Constantin C. Giurescu

Constantin C. Giurescu
Născut		13/26 octombrie 1901, Focşani
Decedat		13 noiembrie 1977, Bucureşti
Ocupaţie		istoric, om politic
Membru titular al Academiei Române
Ales		1 martie 1974
Partide		PNL Brătianu (până în 1938) FRN (1939 - 1940) PNL Tătărescu (1945 - 1947)

Constantin C. Giurescu (n. 13/26 octombrie 1901, Focşani, judeţul Vrancea - d. 13 noiembrie 1977, Bucureşti) a fost un istoric, profesor universitar, academician, diplomat şi om politic. Este tatăl istoricului Dinu Giurescu, membru titular al Academiei.

Biografie

Fiul istoricului Constantin I. Giurescu, a făcut studiile secundare şi superioare (absolvite în 1922) la Bucureşti. Doctor în litere (1925) şi docent în istoria românilor (1925), a profesat la Facultatea de Litere (transformată în Facultatea de Istorie) a Universităţii din Bucureşti în perioadele 1926-1948 şi 1963-1975, precum şi la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" (1956-1963), în calitate de cercetător ştiinţific principal.

Fondează Institutul de Istorie Naţională (1941) şi "Revista istorică română" (1931).

După instaurarea regimului carlist este numit rezident regal al Ţinutului Dunărea de Jos (februarie 1939), ministru secretar de Stat responsabil cu organizarea Frontului Renaşterii Naţionale (28 septembrie 1939 - 4 martie 1940), ministru al Propagandei Naţionale (4 martie - 28 iunie 1940), ministru al Cultelor şi Artelor (28 iunie - 4 iulie 1940)

S-a numărat printre membrii delegaţiei trimise de ministrul de externe al României, Mihai Antonescu, pentru a negocia armistiţiul cu Naţiunile Unite, la Istanbul (1943-1944).

În 1948, după adoptarea unei noi legi a învăţământului conformă cu ideologia noului regim, C. C. Giurescu împreună cu alţi profesori universitari din ţară sunt retraşi din viaţa academică.

După instalarea regimului comunist, C. C. Giurescu a fost arestat (6 mai 1950), inclus în "lotul demnitarilor" şi închis la Sighet, timp de cinci ani. După eliberare (5 iulie 1955) a primit domiciliu forţat la Măzăreni, Brăila, până la sfârşitul anului.

Este reîncadrat la Universitate începând cu 1963, odată cu distanţarea regimului comunist de la Bucureşti faţă de Moscova.

Om de ştiinţă emerit (1971) şi membru al Academiei R.S.R. (1974), a primit premiul "Bălcescu" al Academiei (1966) şi premiul Ministerului Învăţământului (1969).

A participat la mai multe congrese, reuniuni internaţionale de specialitate şi misiuni ştiinţifice în Austria, Grecia, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie şi S.U.A. Considerat de către academicianul Ştefan Ştefănescu "una din personalităţile de frunte ale istoriografiei române contemporane", C. C. Giurescu a excelat cu aceeaşi competenţă în istoria antică, medie, modernă sau contemporană, precum şi în geografie istorică, toponimie, drept, literatură, artă, metodologie istorică.

Opera sa cuprinde aprox. 350 de lucrări, între care cele mai importante se numără:

• Noi contribuţii la studiul marilor dregători în secolele XIV - XV (1925)
• Istoria românilor, 5 volume (1935-1946, 2000, 2004)
• Principatele române la începutul secolului al XIX-lea (1957)
• Istoria pescuitului şi pisciculturii (1964)
• Viaţa şi opera lui Cuza Vodă (1966)
• Istoria României în date (1971)
• Istoria Bucureştilor (1967, 1978)
• Târguri, oraşe şi cetăţi moldovene din secolul X până la mijlocul secolului al XVI-lea (1967)
• Contribuţii la studiul originilor şi dezvoltării burgheziei române până la 1848 (1972)
• Probleme controversate în istoriografia română (1977)
• Bibliografie C. C. Giurescu

Bibliografie (minimală)

• Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, 2008
• Ştefănescu, Ştefan (coord.) - Enciclopedia istoriografiei româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978