Călin Nemeş

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Călin Nemeş
Nimic.png
Naţionalitate român
Născut 8 mai 1961, Cluj-Napoca
Decedat 8 iulie 1993, Cluj-Napoca
Cauză deces sinucidere
Ocupaţie actor, revoluţionar
Părinţi Maria Stoian
Copii Patricia

Călin Nemeş (n. 8 mai 1961 Cluj-Napoca - d. 8 iulie 1993 Cluj-Napoca), actor şi revoluţionar român din Cluj-Napoca.

A terminat Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca, în clasa profesoarei Melania Ursu. Până în 1989 a primit doar roluri mici, de figuraţie. În viaţa particulară, era animator de manifestări culturale, recitând poezii, monologuri şi organizând audiţii muzicale cu Beatles.

În 1989 Nemeş era actor la Tea­trul de Păpuşi din Cluj. Pe 21 decembrie 1989, în jurul orei 15:30, Călin Nemeş şi alţi circa 40 de tineri au ajuns în Piaţa Libertăţii din Cluj-Napoca, unde se aflau forţele Armatei pentru „interzicerea căilor de acces spre zona centrală, în scopul protecţiei lucrărilor de artă, clădirilor instituţiilor administrative şi a obiectivelor comerciale, împotriva acţiunii posibile a unor grupuri de cercetare-diversiune sau teroriste străine ori provocatori la acte de vandalism”. Grupul de tineri a început să scandeze lozinci de simpatie pentru situaţia din Timişoara şi altele împotriva regimului comunist şi a lui Ceauşescu. Valeriu Burtea a dat ordin militarilor: „Împuşcaţi-i, că nu-s oameni!”. Călin Nemeş a strigat atunci acestora, cu pieptul gol: „Trageţi, am o singură inimă!”, apoi s-a îndreptat către căpitanul Dando Carp, iscându-se o altercaţie. Militarii au deschis focul fără somaţie, bilanţul fiind de 13 morţi şi 28 de răniţi (între care şi Nemeş). A fost împuşcat la orele 13:34 în răscrucea dintre strada Universităţii, strada Napoca, Bulevardul Dr. Petru Groza (azi al Revoluţiei) şi Piaţa Libertăţii (colţ cu parcul grupului statuar Mathias Corvinus. Ulterior, actorul a fost acuzat de către cadrele militare că se face responsabil pentru masacrul din ziua de 21 decembrie.

Refăcut după două luni de spitalizare, Călin Nemeş a contestat noua conducere a ţării, pe care o considera un regim comunisto-securist, şi a activat pentru aflarea adevărului despre Revoluţia din Decembrie 1989.

În 1991 a colaborat la albumul „Lanţurile” al formaţiei Krypton, care conţine compoziţii dedicate Revoluţiei. Călin Nemeş a realizat 14 recitative, intercalate între aceste piese.

Scârbit de situaţia politică postdecembristă, precum şi de apatia societăţii civile, actorul s-a spânzurat în podul casei sale în ziua de 8 iulie 1993. A fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca.

„ [...] Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească. Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit. Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contraziceau argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească. Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă. Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune „NU!” Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia. [...]

Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. [...] Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”
(Călin Nemeş, articol apărut în România liberă pe 25 aprilie 1991)

Bibliografie