Ecaterina Varga
de la Enciclopedia României
Ecaterina Varga | ||
Alte nume | Varga Katalin | |
Naţionalitate | maghiară | |
Născută | 22 august 1822, Hălmeag, judeţul Braşov | |
Decedată | după 1852, Hălmeag, judeţul Braşov | |
Părinţi | Varga János şi Rozsondai Katalin |
Ecaterina Varga (Varga Katalin) (n. 22 august 1822, Hălmeag, judeţul Braşov - d. după 1852, Hălmeag, judeţul Braşov) a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Cuprins
Originea şi familia
Ecaterina Varga a fost de origine maghiară, numele său fiind în limba maghiară Varga Katalin. Provenea dintr-o familie de mici nobili scăpătaţi. Tatăl său s-a numit Varga János, iar mama sa Rozsondai Katalin. Eu deţineau o mică suprafaţă de teren agricol, pe care îl munceau ei înşişi. Ecaterina a crescut în acest fel, alături de părinţii săi. La vârsta de 8 ani a rămas orfană de tată, iar doi ani mai târziu a murit şi mama ei.
La vârsta de douăzeci de ani s-a măritat cu rotarul Kelemen György, văduv, care avea o stare materială bună. Acesta avea doi copii din căsătoria anterioară, pe care Ecaterina i-a crescut. Nu a avut copii din căsătoria cu Kelemen György. Acesta a murit în anul 1847, când Ecaterina se afla în detenţie.
Educaţia
Ecaterina Varga a fost de religie evanghelică. Vorbea limba maghiară (care era limba ei maternă), învăţând şi limba română şi pe cea germană.
Jakab Elek, scriitor maghiar, o descrie astfel pe Ecaterina Varga, la vârsta la care se stabilise deja în Ţara Moţilor:"Doamna noastră"
Cândva în jurul anului 1837, satul Bucium, din apropiere de Abrud, se afla din nou în proces cu autorităţile, în legăturile cu drepturile pe care sătenii le aveau şi care le fuseseră uzurpate de stat. În această perioadă, o delegaţie a satului, aflată la Aiud în interesul procesului, s-a întors acasă aducând-o cu sine pe Ecaterina Varga. Pe aceasta ar fi întâlnit-o la Aiud, iar ea şi-a exprimat dorinţa de a merge în satul românilor împricinuiţi, pentru a-i ajuta.
În anul 1842 e sigur deja că Ecaterina Varga era stabilită în Munţii Apuseni, în satul Bucium Izbita. Localnicii i-au aranjat în acest sat o casă, iar ea îi ajuta cu redactarea petiţiilor către autorităţi, folosindu-se de cunoştinţele sale de limbă germană, dar şi de educaţia ei. Mai mult, se pare că şi-ar fi folosit relaţiile pe care le avea la Viena, pentru a ajuta acolo în rezolvarea petiţiilor românilor.
Petiţiile alcătuite în numele românilor de către Ecaterina Varga, dintre care unele semnate în numele ei propriu, au ajuns la foarte multe autorităţi ale timpului, inclusiv la cel mai înalt nivel, guvernul Transilvaniei şi la Viena. Acest fapt a determinat autorităţile să o pună sub urmărire şi să caute a o aresta.
Pe lângă petiţiile pe care le-a întocmit pentru români, Ecaterina Varga i-a învăţat şi diferite lucruri în ceea ce priveşte lupta pe tărâm juridic, folosindu-se de cunoştinţele pe care le acumulase, devenind astfel foarte respectată în comunităţile româneşti din Munţii Apuseni. Mai mult, ea ajuta cu mijloace materiale pe mamele românce, care din cauza lipsurilor şi a ignoranţei îşi întreţineau cu greu copiii mici, în condiţii materiale mizerabile. Aceasta a contribuit şi mai mult la dragostea pe care i-o purtau românii din munţi, făcând foarte dificilă capturarea ei de către autorităţi. Pentru modul blând şi bun în care s-a purtat cu moţii şi pentru că i-a ajutat atât de mult, aceştia au numit-o "Doamna noastră".
Aflând de intenţia autorităţilor de a o aresta, românii au pus pază permanentă la casa Ecaterinei, însoţind-o oriunde mergea prin munţi, făcând imposibilă prinderea ei.
Pentru că printr-o acţiune directă, capturarea de către poliţie a Ecaterinei Varga nu era posibilă din cauza vigilenţei moţilor, ea a fost prinsă prin înşelăciune.
La 5 ianuarie 1847 Andrei Şaguna, la acea vreme vicar ortodox al Sibiului, şi George Pogany, subprefectului comitatului Alba Inferioară, se aflau la Abrud. Pentru ziua următoare, urmând a se sărbători Boboteaza, ei i-au pe preotul ortodox din Bucium Izbita, George Suciu, să li invite la masă, sub motivul că ar avea să îi comunice câteva porunci împărăteşti. Pe 6 ianuarie, după cum era deja plănuit, Şaguna şi Pogany, împreună cu alţi oficiali, se aflau în sat. Andrei Şaguna a oficiat slujba religioasă la biserica ortodoxă, după care a ieşit în curtea bisericii, unde se aflau mulţi ţărani veniţi să asculte slujba. Printre ei se afla şi Ecaterina Varga. A. Şaguna i-a oferit braţul Ecaterinei, ca să o conducă spre sania care îl aştepta. Ţăranii s-au ţinut la distanţă, nebănuitori, pentru a permite celor doi să converseze în linişte în timp ce se îndreptau spre sania cu patru cai.
După ce au urcat în sanie, aceasta, în loc să se îndrepte spre locuinţa preotului local, după cum ştia toată lumea că trebuia să se întâmple, a luat-o în viteză spre Abrud. Ecaterina şi-a dat seama ce se întâmplă şi că e răpită. A început să strige după ajutor, iar românii, încălecând pe cai, au trecut peste munţi pentru a tăia calea saniei şi a o elibera pe Ecaterina. Nu au reuşit însă să ajungă sania din urmă, iar Ecaterina Varga a fost dusă la temniţa din Alba Iulia, apoi la cea din Aiud. Ea nu se va mai întoarce niciodată în Munţii Apuseni.
Nimeni nu a aflat niciodată de ce Ecaterina Varga s-a dedicat atât de mult cauzei românilor din Munţii Apuseni şi de ce i-a ajutat în lupta juridică pe care au dus-o cu autorităţile timpului, pentru redobândirea drepturilor pierdute.
Unele surse spun că Avram Iancu ar fi cunoscut-o pe Ecaterina Varga şi că ar fi fost inspirat de către aceasta în a deveni liderul românilor din Munţii Apuseni.
Închisoarea şi moartea
A fost arestată în anul 1847, cu contribuţia majoră a episcopului ortodox Andrei Şaguna. După ce a căzut în mâinile autorităţilor, a fost ţinută în închisoare timp de patru ani, fără a fi judecată. Ulterior a fost condamnată la trei luni de închisoare. După eliberare, în anul 1851, i s-a fixat domiciliu forţat în localitatea natală, Hălmeag, judeţul Braşov, unde a şi murit. Nu se cunoaşte data exactă a decesului, ci doar că Ecaterina Varga a murit cândva după anul 1852.
Moştenirea
- O placă comemorativă, amplasată pe o casă din Bucium Izbita, judeţul Alba, aminteşte de Ecaterina Varga
- O stradă din Braşov, judeţul Braşov, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Huedin, judeţul Cluj, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Timişoara, judeţul Timiş, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Oradea, judeţul Bihor, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Hunedoara, judeţul Hunedoara, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Constanţa, judeţul Constanţa, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Techirghiol, judeţul Constanţa, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Medgidia, judeţul Constanţa, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Sibiu, judeţul Sibiu, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Alba Iulia, judeţul Alba, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Aiud, judeţul Alba, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Sebeş, judeţul Alba, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Târgu Mureş, judeţul Mureş, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Ploieşti, judeţul Prahova, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Vălenii de Munte, judeţul Prahova, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Bucureşti poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Giurgiu, judeţul Giurgiu, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Bacău, judeţul Bacău, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, poartă numele de Ecaterina Varga
- O stradă din Focşani, judeţul Vrancea, poartă numele de Ecaterina Varga
- Un liceu din Szolnok, Ungaria, poartă numele de Varga Katalin
Bibliografie
- Kenyeres, Ágnes - Magyar Életrajzi Lexicon 1000–1990, ediţie revăzută şi adăugită, Biblioteca electronică maghiară, 2009
- Rusu Abrudeanu, Ion - Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1928