Pădureni (Timiş)

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Comuna Pădureni (Timiş))
Salt la: navigare, căutare
Satul
Pădureni

Comuna Pădureni (Timiş)
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Colaj Padureni Timis.jpg
Atestare 1332
Populaţie 1.886 locuitori (2011)
Cod poştal 307236
Pagină web http://primariapadureni.ro/

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Pădureni (în numirea populară Lighed) este un sat în judeţul Timiş, centru administrativ al comunei cu acelaşi nume. Are o populaţie de 1.623 locuitori (2002). A aparţinut de comuna Jebel, de care s-a desprins în anul 2004, devenind comună de sine stătătoare.

Localizare

Se situează la circa 20 km sud de municipiul Timişoara, între Şag şi Jebel, la drumul naţional DN59 Timişoara - Stamora Moraviţa. Se învecinează la nord cu Şag, la est cu Liebling, la sud cu Jebel şi la nord-vest cu Parţa.

Istorie

În trecut s-a numit Lighed, denumire care se foloseşte şi astăzi de localnici. Prima atestare documentară a Pădureniului datează din 1332[1], sub numele de Legvid. Totodată, apare şi o localitate cu numele Mira (1310), astăzi dispărută, despre care legenda spune că a fost distrusă într-un raid turcesc. Se mai ştie şi că, la 1590, în plină ocupaţie turcească a Banatului, apare într-un defter otoman denumirea Ligit. După acest moment nu se mai cunosc alte date până în 1761, când apare din nou menţionată cu numele Lighed sau Temeslighed şi un număr de 312 case. Aşadar există un interval din perioada turcească şi până după cucerirea austriacă a Banatului, în care nu se mai cunosc date concrete despre existenţa Pădureniului.

Profesorul universitar Remus Creţan, în Dicţionarul toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, susţine că localitatea de azi s-a format spre finele epocii turceşti, „pe seama elementelor româneşti şi turceşti din Lunca Timişului”[2]. Ca dovadă a influenţelor turceşti, la Pădureni pot fi întâlnite şi astăzi nume de familie de origine turcească precum Lengher, Dervis, Turcan, Bechir şi altele iar prezenţa numelui de familie Caragea indică o posibilă prezenţă a grecilor în acea perioadă. De asemenea, numele vechi al Pădureniului, „Lighed”, în limba turcească înseamnă „pădure”. Alte denumiri turceşti sunt prezente în toponimia locală: islazul Ali Bei, Vadu Turcului, Câmpu Tătarului etc.

Conform istoricului Nicolae Ilieşu[3], după cucerirea Banatului de către austrieci, localitatea a fost sistematizată de contele Mercy, de unde până atunci satul fiind o „înfundătură” pe Valul lui Traian în spaţiul numit Iarc. Era încă de atunci majoritar românească şi s-a păstrat astfel în perioadele de colonizare intensă a Banatului.

Până în 1964 s-a numit Lighed, după care a fost denumită Pădureni. De la 1 ianuarie 2004 s-a desprins de comuna Jebel şi are statut de comună de sine stătătoare, fără alte sate în componenţa sa.

Populaţia

La recensământul din 2002, satul Pădureni avea 1.623 locuitori, din care 1.439 români, 164 ţigani, 11 maghiari, 4 sârbi, 4 germani şi un ucrainean. Datele provizorii ale recensământului din 2011[4] arată că populaţia Pădureniului este de 1.886 locuitori, din care 1.785 români, 29 romi, 13 maghiari, 10 de alte etnii şi 48 nedeclaraţi. Se observă o creştere cu 16% faţă de recensământul precedent.

La recensămintele din perioada 1880 - 2011, populaţia Pădureniului a evoluat după cum urmează:

<lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei din Pădureni" ymin=0 ymax=2300 colors=3B444B xlabel ylabel=4 grid=xy legend> ,total 1880, 1568 1890, 1668 1900, 1873 1910, 1822 1920, 1782 1930, 1698 1941, 1976 1956, 1641 1966, 2235 1977, 2185 1992, 1566 2002, 1623 </lines>

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Dalea, Dana Oana, Contribuţii la monografia comunei Pădureni, Editura Brumar, Timişoara 2007 ISBN 978-973-602-305-7
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]

Note

  1. Dalea, Dana Oana p.16
  2. Creţan, p.117
  3. Creţan, idem
  4. http://www.timis.insse.ro/cmstimis/rw/resource/comunicat-date_provizorii_rpl_2011_timis.pdf?download=true