Creditul Minier

de la Enciclopedia României

Societatea Creditul Minier a fost una dintre cele mai mari întreprinderi petroliere din România interbelică, prima de acest fel cu capital exclusiv românesc. A fost înfiinţată în 1919 şi avea sediul în Bucureşti. A jucat un rol important în dezvoltarea industriei româneşti de profil, în condiţiile în care marile companii străine deţineau partea leului în exploatarea petrolului românesc. Afectată de cel de-al doilea război mondial şi de bombardamentele americane, Creditul Minier a fost în fine naţionalizată în 1948.

Cuprins 1 Istoric 2 Bibliografie 3 Note 4 Anexă

Istoric

Societatea a fost înfiinţată după război de cercurile lberale, cu concursul guvernului, în contextul noii doctrine liberale „prin noi înşine”, care urmărea consolidarea capitalului românesc în economie şi în special în industria extractivă, dominată de capitalurile străine. În acea perioadă, industriile extractive de minereuri şi în special de extragere şi prelucrare a petrolului, erau aproape complet sub controlul marilor companii miniere internaţionale, din Statele Unite ale Americii, Franţa, Belgia, Germania, Olanda, etc. Pornind de la un capital de 17.000.000 lei, prin sporuri succesive a ajuns până la peste 23 miliarde în 1945, iar terenurile deţinute direct şi indirect (prin participaţii), însumau 150.000 hectare.

Principalul investitor al Creditului Minier a fost Banca Românească, prin intermediul căreia finanţa liberală deţinea controlul mai multor societăţi importante. În consiliul de administrare intrau mai mulţi fruntaşi ai grupării politico-economice liberale: I.G. Duca, V. Alimănişteanu, Mircea Djuvara, etc. Pe lângă politicieni şi liberali, la înfiinţarea ei şi-au dat concursul mai mulţi ingineri români, printre cei mai buni specialişti români în domeniu. Din consiliul de administraţie mai făceau parte inginerii Constantin Buşilă, Mihai Constantinescu, Ion Demetrescu, Valeriu Puşcariu, Petre Lucaci, Virgil Tacit, Ilie Popescu şi alţii. Înfiinţarea Creditului Minier a constituit un exemplu pentru constituirea altor societăţi petrolifere cu capital românesc, spre exemplu IRDP (Industria Română de Dezvoltare Petrolieră), Redevenţa, Păcura Românească, Petrolul Românesc, Uniunea Petroliferă, Nafta Română, România Petroliferă, etc. Creditul Minier deţinea participaţii la unele dintre ele, dar şi participaţii importante la alte societăţi, precum cea de la Steaua Română, una cele mai mari societăţi petrolifere din România.

În 1921, societatea a încheiat un contract de foraj cu statul, prin care a primit perimetre de exploatare în cele mai bogate zone din ţară: în judeţul Dâmboviţa, la Moreni, Ochiuri, Runcu, Viforâta, Gura Ocniţei, etc. Sub protecţia statului şi a Legii minelor din 1924, Creditul Minier se dezvoltă drept cea mai mare societate cu capital românesc din industria extractivă. Joacă un rol important în consolidarea capitalului românesc în industria de profil. Dacă în 1914, capitalul românesc din industria petroliferă reprezenta 6,8% din capitalul investit, în 1920 el ajunge la 16,1% iar în 1921 la 24,3%. ^[1]

După consolidarea poziţiei în industria extractivă din România, societatea începe o campanie de atragere a capitalului străin, prin înfiinţarea de filiale în cele mai importante pieţe din occident. În 1927, Creditul Minier înfiinţează la Paris societatea „Credit Minier Franco-Roumain” (cu capital de 10 milioane franci, din care o parte deţinut de francezi) iar la Viena Creditul Minier - „Oesterreische Rumänische Petroleum vertriebs Gessellschaft m.l.H”. Un an mai târziu, în 1928, înfiinţează la München „Credit minier Deutsch-Rumänische Petroleum Vertriebs A.G”. În 1929., împreună cu capitalul german înfiinţează „Deutsch Rumänische Motortankschiffarts-Gessellschaft m.l.H.”.

În 1934, Sonda nr. 1 a Creditului Minier, la Chiţorani (judeţul Prahova), a atins adâncimea de 3.300 m, clasându-se a 2-a din lume, fiind la o distanţă de 158 metri de sonda societăţii „General Petroleum Corporation” din California, sonda cu adâncimea record de 3.458 metri. ^[2]

La 17 iulie 1934, Creditul Minier a început construirea în comuna Brazi, lângă Ploieşti, a unei rafinării proprii, cu capital exclusiv românesc. Aceasta a constituit atunci cea mai modernă rafinărie din Europa, folosind cele mai performante tehnologii din epocă.^[3] Printre altele, rafinăria producea benzină pentru avioane cu cea mai mare cifră octanică din Europa. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care, în timpul celui de-al Doilea Război mondial, rafinăria Brazi s-a aflat printre obiectivele cele mai vizate în raidurile americane care au bombardat zona petroliferă Ploieşti-Prahova. În urma bombardamentelor din august 1943, rafinăria a fost greu lovită şi scoasă din uz (75% din capacitate).^[4]

După război, în 1948, societatea Creditul Minier a fost naţionalizată.

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
• Buzatu, Gheorghe, O istorie a petrolului românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998 ISBN 973-45-0263-8
• Giurescu, Dinu C. (coord), Istoria României în date, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003 ISBN 973-45-0432-0

Note

1. ↑ Gusti, Dimitrie, Enciclopedia României, volumul III, 1939, p.607
2. ↑ „Cele mai adânci sonde din lume”, în Moniteur du Pétrole Roumain, nr. 17/1934, pag.1085 [1]
3. ↑ Veronica o. Mandoriu, Un exemplu demn de urmat. Înfiinţarea Rafinăriei Brazi în anul 1934, în Univers Ingineresc [2]
4. ↑ Gherghina, Narcis, 1 August 1943 - "Tidal Wave", în Revista Societăţii de Studii Istorice Erasmus, nr. 12, 2001, Bucureşti, Ed. Ars Docendi, p. 214-220; [3]

Anexă

Extras din statute

Art. 1. - Se înfiinţează o Societate Anonimă sub denumirea „CREDITUL MINIER” Societate Anonimă Română pentru desvoltarea Industriei Miniere.
Art. 2. - Sediul Societăţei este la Bucureşti. Ea va putea înfiinţa agenţii, filiale, reprezentanţe, etc., atât în ţară, cât şi în străinătate prin deciziunea Consiliului de Administraţie.
Art. 3. - Durata Societăţei este nelimitată.
Art. 5. - Capitalul social este de Lei 165.000.000 împărţit în 330.000 acţiuni a 500 Lei fiecare în titluri de 1, 5 şi 10 acţiuni.*

*(1923). Sporit la Lei 502..750.000 la 19 mai 1923.

Reclamă la Creditul Minier publicată în Anuarul Socec al României Mari din 1924-1925