi apoi de izbucnirea războiului mondial.

Filiala de la New York

Banca Albina a avut planuri avansate de a înfiinţa o filială la New-York, care nu s-a materializat decât în parte, tot datorită crizei. Albina încerca astfel să vină în întâmpinarea emigranţilor tot mai numeroşi care se stabiliseră în SUA şi Canada (între 1895-1914 are loc un proces masiv de emigrare a românilor, saşilor, şvabilor, maghiarilor, rutenilor şi evreilor din Transilvania, Banat, Bucovina şi România către America). La propunerea lui Partenie Cosma, conducerea a aprobat în septembrie 1911 înfiinţarea filialei new-yorkeze, de a cărei organizare trebuia să se ocupe secretarul Tiberiu Brediceanu şi funcţionarul Eugen Vancu. Legislaţia Statului New-York nu permitea deschiderea imediată a unei filiale şi prin urmare s-a recurs la soluţia unui birou de bancă particular, condus de cei doi reprezentanţi şi care s-a numit „Brediceanu & Comp. bancari în New-York singurii corespondenţi ai Albinei din Sibiu”. Cheltuielile mari şi agravarea crizei au determinat centrala din Sibiu să abandoneze proiectul, deşi Brediceanu încercase pe toate căile să convingă conducerea de viabilitatea proiectului şi a propus chiar înfiinţarea unei agenţii la Cleveland, unde şansele de izbândă ar fi fost mai mari. Un alt proiect mai avansat a fost deschiderea unei filiale la Cernăuţi, proiect rămas de asemenea nerealizat.

Rol de bancă centrală pentru instituţiile de credit româneşti

După 1883, pe tot cuprinsul Ardealului şi Banatului, încep să fie înfiinţate în mod accelerat, tot mai multe bănci româneşti. Pentru acestea, Banca Albina reprezenta un model, un punct de reper şi de sprijin, în condiţiile în care ele erau excluse, datorită politicii discriminatorii a statului, de la creditarea din partea Băncii centrale austro-ungare. Albina a suplinit susţinerea statului şi a sprijinit înfiinţarea de noi instituţii de credit, mai întâi prin subscrierea directă de acţiuni, iar ulterior prin acordarea de credite de reescont. Erau practic împrumuturi de bani cu dobândă între 6-8% de care acestea aveau nevoie pentru a creşte lichiditatea şi a-şi putea desfăşura activitatea. Pe de-o parte, tinerele bănci româneşti aveau dificultăţi în a obţine credite de la marile instituţii financiare, aşa că ele apelau de cele mai multe ori la Banca Albina, care a devenit o veritabilă bancă centrală în raport cu acestea. Pe de altă parte, prin braţul creditării, Albina îşi asigura o poziţie dominantă în politica micilor instituţii, având un cuvânt greu de spus în modul în care erau organizate şi cum acordau credite. Avantajul Albinei era că, prin forţa şi reputaţia ei obţinută în timp, obţinea foarte uşor fonduri de la marile bănci austro-ungare, pe care apoi le putea plasa mai uşor către instituţiile mici.

Printre instituţiile de credit care au beneficiat de creditarea Albinei amintim: Ardeleana (Orăştie), Arieşana (Turda), Auraria (Abrud), Aurora (Năsăud), Banca populară Recaş, Banca populară din Daruvar (Lugoj), Beregsana (Beregsău), Bistriţana (Bistriţa), Bocşana (Bocşa Montană), Brădetul (Orlat), Buna (Feleacul săsesc), Casa de economii „Olteana” (Viştea Inferioară), Casa de împrumuturi Roşia, Casa de păstrare Borşa, Casa de păstrare populară Oraviţa, Casa de păstrare (Sasca), Casa de păstrare Sălişte, Comoara (Comorişte), Concordia (Uzdin)*, Corvineana (Hunedoara), Crişana (Brad), Detunata (Bucium), Doina (Câmpeni), Economul (Cluj), Făgeţiana (Făget), Fortuna (Rodna Veche), Furnica (Făgăraş), Haţegana (Haţeg), Hondoleana (Hondol), Hunedoara (Deva), Iulia (Alba Iulia), Însoţirea de păstrare şi avans Gura Humorului (Bucovina), Lipovana (Lipova), Luceafărul (Vârşeţ)*, Lugojana (Lugoj), Mielul (Poiana), Muntenia (Baia de Arieş), Mureşana (Reghin), Nădlăceana (Nădlac), Nera (Bozovici), Oraviţana (Oraviţa), Patria (Blaj), Plugarul (Săcădate), Racoţana (Şeica Mare), Sătmăreana (Seini), Sebeşana (Sebeş-Alba), Sentinela (Satul Nou)*, Silvana (Şimleu Silvaniei), Societatea de economie „Perşiei” (Seini), Someşana (Dej), Steaua (Petrovaselo)* , Şoimuşana (Şoimuş), Ulpiana (Grădişte), Unirea (Vad), Victoria (Arad), Vlădeasa (Huedin), Zărăndeana (Băiţa, Deva), Zlăgneana (Zlatna). [notă: cu * sunt notate localităţile de pe teritoriul actualei Serbii]

Criteriile după care erau creditate aceste instituţii erau destul de stricte. Plafonul maxim de creditare se stabilea pentru fiecare instituţie în parte, în funcţie de soliditatea ei şi numai băncile mari beneficiau de credite de reescont de până la 100.000-150.000 florini. Astfel de bănci mari au fost Ardeleana, Bistriţana, Făgeţana, Oraviţana, Sătmăreana, Silvana şi Victoria. La rândul său, Banca Albina obţinea credite de reescont de pe piaţa vieneză şi budapestană care se ridicau la 500.000 florini în 1890 şi 1.200.000 florini în 1896, ca dovadă a recunoaşterii solidităţii de care se bucura în cercurile financiare din imperiu.

Relaţiile cu naţionalităţile conlocuitoare

Chiar dacă Banca Albina a fost considerată o bancă a naţionalităţii române, acest lucru nu a împiedicat-o să întreţină relaţii financiare nediscriminatorii cu toate naţiunile conlocuitoare. Primele relaţii financiare ale Albinei au fost întreţinute cu saşii şi instituţiile lor de credit. De altfel, printre primii angajaţi ai Albinei au fost şi funcţionari saşi. Cu toate că s-a aflat în competiţie cu băncile săseşti, atunci când societatea a cerut-o, ele au şi cooperat. Împreună cu marile instituţii ale saşilor, Albina a participat la modernizarea societăţii transilvănene şi în special a oraşului Sibiu. În 1895, împreună cu băncile săseşti, Albina a înfiinţat Uzina Electrică din Sibiu care a construit două centrale hidroelectrice pe râul Sadu (în 1896 şi 1907). Aceleaşi bănci au înfiinţat în 1917 o fabrică de cărămidă la Sibiu. Împreună cu băncile săseşti a participat la finanţarea căilor ferate Sibiu-Turnu Roşu, Sibiu-Vinţu de Jos, construirea apeductului şi canalizarea Sibiului etc.

Albina a acordat credite de reescont nu doar instituţiilor româneşti, ci nediscriminat şi băncilor şi cooperativelor maghiare, germane sau slovace. Câteva exemple în acest sens sunt: Gyergyöi elsö Takarékpénztár (Prima casă de păstrare din Gheorgheni), Vorschuss Verein Brendorf, Nyárádszeredai és vidéki Takarékpénztár (Casa de păstrare din Miercurea Nirajului şi împrejurimi), Zéntai Kereztény Takarékpénztár (Casa de păstrare creştină din Zenta*), Banca slovacă din Antalfalva, Vorscuss-und Spar-verein in Heltau, Belényesi Takarékpénztár (Casa de păstrare din Beiuş). Condiţiile de creditare de care beneficiau acestea erau aceleaşi cu cele ale băncilor româneşti.

Legăturile cu România până la Marea Unire

Vestea înfiinţării Băncii Albina s-a dus şi dincolo de Carpaţi, trezind interesul elitelor de la Bucureşti. Primele relaţii economice cu Bucureştiul se concretizează deja în 1873, prin semnarea unui acord de reprezentare în Transilvania şi Banat pentru Societatea de asigurare Dacia[3]. În 1876, pe când se făceau primele demersuri pentru înfiinţarea primei filiale, la Braşov, se pune pentru prima dată problema înfiinţării unei filiale la Bucureşti, chiar înaintea Braşovului. Planul nu se materializează, însă Visarion Roman nu renunţă la ideea unui institut de credit al Albinei în capitala Vechiului Regat.

Relaţiile comerciale şi financiare încep să se dezvolte după ce la Bucureşti ia fiinţă Banca Naţională a României, în 1880, iar la Braşov prima filială a Albinei. prin intermediul acesteia din urmă s-au desfăşurat cele mai multe tranzacţii (cumpărări de monedă, de acţiuni, acordarea de credite unor firme din România etc.). BNR (la care Albina era acţionară) şi Banca Românească au fost principalii parteneri bucureşteni.

Începând cu 1887 şi venirea la conducerea filialei din Braşov a lui Valeriu Bologa, legăturile de afaceri cu România se intensifică şi mai mult. Bologa înţelegea perfect să adapteze banca după cum şi economia braşoveană era puternic orientată către România, Braşovul fiind apreciat din acest punct de vedere drept "o suburbie a Bucureştilor"[4]. Bologa se interesează permanent de situaţia României în materie de comerţ, agricultură şi finanţe-bănci, face vizite dese în România, întemeiază relaţii şi colaborări cu oameni politici şi de afaceri. Toate aceste demersuri au loc pe fondul Războiului vamal dintre România şi Austro-Ungaria care afectează enorm economia braşoveană dar care împinge Albina să caute oportunităţi de afaceri direct în România. Bologa continuă să caute căi pentru înfiinţarea unei filiale la Bucureşti, dar Centrala din Sibiu consideră că momentul nu este oportun. Despre modul în care vedea acesta lucrurile este semnificativă o scrisoare adresată unchiului său Teodor Nica din Bucureşti (apropiat al lui Take Ionescu), în care precizează obiectivele sale: "1. a introduce în România das Sparkassenwesen, contribuin prin aceasta la dezvoltarea economică a ţării în o direcţie nouă, în România până acum necultivată îndeajuns; 2. a lega românismul şi a-l unifica independent de graniţe politice, pe calea economică şi comercială, astfel a face un pas înainte pentru realizarea aspiraţiilor noastre generale; 3. a ocupa noi o parte din terenul ce-l ocupă azi capitaliştii străini (Banque de Roumanie, Marmorosch Blank, Zezek etc.)". Bolga mai credea că BNR şi statul român ar sprijini demersul pentru că el ar reprezenta „quasi Banca Daco-României, căci noi extinzându-ne asupra României am fi de facto un Institut care - cu excepţia părţilor ruseşti-române - am lucra pe întregul teritoriu daco-român”.

Perioada cea mai fertilă a relaţiilor dintre Albina şi sistemul financiar-bancar din România se înregistrează între anii 1900-1914. Împreună cu românii de din Regat sunt înfiinţate societăţi şi instituţii comerciale şi bancare comune. Cea mai importantă iniţiativă comună a fost instituţia de credit "Casele de împrumut pe amanet", constituită în 1906 la iniţiativa lui Corneliu Diaconovici şi din al cărei consiliu de administraţie făceau parte nume importante din elita românească. Printre aceştia se numărau: Partenie Cosma (preşedinte), Nicolae Xenopol (vicepreşedinte), Ioan Mihu, Iancu Meţianu, Nicolae Flondor, Nicolae Lahovary, Victor Ionescu, Constantin Steriu (membri). Consiliul de cenzori reunea nume precum Alexandru Ciurcu, Constantin Rădulescu şi Ion I. Lapedatu, iar membru supleant pe G. Stroescu, viceprimar al Bucureştiului, M. Paciurea şi Dominic Raţiu. Director general era Corneliu Diaconovici. Aşadar se poate spune că aceasta a fost prima întreprindere financiară creată în comun şi sprijinită de românii din Transilvania, Bucovina şi Regatul României[5]. De asemenea, la iniţiativa lui Nicolae Xenopol şi Corneliu Diaconovici, în 1911 este înfiinţată Banca Carpaţilor, care avea rolul de a valorifica profitul "Caselor de împrumut pe amanet", pe care legea îl obliga să fie reinvestit prin intermediul unei bănci. Din totalul celor 2.400 de acţiuni, Banca Albina a subscris 200.

Izbucnirea războiului mondial a determinat banca Albina să restrângă relaţiile cu România, datorită presiunilor la care este supusă din partea autorităţilor austro-ungare. Mai mulţi funcţionari ai Băncii sunt acuzaţi de spionaj în favoarea României sau se refugiază în România, fapt care agravează şi mai mult relaţiile cu România. După Unirea Transilvaniei cu România Banca Albina va funcţiona ca bancă naţională în interiorul statului român.

Activitatea cultural-filantropică

Încă de la înfiinţarea sa, Albina a prevăzut acordarea unui procent din profitul anual pentru scopuri culturale şi de binefacere. Între 1872 - 1918, sumele alocate în acest scop s-a ridicat la 684.540 k. Deşi suma ar putea părea mică în raport cu posibilităţile ei, importanţa pe care a avut-o a fost una esenţială. Ajutorul său nu a fost doar unul bănesc (cu toate că de multe ori sumele nu erau trecute prin bilanţ pentru a nu atrage atenţia autorităţilor) ci şi moral şi uman. Cea mai mare parte din suma acordată în toată această perioadă a fost îndreptată către culturalizarea poporului, indiferent de confesiune, iar instituţia cel mai mult sprijinită a fost asociaţia "ASTRA" (peste 20% din total). A subvenţionat muzeele etnografice din Sibiu şi Lugoj, a finanţat revista Ţara noastră, a sprijinit înzestrarea cu cărţi a bibliotecilor comunale, construirea de şcoli civile de fete cu internat şi a unui internat de băieţi la Sibiu, acordarea de burse, subsidii băneşti pentru şcoli din tot Ardealul, susţinerea cu bani a reuniunilor femeilor române din Sibiu, Lugoj şi Braşov. Pentru a îmbunătăţi situaţia materială precară a majorităţii elevilor şi cadrelor didactice, Albina a cotizat la numeroase fonduri pentru ajutorarea elevilor săraci sau bolnavi,a tinerelor cadre aflate la început de carieră. Timp de 21 de ani a adăpostit şi finanţat zilnic "Masa studenţilor" la Sibiu, gestionată de Reuniunea femeilor din Sibiu şi unde 50 de elevi nevoiaşi de la şcolile de meserii aveau parte de un prânz gratuit. Pe lângă această masă studenţii se putea întâlni la biblioteca pusă la dispoziţie de Albina şi înzestrată de Asta. Merită menţionat că printre cei care au beneficiat de aceste gratuităţi au fost Octavian Goga, Ioan Lupaş, Andrei Petea sau Dumitru D. Roşca.

Banca Albina era de asemenea interesată să cultive cunoştinţele financiar-bancare ale tinerilor studenţi şi în acest scop a subvenţionat Şcoala comercială română din Braşov. Un alt mod prin care a susţinut răspândirea culturii financiar-bancare a fost prin organizarea de stagii de practică pentru funcţionari care mai apoi au contribuit la ridicarea a numeroase bănci şi cooperative de credit.

Totodată, a subvenţionat fondurile asociaţiilor de ucenici din Oraviţa, Sibiu, Braşov, Târnăveni, Câmpeni, pentru a ajuta la răspândirea meseriilor. De asemenea Albina a susţinut şi pe studenţii români aflaţi la studii în marile centre universitare europene. Albina a subvenţionat societăţile academice în care aceştia erau organizaţi: „Petru Maior” din Budapesta, Cernăuţi, „România Jună” din Viena, „Carmen Sylva” din Graz, „România” din München şi societatea academică Cluj. De aceste fonduri au beneficiat numeroşi studenţi care aveau să devină elitele româneşti.

Albina a acordat o atenţie deosebită ridicării materiale a poporului prin intermediul bisericii. Ea a susţinut cu ajutoare nerambursabile sau împrumuturi pe termen lung cu dobânzi minime, atât biserica greco-ortodoxă cât şi greco-catolică pentru construirea sau restaurarea unor lăcaşuri de cult, şcoli confesionale, seminarii teologice, şcoli elementare pe întreg teritoriul Ardealului şi Banatului.

A mai susţinut şi arta, corurile ţărăneşti, societăţile de teatru şi a numeroase alte asociaţii din cele mai variate.

Bibliografie

  • Ciobanu, Vasile - Institutul de Credit şi Economii "Albina" şi saşii, în Zainea, Ion; Moisa, Gabriel (coord), "Istorie, Economie, Politică", Editura Universităţii din Oradea, 2009
  • Drecin, Mihai D. - Banca "Albina" din Sibiu : instituţie naţională a românilor transilvăneni (1871-1918), Editura Dacia, Cluj-Napoca 1982
  • Drecin, Mihai D.; Dobrescu, Vasile – Consideraţii asupra sistemului financiar-bancar românesc din Transilvania (1867-1918), în Istorie financiar bancară. Vol II. Studii asupra băncilor din Austro-Ungaria (1867-1918), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2011
  • Surdu, Bujor - Visarion Roman (1833 - 1885), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2008 ISBN 9789736107818
  • ***Istoria României. Transilvania, vol I-II, Editura George Bariţiu, Cluj-Napoca 1997

Alte lucrări monografice

  • Slăvescu, Victor - Banca Albina din Sibiu cea mai însemnată întreprindere financiară din Transilvania. Cu o privire generală asupra băncilor comerciale din Ardeal şi Banat, Bucureşti, 1919
  • Lupaş, Ioan - Monografia Băncii Albina S.A., 1946 (manuscris)

Note

  1. Memoriile lui Sofronie Roşca, director al sucursalei din Bucureşti, 1946
  2. Istoria României. Transilvania, vol II, cap. 2.6.1
  3. înfiinţată de Vasile Boerescu la 12 aprilie 1871
  4. Drecin, p.192
  5. Drecin, p.204