Conscripţie

Conscripţiile în Transilvania au fost recensămintele efectuate de autorităţile civile, militare sau ecleziastice, fie pe întreg teritoriul, fie pe anumite porţiuni ale acestuia, în scopuri fiscale, militare, religioase etc. Deseori conscripţiile evidenţiază nu doar populaţia ci şi bunurile acesteia, lucru important pentru reconstituirea istorică a peisajului socio-economic al vremii.

Până în secolul 17, se practică conscripţiile urbariale, pe domeniile nobiliare. Începând cu secolul 18, conscripţiile sunt reorganizate, sistematizate şi lărgite la întreg teritoriul, conform noilor principii iluministe care ghidau monarhia. Conducerea înţelegea astfel să obţină informaţiile necesare pentru realizarea reformelor de ordin social, economic, naţional.

Printre conscripţiile importante se numără cele din 1715, 1720-1721 sau cea din 1750, sub Maria Tereza, cu scopul reformei fiscale. Deosebit de importate pentru istoria românilor sunt şi conscripţiile religioase din 1733 şi 1750, care relevă pe credincioşii cultelor româneşti. Între 1785-1786, din ordinul lui Iosif II, are loc o conscripţie generală. După aceeaşi metodă este organizată şi conscripţia generală de la 1819-1820.

Conscripţii importante au fost realizate şi de organele administrative la 1760-1762, din ordinul generalului Buccow. În regimentele grănicereşti se organizau conscripţii chiar mai des, odată la 5 ani. Pentru istoria Banatului este foarte importantă conscripţia de la 1717, după cucerirea Banatului de către austrieci, care relevă, în parte, situaţia provinciei de după ocupaţia turcească.

Bibliografie

• Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1988