Comuna Câlnic (Alba)
de la Enciclopedia României
| Comuna Câlnic Judeţul Alba (AB) |
 |
| Localităţi componente |
|---|
| Câlnic, Deal |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Suprafaţă | 43,99 km² |
| Populaţie | 1765 locuitori |
| Densitate | 40,12 loc/km² |
| Primar | Oancea Ioan[1] |
|
Index comune în judeţul Alba |
|---|
|
Index comune în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Comuna Câlnic este o unitate administrativ-teritorială a judeţului Alba. Se situează în Podişul Secaşelor, în zona de confluenţă a pârâului Câlnic cu Secaş, la 3 km de drumul european care face legătura între oraşele Sebeş şi Sibiu.
Cuprins
Administraţie
Comuna are în componenţă două sate: Câlnic, satul de reşedinţă şi Deal. Până în anul 2004, comuna Câlnic era alcătuită din trei sate. Cel de-al treilea sat, Cut, a devenit reşedinţa comunei omonime care are în componenţă un singur sat.
Se învecinează la nord cu comuna Cut, la nord-vest cu oraşul Sebeş, la sud-vest cu comuna Săsciori, la sud-est cu comuna Gârbova, iar la nord-est cu comuna Şpring.
Istoric
Un document din 1290 atestă înnobilarea lui Cheel, greav de Câlnic, ca urmare a faptelor sale de bravură pe câmpul de luptă. Curând după aceea începe construcţia cetăţii, ca reşedinţă a noii familii nobiliare.
În prima etapă de construcţie (cca 1290-1300) se ridică: donjonul (turnul locuinţă) masiv din piatră (9 X 14 m) având 3 niveluri, capela de curte şi zidul de curtină cu traseu inelar, înalt de cca 4 m, dotat cu drum de strajă pe console de lemn, flancat de turnul porţii spre nord şi un turn de apărare spre sud. Sistemul defensiv era completat cu un sanţ exterior, iar intrarea era prevazută cu o hersă (grilaj ridicator).
În 1430 familia nobiliară părăseşte Câlnicul şi vinde cetatea comunităţii. Între cca 1450-1600 se desfăşoară a doua etapă de construcţie, care conferă ansamblului aspectul tipic fortificaţiilor săteşti ale saşilor. În aceasta fază se ridică: zidul de incintă exterior, prevăzut cu metereze şi contraforturi, construcţia de apărare (barbacana) din faţa turnului porţii, ultimul etaj al donjonului, devenit simplu turn de apărare, porţiunea superioară (de la 4 m la cca 7 m) a zidului de incintă iniţial, cămările adosate curtinei, folosite de familiile sătenilor ca locuinţe în caz de pericol şi depozite de hrană şi capela actuală, împodobită iniţial cu pictură, iar după 1550 zugrăvită în alb. În 1733 i-a fost adaugată o tribună din lemn cu panouri pictate în stilul floral transilvănean.
După 1700 cetatea îşi pierde funcţiunea militară devenind un spatiu comunitar (depozit de hrană, loc pentru sărbători) şi bisericesc (biserica de iarnă) al saşilor din localitate.
Din 1999 cetatea se află în patrimoniul mondial UNESCO. Asociaţia Ars Transilvaniae România îngrijeşte cetatea în prezent, punând-o în circuitul turistic şi cultural.
Obiective turistice
- Cetatea ţărănească din satul Câlnic, în prezent inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Demografie
<lines size=400x150 title="Evoluţia populaţiei din comuna Câlnic" ymin=0 ymax=5000 colors=3B444B xlabel ylabel=4 grid=xy legend> ,total 1850,3210 1880,3808 1890,4000 1900,4455 1910,4689 1920,4565 1930,4971 1941,4924 1956,4540 1966,4197 1977,4092 1992,3115 </lines>
Bibliografie
- Dan Ghinea, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
- Institutul de arheologie "Vasile Pârvan"