Emil Constantinescu

Emil Constantinescu
Născut		19 noiembrie 1939, Tighina
Ocupaţie		geolog, om politic
Preşedintele României
Mandat 29 noiembrie 1996 - 20 decembrie 2000
Partide		PNŢ-CD (1995 - 1996) AP (2003 - 2008)
Căsătorit cu		Nadia Ileana Constantinescu
Semnătură
Site		sit oficial

Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina, Republica Moldova), geolog, om politic, profesor universitar, rector al Universităţii din Bucureşti, preşedinte al României.

Personalitate marcantă a societăţii civile formate după 1989 şi lider al Convenţiei Democratice din România, Constantinescu a condus această formaţiune spre victorie în alegerile din noiembrie 1996, înregistrând prima alternanţă democratică la putere. Pe plan intern, mandatul său de preşedinte a fost marcat de instabilitate politică şi guvernamentală, numeroase scandaluri financiare de corupţie şi o deteriorare a nivelului de trai în rândul populaţiei ca urmare al programului economic ce a vizat accelerarea privatizării, restructurării şi reducerii pierderilor din economie.

În schimb, odată cu administraţia Constantinescu, România s-a angajat definitiv pe drumul democraţiei şi a integrării euro-atlantice. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat în 2000, reluând demersurile pentru consolidarea rolului societăţii civile în România.

Originea. Studiile. Cariera profesională

Fiul al unui inginer agronom, Emil Constantinescu s-a născut în Basarabia cu câteva luni înainte ca această provincie să fie anexată de Uniunea Sovietică. După acest eveniment, familia Constantinescu se mută în localitatea Brădeţ, judeţul Argeş.

Urmează Liceul „Nicolae Bălcescu” din Piteşti, la absolvirea căruia (1956) se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. După obţinerea diplomei în ştiinţe juridice (1960), este repartizat judecător stagiar la Tribunalul Regional Piteşti. Renunţă în scurt timp la cariera de magistrat şi se înscrie la Facultatea de Geologie - Geografie (1961 -1966). La aceeaşi facultate va obţine în 1979 doctoratul în Geologie.

În 1963 se căsătoreşte cu Nadia Ileana, juristă, care i-a fost colegă la Facultatea de Drept din Bucureşti. Au doi copii, Dragoş şi Norina.

După absolvirea studiilor universitare îmbrăţişează o carieră academică parcurgând toate treptele ca asistent, lector, conferenţiar şi profesor universitar la catedra de Mineralogie a Facultăţii de Geologie şi Geofizică (denumire din 1990).

În 1990 este ales prorector al Universităţii din Bucureşti, iar din 1992 până la preluarea mandatului de preşedinte va îndeplini funcţia de rector.

Este autor a 12 cărţi de specialitate şi a peste 60 de studii publicate în reviste ştiinţifice de prestigiu din ţară şi din străinătate, doctor în ştiinţe al Universităţii Duke din SUA (1992), distins cu premiul Academiei Române (1980) pentru contribuţii ştiinţifice în domeniul geologiei, premiul „Omul de Stat European al Anului” (1998) conferit de Institutul de Studii Est-Vest din New York, ş.a. A primit titlul de doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din lume şi este membru de onoare a numeroase institute şi societăţi de geologie, mineralogie de peste hotare, membru al prestigioasei Academii de Ştiinţe din New York.

Activitatea politică. Lider al Convenţiei Democratice

După revoluţia din Decembrie 1989, Emil Constantinescu se angajează împreună cu mai mulţi colegi din mediul academic în efortul de constituire a unei societăţi civile în România. Este una din personalităţile universitare a cărui figură se situează în prim planul manifestărilor de protest din Piaţa Universităţii (aprilie - iunie 1990).

Ca reacţie la evenimentele din Iunie 1990 fondează Solidaritatea Universitară, iar la 15 decembrie 1990 se numără printre membrii fondatori ai Alianţei Civice, cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală şi expresie a noii societăţii civile conturate după 1989, care va juca un rol important în democratizarea societăţii româneşti.

Ulterior, Alianţa Civică aderă la Forumul Democratic Antitotalitar din România, iar la 26 noiembrie 1991 se numără printre formaţiunile politice şi organizaţiile civice fondatoare ale Convenţiei Democratice din România (CDR).

autograf Emil Constantinescu, pentru Enciclopedia României

Pe 27 iunie 1992, la propunerea Solidarităţii Universitare, susţinută de Alianţa Civică, Emil Constantinescu a fost desemnat candidatul unic al CDR la alegerile prezidenţiale. La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992, CDR se plasează pe locul doi, devenind principala forţă de opoziţie. Constantinescu se califică în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 11 octombrie, însă nu va reuşi să îl învingă pe Ion Iliescu, preşedintele în funcţie.

Cu toate acestea, Constantinescu este ales preşedinte al CDR pe 27 noiembrie 1992, succedându-l pe Corneliu Coposu, şi va avea misiunea de a conduce opoziţia spre victorie la următoarele alegeri.

Mandatul de Preşedinte al României. Politica internă

Ion Iliescu şi Emil Constantinescu s-au confruntat din nou în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 17 noiembrie 1996. Pe fondul unei stări generale de nemulţumire în rândul populaţiei, PDSR a pierdut alegerile parlamentare în faţa CDR, iar Constantinescu a devenit preşedintele României, obţinând 54,41% din totalul voturilor valabil exprimate.

Pe plan intern, mandatul preşedintelui Constantinescu a fost unul controversat din cauza instabilităţii politice şi guvernamentale, numeroaselor scandaluri de corupţie şi a deteriorării nivelului de trai al populaţiei ca urmare al programului economic ce a vizat accelerarea privatizării, restructurării şi reducerii pierderilor din economie. Spre deosebire de guvernarea precedentă, care a avut o abordare lentă a procesului de restructurare şi reformă, administraţia Constantinescu a decis să aplice o „terapie de şoc”, accelerând procesul de privatizare şi restructurare a industriei de stat.

În perioada mandatelor de prim-ministru a lui Victor Ciorbea şi Radu Vasile, până în 1999, România s-a confruntat cu o severă recesiune economică, rată ridicată a inflaţiei şi a şomajului ceea ce a deteriorat nivelul de trai al populaţiei. Totodată, privatizările şi restructurările din economie s-au făcut în mod defectuos. De asemenea, numeroasele falimente bancare (Bancorex, Banca Agricolă) în strânsă legătură scandaluri politice şi de corupţie (Ţigareta, Afacerea FNI, ş.a.), precum şi Mineriada din Ianuarie 1999 au deteriorat imaginea guvernării CDR şi a administraţiei Constantinescu. Toate acestea au demonstrat slăbiciunea instituţiilor statului şi faptul că procesul de tranziţie a României spre economia de piaţă şi statul de drept va fi unul îndelungat.

Vizita preşedintelui SUA, Bill Clinton, la Bucureşti

Ca mediator între puterile statului, preşedintele Constantinescu a reuşit să solidarizeze forţele politice şi societatea civila în depăşirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară şi socială, în soluţionarea unor probleme esenţiale privind regimul juridic al proprietăţii, atitudinea României faţă de conflictul din Kosovo şi acordarea dreptului de survol pentru forţele aviatice ale NATO.

Politica externă. Activitatea după anul 2000

Pe plan extern, odată cu administraţia Constantinescu, România s-a angajat definitiv pe drumul democraţiei şi a integrării euro-atlantice. Imaginea României pe plan internaţional şi relaţiile bilaterale de colaborare şi prietenie cu statele din spaţiul euro-atlantic au fost considerabil îmbunătăţite. Preşedintele României a primit vizita preşedintelui Franţei, Jacques Chirac, a preşedintelui SUA (11 iulie 1997), Bill Clinton (prima vizită a unui preşedinte american după Gerald Ford în 1975), şi a Papei Ioan Paul al II-lea (7-9 mai 1999), prima vizită a unui suveran pontif într-o ţară majoritar ortodoxă.

Deşi nu s-a numărat printre ţările din primul val invitate să adere la NATO la Summit-ul de la Madrid (iulie 1997), politica externă promovată de preşedintele Constantinescu a făcut din România un candidat viabil pentru integrarea în Alianţa Nord-Atlantică, în special prin atitudinea avută faţă de conflictul din Kosovo, când ţara noastră a demonstrat că înţelege să-şi asume responsabilităţile pe care le implică statutul de membru NATO. De asemenea, la Consiliul de la Helsinki din decembrie 1999, România a fost invitată să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

La începutul lui decembrie 1999, în urma unei crize politice din interiorul arcului guvernamental, Constantinescu decide să îl revoce din funcţia de prim-ministru pe Radu Vasile, încredinţându-i mandatul unui tehnocrat, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. În ultimul an al administraţiei, noul guvern reuşeşte să redreseze situaţia economică promovând un pachet de măsuri de relaxare fiscală (reducerea impozitului pe profit, aplicarea unei cote unice de TVA de 19%, introducerea impozitului pe venitul global, ş.a.), măsuri fiscale de sprijinire a exporturilor şi de reglementarea sistemului public de pensii şi asigurări sociale. Astfel, România începe o perioadă de creştere economică care va dura opt ani de zile.

Cu toate acestea, scandalurile politico-financiare precum Afacerea FNI continuă să afecteze imaginea guvernării. Într-o transmisie televizată, pe 17 iulie 2000, preşedintele Constantinescu anunţă că nu va mai candida pentru un nou mandat, iar la alegerile parlamentare din noiembrie 2000 PNŢ-CD nu reuşeşte să mai acceadă în Parlament.

După sfârşitul mandatului, Constantinescu se întoarce la catedra universitară, reia demersurile pentru consolidarea rolului societăţii civile şi continuă să reprezinte România şi să îmbunătăţească imaginea ţării pe plan extern, implicându-se în diferite organizaţii şi structuri internaţionale.

În martie 2003 a iniţiat mişcarea Acţiunea Populară, o construcţie politică şi civică care şi-a propus să deschidă politica către cetăţeni şi să reunească forţele politice de dreapta din România. În 2006 devine membru fondator al Fundaţiei Generaţia Europeană şi lansează proiectul Forumul Generaţia Europeană XXI, care are ca scop formarea unei noi elite profesionale şi morale româneşti. AP nu a reuşit să aibă influenţă electorală, astfel că la 18 aprilie 2008 a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal. După acest moment, Constantinescu s-a retras definitiv din activitatea politică, dedicându-se mediului academic şi al societăţii civile.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Preşedintele României	29 noiembrie 1996 - 20 decembrie 2000
Preşedintele Convenţiei Democratice din România	27 noiembrie 1992 - 29 noiembrie 1996
Preşedintele Acţiunii Populare	iulie 2003 - 18 aprilie 2008

Lucrări publicate (selecţie)

Lucrări din domeniul geologiei

• Mineralogy in the System of Earth Sciences, London, Imperial College Press, 1999
• Mineralogeneza skarnelor de la Sasca Montană, Editura Academiei Române, 1980
• Mineralogie. Tratat, Editura Didactică, București, 1979, coautori Ianovici V., Stiopol V.
• Mineralogie determinativă, Editura Universităţii Bucureşti, 1996, coautor Matei L.
• Gold Mineralogy in Romania, Publishing House of North University Schenyang, China, 1989

Lucrări din domeniul socio-politic

• Timpul dărâmării, timpul zidirii, 4 volume, Bucureşti, Editura Universalia, 2002
• Adevărul despre România, Bucureşti, Editura Universalia, 2004

Bibliografie

• Abraham, Florin, România de la comunism la capitalism. 1989 - 2004, Bucureşti, Editura Tritonic, 2006
• Neagoe, Stelian, Oameni Politici Români, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007, pp.193-195
• Nicolescu, Nicolae C., Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Bucureşti, Editura Meronia, 2003
• Stoica, Stan, Dicţionarul partidelor politice din România (1989 - 2004), Ediţia a IV-a, Bucureşti, Editura Meronia, 2004
• Stoica, Stan, România după 1989. O istorie cronologică, Bucureşti, Editura Meronia, 2007
• Stoica, Stan (coord.), Dicţionar biografic de istorie a României, Bucureşti, Editura Meronia, 2008