Frontul Salvării Naţionale

Frontul Salvării Naţionale
Fondat		6 februarie 1990
Încetarea  activităţii		23 mai 1993
Ideologie/ Doctrină		social-democraţie
Poziţie politică		centru-stânga
Oficios		„Azi”
Culori		alb-albastru

Frontul Salvării Naţionale a fost o formaţiune politică apărută ca urmare a exprimării intenţiei membrilor CFSN ca organismul provizoriu al puterii de stat creat în seara de 22 decembrie 1989 să se transforme în partid politic. Noua formaţiune a fost înregistrată la TMB pe 6 februarie 1990. Ca urmare a acestui proces şi al negocierilor cu partidele de opoziţie s-a format un nou organism menit să asigure provizoriu conducerea statului până la primele alegeri libere, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională.

Treptat, în sânul partidului s-au conturat două grupări cu opinii divergente privind caracterul reformelor ce trebuiau înfăptuite, una susţinătoare a preşedintelui Ion Iliescu, şi cealaltă a lui Petre Roman. Criza internă a fost rezolvată prin desprinderea grupării Iliescu pe 29 martie 1992. În urma acestei scindări, FSN şi-a pierdut masiva susţinere electorală, iar după alegerile din toamna anului 1992 a trecut în opoziţie.

În cele din urmă, FSN s-a comasat prin fuziune cu Partidul Democrat pe 31 martie 1993, rezultând o persoană juridică nouă, PD-FSN, oficializată prin decizia nr. 13 a Tribunalului Municipiului Bucureşti din 23 mai 1993.

Premisele transformării FSN în formaţiune politică

Constituirea CFSN ca organism provizoriu al puterii de stat

Frontul Salvării Naţionale a luat fiinţă ca organ provizoriu al puterii de stat în seara de 22 decembrie 1989, cu scopul declarat al „instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”. În „Comunicatul către ţară” emis în aceeaşi seară se anunţau primele elemente de program al acestui organism: pluralismul politic, separarea puterilor în stat, organizarea de alegeri libere, restructurarea economiei naţionale, ş.a.

Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale publicat în 23 decembrie 1989, în ziarul România Liberă

Printre cei 39 de membri fondatori, anunţaţi la televiziunea română de Ion Iliescu în seara de 22 decembrie, se numărau opozanţi ai regimului comunist precum Doinea Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Laszlo Tokes, Ion Caramitru, dar şi membri ai nomenclaturii, opozanţi ai regimului Ceauşescu sau marginalizaţi de regim: Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian, Ion Iliescu, Corneliu Mănescu, Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, ş.a. (vezi Consiliul Frontului Salvării Naţionale)

În ziua de 27 decembrie a fost anunţată şi structura Biroului executiv al CFSN, în funcţia de preşedinte fiind ales Ion Iliescu.

Evenimentele din ianuarie 1990

Deşi în ziua de 3 ianuarie 1990 FSN a anunţat că nu este şi nu se va constitui într-un partid politic, la 23 ianuarie, cu 128 de voturi pentru, 8 contra şi 5 abţineri, CFSN a hotărât transformarea FSN în formaţiune politică. Acest fapt a provocat proteste şi demisia unor personalităţi precum Doina Cornea, Ana Blandiana, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu.

Faţă de acestă decizie, în ziua de 28 ianuarie a avut loc o mare manifestaţie de protest a partidelor politice nou-înfiinţate, în frunte cu PNŢ-CD şi PNL. La rândul său, FSN a organizat o contramanifestaţie a doua zi, timp care au fost devastate sediile partidelor de opoziţie.

Decizia de transformare a FSN în partid politic

Pentru a stopa degenerarea acestor evenimente, pe 1 februarie a avut loc o întâlnire între reprezentanţii CFSN şi cei ai partidelor de opoziţie. În urma discuţiilor, a fost emis un comunicat prin care s-a anunţat convenirea asupra constituirii unui Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională, format prin restructurarea actualului CFSN, precum şi prin reprezentarea egală, cu câte 3 membri, a partidelor constituite până la această dată în proporţie de 50 la sută din totalul membrilor.

Frontul Salvării Naţionale se transformă în formaţiune politică cu structură şi platformă de sine stătătoare, participând de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice la alegeri, în timp ce Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională devine noul organism provizoriu al puterii de stat până la constituirea noilor instituţii rezultate din alegeri libere.

Ion Iliescu, preşedintele CFSN

Pe 6 februarie 1990, Frontul Salvării Naţionale s-a înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucureşti ca partid politic. Ion Iliescu a fost ales ca preşedinte provizoriu până la prima Conferinţă Naţională. Totodată, prin decretul-lege din 9 februarie, CFSN s-a reorganizat în Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională, Iliescu fiind ales preşedinte al noului organism provizoriu al puterii de stat.

Piaţa Universităţii. Alegerile din 20 mai 1990. Mineriada din 13/15 iunie

Prima Conferinţă Naţională a FSN a avut loc între 7/8 aprilie, în cadrul căreia Ion Iliescu a fost ales preşedinte al partidului şi a fost desemnat drept candidat al formaţiunii la alegerile prezidenţiale. Campania electorală a fost una disputată şi a fost puternic marcată de fenomenul Piaţa Universităţii. Considerând că noua putere după revoluţia din decembrie mimau democraţia şi nu se făcuse decât rotaţie a fostei nomenclaturi, un grup de tineri de la universităţile bucureştene au ocupat Piaţa Universităţii din Bucureşti scandând şi manifestând împotriva autorităţilor. Lor li s-au adăugat imediat mii de persoane, studenţi, intelectuali, reprezentanţi ai societăţii civile, iar zona a fost declarată liberă de neo-comunism şi kilometrul zero al democraţiei.

Deţinând toate pârghiile puterii în stat, FSN şi-a asigurat o victorie clară în primele alegeri libere din 20 mai 1990: 66,31% din voturile pentru Adunarea Deputaţilor şi 67,53% din voturile pentru Senat, trimiţând în Parlament 263 de deputaţi şi 91 de senatori din totalul din 395, respectiv, 118. De asemenea, Ion Iliescu a obţinând o victorie covârşitoare la alegerile prezidenţiale, 85,07% din totalul voturilor valabil exprimate.

Obţinând majoritatea absolută în Parlament, FSN a numit primii preşedinţi ai celor două Corpuri legislative, Dan Marţian pentru Adunarea Deputaţilor şi Alexandru Bârlădeanu pentru Senat. La 20 iunie 1990, Ion Iliescu a depus jurământul în faţa Parlamentului în calitate de Preşedinte al României, iar pe 28 iunie s-a format guvernul condus de Petre Roman.

Cele mai tragice evenimente care au avut loc între alegeri şi formarea noilor instituţii au fost provocate de mineriada din 13/15 iunie. Deşi, după 24 mai, majoritatea manifestanţilor din Piaţa Universităţii părăsiseră zona, cei rămaşi refuzau să o elibereze. În dimineaţa zilei de 13 iunie forţele de ordine au intervenit în forţă împotriva manifestanţilor, rezultând ciocniri sângeroase între protestatari şi autorităţi. A doua zi au sosit la Bucureşti minerii din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma, care au eliberat zona prin violenţă şi agresare fizică, devastând sediile instituţiilor publice şi cele ale partidelor istorice (vezi Mineriada din 13/15 iunie 1990).

Tensiunile din sânul partidului. Gruparea Roman şi Gruparea Iliescu

Deoarece Decretul-Lege nr.92/14 martie 1990 interzicea Preşedintelui României să facă parte dintr-un partid politic, pe 26 iulie 1990, conducerea FSN a fost preluată de Petre Roman sub titulatura de lider naţional. Treptat, în sânul partidului, au început să se contureze două grupări cu poziţii divergente, susţinătorii preşedintelui Iliescu şi cei ai primului ministru Petre Roman.

Petre Roman

Convenţia FSN din 16/17 martie 1991 a marcat confirmarea în fruntea partidului a lui Petre Roman, precum şi adoptarea Statutului. Totodată, a fost adoptat programul „Un viitor pentru România”, care prevedea „o reformă radicală şi profundă a societăţii româneşti”, prin formarea pieţei muncii, a pieţei de produse şi servicii, restabilirea proprietăţii sau eliminarea blocajului financiar. Cu această ocazie au apărut primele tensiuni, unii parlamentari FSN considerând prea radical acest program şi acuzându-l pe Petre Roman că a trecut la neoliberalism. Aceştia au fondat o nouă formaţiune intitulată FSN - 20 mai.

Criza din interiorul partidului a fost adâncită de criza politică apărută ca urmare a mineriadei din 24/28 septembrie 1991. Ca urmare a nesoluţionării unor revendicări sindicale, minerii din Valea Jiului ajung pentru a patra oară la Bucureşti, rezultând noi ciocniri violente între forţele de ordine şi mineri. Pe 26 septembrie, Petre Roman îşi înaintează demisia din funcţia de prim-ministru. Criza politică este soluţionată prin numirea lui Theodor Stolojan în funcţia de premier şi formarea unui nou guvern pe 16 octombrie.

Punctul culminant al divergenţelor dintre cele două grupări este anunţul lui Petre Roman din 26 noiembrie 1991 privind retragerea sprijinului politic acordat de FSN preşedintelui Ion Iliescu, acuzat de încălcarea Constituţiei şi a faptului că „în septembrie a capitulat în faţa unor acţiuni împotriva legii”. Susţinătorii celor două grupări au început să se acuze reciproc, situându-se pe poziţii ireconciliabile.

Desprinderea grupului Iliescu. Alegerile din 1992. Fuziunea cu PD

Despărţirea celor două grupări s-a concretizat la Convenţia de la 27/29 martie 1992. Un grup de 65 de deputaţi şi 60 de senatori, 5 miniştri şi 18 prefecţi, susţinători ai preşedintelui Iliescu, au părăsit FSN, iar o lună mai târziu au fondat o nouă formaţiune politică intitulată Frontul Democraţiei şi Salvării Naţionale (FDSN). Printre liderii noii grupări se numărau Oliviu Gherman, Adrian Năstase, Octav Cozmâncă, Doru Ioan Tărăcilă, Dan Mircea Popescu.

La aceeaşi Convenţie, s-a adoptat moţiunea „Viitorul-Azi”, Petre Roman fiind reales preşedinte al partidului. Printre susţinătorii lui Roman se numărau: Victor Babiuc, Traian Băsescu, Radu Berceanu, Adrian Severin, Bogdan Niculescu Duvăz.

Alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 au marcat intrarea FSN în opoziţie. Partidul s-a situat pe locul trei în alegeri, obţinând 10,2% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 10,4% din cele pentru Senat (43 deputaţi şi 18 senatori). De asemenea, candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Caius Traian Dragomir, s-a clasat pe locul patru, obţinând 4,75% din totalul voturilor valabil exprimate.

Urmare a acestei reconfigurări pe scena politică, FSN s-a comasat prin fuziune cu Partidul Democrat pe 31 martie 1993, rezultând o persoană juridică nouă, PD-FSN, oficializată prin decizia nr. 13 a Tribunalului Municipiului Bucureşti din 23 mai 1993.

Conducerea partidului

Portret	Nume	Denumirea funcţiei	Mandat
	Ion Iliescu	Preşedinte ad-interim	6 februarie 1990 - 8 aprilie 1990
		Preşedinte	8 aprilie 1990 - 18 iunie 1990
	Petre Roman	Lider naţional	26 iulie 1990 - 29 martie 1992
		Preşedinte	29 martie 1992 - 23 mai 1993

Rezultatele electorale

An	Cameră	Număr de voturi	Procent	Mandate
1990	Adunarea Deputaţilor	9.089.659	66,31%	263
	Senat	9.353.006	67,02%	91
1992	Adunarea Deputaţilor	1.108.500	10,19%	43
	Senat	1.139.033	10,39%	18

Bibiliografie

• ALEXANDRESCU Ion; BULEI Ion; MAMINA, Ion; SCURTU, Ioan, Enciclopedia partidelor politice din România (1862 - 1994), Bucureşti, Editura MediaPrint, 1994
• STOICA, Stan, Dicţionarul partidelor politice din România (1989 - 2004), Ediţia a IV-a, Bucureşti, Editura Meronia, 1994