Beregsău Mare
de la Enciclopedia României
| Satul Beregsău Mare |
 |
 | |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1332 |
| Populaţie | 1.704 locuitori |
|
Index sate în judeţul Timiş |
|---|
|
Index sate în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Beregsău Mare (sau Beregsău) este un sat în judeţul Timiş. Împreună cu Săcălaz şi Beregsău Mic face parte din comuna Săcălaz şi are o populaţie de 1.704 locuitori (2002).
Cuprins
Localizare
Se situează la 18 km vest de municipiul Timişoara şi circa 20 km de oraşul Jimbolia, şi este traversat pe drumul naţional DN59A care leagă cele două oraşe timişene. Are haltă la calea ferată Timişoara-Jimbolia. Se învecinează la est cu Săcălaz (8 km), la vest cu Cărpiniş (10 km) iar la sud-vest cu Beregsău Mic (4 km). Coordonatele sale geografice sunt 45°45′31″N şi 21°01′27″E.
Istorie
Atestarea documentară. Trecutul îndepărtat
Zona Beregsăului a fost locuită încă din paleolitic, dar nu a reprezentat o zonă favorabilă dezvoltării datorită solului neprielnic, sărac, a terenului mlăştinos şi a inundaţiilor. Localitatea este atestată documentar pentru prima dată pe listele papale de dijmă de la 1332-1337, sub forma:„ item Stephan de Berukzo solvit vii et medium grossos.”[1] În perioada medievală ea apare consemnată în mai multe documente. Spre exemplu, diploma de blazon acordată de Iancu de Hunedoara la 1448 lui Petru de Beregsău.[2] Mai multe relicve arheologice şi istorice, precum şi mărturisirile localnicilor, vorbesc despre o fortificaţie din cărămidă arsă, aparent o fortificaţie turcească, situată pe locul numit „Gomila”. Localnicii au dărâmat-o după 1924 şi au folosit cărămizile la construcţii. Tot localnicii vorbesc despre un cimitir sarmat în aceeaşi zonă. [3]
Perioada stăpânirii austriece
În 1717, anul cuceririi Banatului de austrieci, a fost efectuată o circumscripţie a Banatului, în care Beregsăul poartă numele de Beregh-Schoh. După acest moment, urmează o perioadă de depopulare. Abia în a doua parte a secolului XVIII, satul se repopulează. Satul, în configuraţia lui actuală, datează tocmai din această perioadă. Atunci a avut loc sistematizarea satelor din Banat, de unde şi caracterul simetric, cu străzi rectilinii şi late. Cu toate că a fost sistematizat, Beregsău Mare nu a fost şi colonizat, aşa cum s-a întâmplat atunci cu multe sate din Banat, dar şi cu cele mai apropiate, Săcălazul şi Beregsău Mic, ambele colonizate cu germani (şvabi) şi respectiv cu sârbi. Satul şi-a păstrat caracterul românesc. În Monografia satului scrisă de Ioan Viorel Boldureanu, sunt prezentate câteva ipoteze care explică acest lucru: terenul nu foarte roditor şi caracterul specific al localnicilor, de o oarecare „răutate”, care a ajutat la păstrarea intactă a comunităţii şi a caracterului omogen al satului.
Perioada Vucovicilor
În anul 1802, domeniul Beregsău Mic, format din sat şi hotar, a fost cumpărat de Sava Vucoviciu (Vukovics), a cărui familie avea să-şi pună amprenta pe o bună parte din istoria locului. Împreună cu sătenii, Sava Vucovici a ctitorit biserica, zidită între 1809-1912. Această biserică era mai veche, de la 1793 (posibil din 1780), însă noul proprietar a dorit să construiască una nouă. De altfel, Sava Vucovici este şi înmormântat în lăcaşul de cult ctitorit de el. În anul revoluţionar 1848, Beregsău Mare a fost confiscat Vucovicilor, întrucât Sava fiul a fost implicat direct în revoluţie, fiind ministru în guvernul provizoriu al lui Kossuth. Sava Vucovici fiul este înmormântat în cripta din cimitirul bisericii.
Mai târziu, situaţia se reglementează, astfel că, la 1878, proprietar o găsim pe Maria Vucovici, fiica lui Sava. De la aceasta, proprietatea trece succesiv în mâinile mai multor proprietari, pentru a ajunge în final în proprietatea Băncii româneşti „Timişoara”. Sub auspiciile acesteia, au avut loc mai multe vânzări de parcele direct către localnici, cu consecinţe benefice pentru dezvoltarea economică.
Emlek
La circa jumătate de kilometru sud-est de vatra de azi a satului, se află urmele unei aşezări construită pe timpul domniei împărătesei Maria Tereza. Satul era cunoscut sub numele Emlek sau Elisabeta şi era o colonie germană. Colonia a decăzut cu timpul şi a fost dezafectată în 1933, după aproape 200 de ani de viaţă. Locuitorii au fost atunci despăgubiţi de stat şi s-au mutat în localităţile învecinate, mai ales în Sânmihaiu German şi în Săcălaz.
Perioada modernă
În primul război mondial, au murit 56 de ostaşi din Beregsău Mare. După unirea Banatului cu România, satul a prosperat, perioada interbelică fiind şi cea de maximă dezvoltare economică şi culturală. Atunci, satul era reşedinţa comunei Beregsău, care includea şi Beregsău Mic. Aici funcţiona banca agricolă „Beregsana”, un cor renumit (înfiinţat în 1894), o fabrică de sifon, o societate sportivă numită „Doxa”.[4]
În cel de-al doilea război mondial au murit 15 ostaşi din Beregsău Mare. După instalarea regimului comunist, satul a cunoscut mai întâi colectivizarea, apoi implantarea aici a colosului agro-industrial Comtim (în 1967). Ca atare au fost construite şi blocuri de locuinţe pentru muncitori (pe locul vechiului parc) iar satul a fost arondat în 1972 comunei Săcălaz, din care face parte şi astăzi.
Demografie
Evoluţia populaţiei
<lines size=340x160 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=2500 colors=003153,F5B800,99BADD xlabel ylabel=4 grid=xy legend>
,total,români, alţii
1880,1971,1844,127 1890,2215,2039,196 1910,2314,1898,416 1930,1986,1749,237 1941,1771,1705,66 1966,1838,1769,69 1977,2144,2025,119 1992,1571,1499,72 2002,1704,1662,42 </lines>
Beregsău Mare a fost din totdeauna un sat românesc. El si-a păstrat acest caracter de-a lungul timpului, cu toate că regiunea a fost supusă unui proces de colonizare care a văzut modificarea substanţială a balanţei etnice în numeroase localităţii, inclusiv în cele vecine. Primele recensăminte moderne confirmă pe deplin acest fapt. Astfel, la recensământul din 1880, Beregsău Mare avea 1.971 de locuitori, din care 1971 erau români, 33 maghiari şi 81 germani. Maghiarii au constituit o comunitate mică, care nu a depăşit 100 de suflete, în timp ce germanii au crescut temporar la număr până la unirea Banatului cu România – în 1920 au fost înregistraţi 346 de germani (16%) - după care s-au risipit.
Numărul maxim de locuitori a fost înregistrat la recensământul din 1910: 2.314 locuitori. După acest moment, populaţia a scăzut treptat, pentru a ajunge la 1.673 de locuitori în 1956, adică aproape o treime mai puţin. Succesiv, populaţia a crescut din nou, pe măsură ce deficitul de locuitori a fost înlocuit de români migraţi din alte zone ale ţării. Deschiderea complexului de creştere a porcinelor Comtim a reprezentat deopotrivă un motiv de creştere economica cât şi demografică. Din acest motiv, în anii '70, populaţia a depăşit din nou două mii de locuitori, ajungând la un maxim de 2.144 de persoane înregistrate la recensământul din 1977. După acest moment, populaţia a scăzut din nou şi a suferit un şoc puternic după revoluţia din 1989, după criza si reorganizarea Comtimului, astfel că la recensământul din 1992, Beregsău Mic a înregistrat cel mai scăzut număr de locuitori din istoria sa modernă, de 1.571 de locuitori. În ultimii ani, populaţia a început din nou să crească. La recensământul din 2002 au fost înregistraţi 1.704 de locuitori, din care 1.662 români şi 42 de alte naţionalităţi.
Economie
Ocupaţiile tradiţionale sunt specifice satelor de pustă. Predomină cultura pământului, mai ales producţia de cereale.
Comtim
Determinant pentru economia localităţii au fost fermele Comtim, înfiinţate în 1967. Prezenţa acestui combinat agro-industrial de creştere şi îngrăşare a porcilor, a creat o situaţie economică mai deosebită pentru un sat de tipul Beregsăului. Gândit iniţial ca o piesă fundamentală în ansamblul economiei planificate, Comtimul a fost privatizat după revoluţie si impărţit in mai multe societăţi, parte a unui holding de proporţii. El a fost privatizat, apoi cumpărat în 2004 de compania americană Smiethfields. Datorită modului in care a fost proiectat, el a adus numeroase probleme de tip ecologic. Din punct de vedere strict economic, el a determinat o creştere economică substanţială pentru satul Beregsău Mare şi a împiedicat navetismul şi fuga de populaţie naturală către polul economic regional constituit de municipiul Timişoara, aflat la mică distanţă.
Turism
Principala atracţie turistică este biserica ortodoxă (foto) cu hramul „Sf. Gheorghe”, monument istoric din patrimoniul naţional. A fost construită în 1793 iar pictura datează din secolul XIX.
Personalităţi marcante
- Aurel Cosma (1867 - 1931), luptător pentru drepturile românilor, lider al românilor din Banat şi participant la unire, primul prefect român al judeţului Timiş-Torontal.
Bibliografie
- Boldureanu, Ioan Viorel, Beregsău Mare: Monografie, Editura Mirton, Timişoara, 1996, ISBN 973-578-102-6
- Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
- Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
- Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]