Fișier:Logo Socialism.png

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Logo_Socialism.png(424 × 600 pixeli, mărime fișier: 43 KB, tip MIME: image/png)

Licenţiere:

Domeniu public

Domeniu Public: Potrivit legii din România privitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe, sunt excluse de la protejarea proprietăţii intelectuale următoarele:

  • ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
  • textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora;
  • simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
  • mijloacele de plată;
  • ştirile şi informaţiile de presă;
  • simplele fapte şi date;
  • fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice şi altele asemenea.

Prin urmare, această imagine se află în domeniul public.

România

Istoricul fișierului

Apasă pe dată/timp pentru a vedea fişierul aşa cum era la data respectivă.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală28 aprilie 2009 01:43Miniatură pentru versiunea din 28 aprilie 2009 01:43424x600 (43 KB)Iulian Toader (Discuție | contribuții)
  • Nu puteți suprascrie acest fișier.

Următoarele 2 pagini trimit spre această imagine: