Bocşa

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Oraşul
Bocşa

Judeţul Caraş-Severin (CS)

Stema judetului Caras-Severin.png
Bocsa.jpg
Localităţi componente
Atestare 1333
Suprafaţă 9.1 km²
Populaţie 17032 locuitori (2010)
Densitate 1871.65 loc./km²
Altitudine medie 170 metri n. m.
Primar Patriciu Mirel Pascu (PSD)
Pagină web Site oficial al primăriei oraşului

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Bocşa este un oraş din judeţul Caraş-Severin, situat într-o mică depresiune din nordul Munţilor Dognecea, pe râul Bârzava, străjuit de Culmea Mare la sud şi se Dealul Areniş la nord, la 24 km nord vest de municipiul Reşiţa. Cu cei 8 km lungime, este una din cele mai lungi localităţi din ţară.

Istorie

Oraşul de astăzi este rezultatul unificării a trei localităţi: Bocşa Montană, Vasiova şi Bocşa Română. Bocşa Montană şi Vasiova s-au unit în 1943, formând Bocşa-Vasiovei. La aceasta a fost alipită Bocşa Română în 1961 pentru a forma oraşul Bocşa de astăzi. Toate trei localităţile au avut o vechime considerabilă, cum de altfel zona în care sunt amplasate, pe râul Bârzava, este locuită încă din cele mai vechi timpuri. Semnificative sunt urmele de civilizaţie romană şi în special cele care arată practicarea mineritului în munţii de aici încă din acea perioadă.

Cetatea Bocşei

Luând în considerare prima atestare documentară, cea mai veche dintre cele trei localităţi este Vasiova, despre care există o menţiune ce datează din 1437. Dominantă a vieţii medievale este cetatea Bocşa, amintită din 1534, amplasată pe dealul care se ridică deasupra Bocşei Române. Pe seama cetăţii se dezvoltă o activitate economică şi politică destul de importantă. În acest sens, este de amintit că în secolul XVI Bocşa era sediul unui district românesc. Conform unui raport al nobilului român George Racoviţa, cetatea Bocşei aparţinea de Timişoara şi forma proprietatea "sebeşenilor şi lugojenilor". El mai spune că aici erau şi mine de aur. Peste puţin timp cetatea avea să fie cucerită de turci, care o ocupă până în 1595, când banul de Severin George Borbely a eliberat-o. Dar pentru că era o ţintă permanentă a incursiunilor turceşti, a mai fost recucerită de aceştia, pentru perioade scurte de timp, în 1604, 1659. În 1688 paşa Arnot a pus stăpânire fermă pe cetatea Bocşei, ea rămânând pe mâna turcilor până la alungarea lor definitivă din Banat, în 1717-1719. În momentul în care a fost preluată de administraţia habsburgică, cetatea era într-o stare deplorabilă şi pentru că Pacea de la Passarowitz interzicea reconstruirea cetăţilor, ea a rămas în stare de abandon.

În cadrul Banatului imperial

După ce Banatul a ajuns sub stăpânire hasburgică, ca domeniu exclusiv al Coroanei, noua administraţie condusă de contele Mercy a început să pună un aplicare un plan minuţios pentru punerea în valoare a bogăţiilor provinciei. Deja în 1719 la Bocşa este înfiinţată o topitorie, una din primele de pe teritoriul României de azi. Tot în scopuri miniere, în 1720, Mercy aduce la Bocşa Montană colonişti germani, pe care îi aşează pe un teritoriu desprins în 1717 din hotarul Vasiovei. Acum începe exploatarea cărbunelui şi a minelor, precum şi o nouă viaţă a Bocşei sub semnul industrializării. În această perioadă, la Bocşa Montantă se aşează masiv români din Ţara Românească (bufeni), din părţile Mehedinţiului şi Gorjului. Ei îşi vor construi biserica ortodoxă la 1796.

Perioada modernă

Bocşa a fost declarat oraş în 1960. După 1990 s-a înregistrat un exod al populaţiei germane şi o scădere accentuată a numărului total de locuitori.

Demografie

La recensământul din 2002, oraşul avea 16.911 locuitori, din care 15.041 români, 643 romi, 596 maghiari, 432 germani, 64 slovaci, 61 sârbi şi 74 de alte naţionalităţi.

Obiective turistice

  • Cetatea Cuieşti (secolul al XIV-lea)
  • Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” (1795)
  • Biserica cu hramul „Buna Vestire” (1755)
  • Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1808)
  • Biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” (1815)
  • Biserica romano-catolică (secolul al XVIII-lea)
  • Mănăstirea de maici „Vasiova” cu biserica cu hramul „Sfântul Ilie” (1905)
  • Clădirea Primăriei (secolul al XIX-lea)

Personalităţi locale

Bibliografie

  • Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Caraş-Severin 1880 - 2002, [1]
  • Vlăsceanu, Gheorghe - Oraşele României, Editura Odeon, Bucureşti 1998, ISBN 973-9008-69-0

Note