Elisabeta Rizea

Elisabeta Rizea
Naţionalitate		română
Născută		28 iulie 1912, Nucşoara, judeţul Argeş
Decedată		6 octombrie 2003, Piteşti

Elisabeta Rizea (n. 28 iulie 1912, Nucşoara, jud. Argeş - d. 6 octombrie 2003, Piteşti). Luptător anticomunist, deţinut politic.

Biografie

A fost fiica lui Ion Şuţa şi a Mariei, pe linie paternă înrudită cu unul dintre fruntaşii mişcării naţional-ţărăniste suprimat de comunişti în 1948, Gheorghe Şuţa. Descendentă a unei autentice familii ţărărăneşti, a fost profund ataşată valorilor cultivate în lumea satului românesc (a părăsit băncile şcolii la 14 ani pentru a se ocupa de muncile agricole, de gospodărie şi de proaspăta sa familie) şi a căutat să se împotrivească noului regim. Gheorghe Rizea, soţul său, s-a raliat grupului de rezistenţă anticomunistă „Haiducii Muscelului” (Arsenescu-Arnăuţoiu), în timp ce ea şi fiica lor Elena au aprovizionat cu alimente şi bani pe cei ce-şi asumaseră destinul de luptători pentru libertate în Munţii Făgăraş.

Reacţia autorităţilor comuniste a fost pe măsura rezistenţei, Elisabeta Rizea fiind arestată la 18 iunie 1949, judecată după mai bine de 2 ani de detenţie şi condamnată la 7 ani de închisoare, pe care îi va ispăşi în penitenciarul de la Piteşti, într-o celulă de maximă securitate. Umilinţele îndurate în timpul detenţiei nu i-au îngenuncheat însă conştiinţa şi după eliberarea din primăvara anului 1958 a reînnodat legăturile cu vechii partizani din grupul de rezistenţă (primea şi oferea informaţii folosindu-se de scorbura unui copac din Valea Morii). „Îmi dam drumul pe scară în cămaşa de noapte, să creadă că intru-n closet. Aveam cuiele scoase la două uluci şi treceam dincolo. Băgam mâncarea pentru partizani într-o grămadă mare de crăci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbură”.

Odată cu arestarea col. Gheorghe Arsenescu (1961) au ieşit la iveală circumstanţele în care Elisabeta Rizea înşelase vigilenţa urmăritorilor şi sprijinise mişcarea anticomunistă. La câteva săptămâni după mărturia acestuia a fost din nou arestată, judecată şi condamnată la moarte, ulterior, în urma recursului, la muncă silnică pe viaţă. Acuzatorii au ales de această dată ca loc al detenţiei închisoarea pentru femei de la Mislea, unde deţinutele erau maltratate fizic şi psihic. Povestea despre tratamentul inuman aplicat „trădătorilor”: „m-au bătut şi m-au legat cu cauciucul, de la ceafă până la călcâi, şi pe stânga şi pe dreapta [...] apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă pe alt scaun [...] mi-a legat coada sub cârligul de lampă din casa boierului. Coada era groasă. Cârnu mi-a tras scaunul, celălalt masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls părul”.

A fost eliberată conform decretului de amnistie generală din 1964. Gheorghe Rizea a fost, la rându-i, închis 14 ani. Familia Rizea a fost cu stricteţe supravegheată de Securitate, fiind obligată ca până în 1989 să răspundă unor eventuale acuzaţii de „duşman al poporului” (activităţi ale Securităţii grevate pe obsesia lui Nicolae Ceauşescu despre existenţa unor elemente duşmănoase în sânul poporului). Exemplul Elisabetei Rizea a devenit public prin intermediul emisiunii Memorialul durerii (1992), realizat de Lucia Hossu-Longin. Amintirile sale legate de perioada de detenţie, de trucurile folosite spre a amăgi vigilenţa supraveghetorilor au făcut subiectul unui volum, Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi, îngrijit de Irina Nicolau şi Theodor Niţu, apărut în 1993. Preşedintele Emil Constantinescu sau regele Mihai împreună cu soţia i-au fost oaspeţi la Nucşoara. Curajul, tenacitatea şi spiritul său de sacrificiu sunt o expresie a rezistenţei elementelor ţărăneşti la schimbările radicale propovăduite în numele unei ideologii cu totul străină de valorile umaniste.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.