Cetatea Peci

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Cetatea Peci se află amplasată pe culmea Şucarului, lângă comuna Dubova, judeţul Caraş-Severin şi care este situată la Cazanele Dunării. În ziua de azi din cetate nu se mai vede aproape nimic, decât urme de fundaţii ale fortificaţiei şi ale şanţului de apărare. Cetatea a fost o fortificaţie puternică, prevăzută cu bazin de apă şi cu un turn de formă hexagonală, înalt de 30-35 metri şi cu grosimea zidului de 3 metri.

Cetatea a fost ridicată în anul 1242 şi a fost în repetate rânduri atacată şi avariată de către turci, de fiecare dată reparată de către apărători. În anul 1429 cetatea se afla în posesia cavalerilor teutoni ce stăpâneau Banatul Severinului. În 1439 este consolidată de Iancu de Hunedoara pentru că fusese avariată de atacurile turceşti din anii 1432 şi 1438, iar în anul 1443 cetatea este apărată de cnezii Mihai Ciornea şi Mihai Bizere, nobili români. În urma focului pus de turci în 1513 cetatea a ars şi a fost reconstruită prin grija voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya. Între 1519 şi 1521 cetatea este din nou atacată de turci.

În 1522 cetatea intră în posesiunea lui Emeric Gîrlişteanu, cneaz român înnobilat pentru meritele sale deosebite. E posibil ca cetatea să fi rămas în posesia aceste familii nobiliare române până la finalul secolului al XVI-lea, după care a fost abandonată.

Cetatea s-a ruinat, dar în anul 1682 turnul său a fost consolidat şi a fost folosit de armata habsburgică ca punct de apărare în cursul războaielor austro-turce dintre anii 1683-1689 şi 1788-1791. În ruinele cetăţii s-au apărat în 1788 bănăţenii din regimentul austriac de graniţă. Au fost înfrânţi, iar turcii au distrus complet fortificaţia, atât cât mai rămăsese din ea la acea vreme.

Bibliografie

  • Magazin istoric, anul IV, nr. 12 (45), decembrie 1970.