Gaiu Mic

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Gai Mic

Comuna Moraviţa
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Atestare 1717
Populaţie 195 locuitori
Cod poştal 307282

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Gaiu Mic (în limba sârbă: Mali Gaj) este un sat de frontieră în judeţul Timiş. Face parte din comuna Moraviţa şi are o populaţie de 195 locuitori (2002)

Localizare

Se situează în extremitatea sudică a judeţului Timiş, la graniţa dintre România. Satul este mic şi relativ izolat. Are o singură legătură stradală, un drum comunal de 5 km, care îl leagă de Stamora Germană şi de drumul naţional DN59 Timişoara - vama Stamora Moraviţa. În trecut drumul comunal continua spre vest, până la localitatea vecină Gaiu Mare (Veliki Gaj), acum în Serbia, însă acum graniţa, care trece de la nord-vest până la sud de sat, acţionează ca o barieră care izolează satul.

Distanţa până la cel mai apropiat centru urban, oraşul Deta, este de 18 km, pe şosea. Până la Timişoara sunt 54 km.

Istorie

Originea satului

Satul a luat fiinţă în timpul ocupaţiei turceşti a Banatului. Tradiţia orală spune că numele Gaiu era numele dat românilor care se refugiau din calea otomanilor, în pădurile din apropiere.[1] Defterurile turceşti din secolul XVI vorbesc despre villa Gay sau Gayul, însă este nu se refereau la Gaiu Mic. Cu toate acestea, numele folosit de turci dar mai ales finala "-ul" sunt o dovadă a caracetrului românesc a localităţii medievale. Sârbii care s-au aşezat aici au impus numele Maligai (Gaiu Mic), pentru a-l deosebi de localitatea Gaiu Mare (Veliki Gaj), situată în imediata apropiere, peste graniţă.

Atestarea documentară

Prima menţiune documentară o reprezintă conscripţia de la 1717, efectuată de austrieci imediat după ce au cucerit Banatul. În această conscripţie, Gaiu Mic este prezentat ca un sat sârbo-valah, cu numele Mali Gaj, cu 30 de case şi aparţinând de districtul Ciacova. Harta lui Mercy de la 1723-1725 o arată ca fiind nelocuită.[2] Conspectul de la 1757 menționează satul cu o biserică de lemn care purta hramul „Arhanghelii Mihail şi Gavril”. Această biserică ar fi fost construită pe la 1700. Nu se cunoaşte în ce împrejurări a dispărut lăcaşul, însă de la acesta s-au păstrat trei icoane vechi. [3]

Colonizarea slovacilor

În anul 1782, contele Cristofor Naco, aduce pe proprietatea sa de la Gaiu Mic, mai multe familii de slovaci. De altfel, şi localitatea vecină, Stamora Germană (pe atunci slovacă), încă mai era locuită de slovaci. Însă slovacii din Gaiu Mic nu au rămas aici pentru mult timp. La 1806, ei au urmat calea slovacilor din Stamora Germană - care fuseseră nevoiţi să se mute pentru a lăsa loc valurilor masive de colonişti germani - şi s-au stabilit în alte localităţi slovăceşti din Banat (precum Butin sau Clopodia). Astfel, Gaiu Mic a rămas o localitate mixtă, româno-sârbă.

Secolele XIX-XX

Biserica a fost construită în 1828. De la începutul secolului XIX până în 1888, Gaiu Mic a fost proprietatea familiei Malenicza. De la aceasta, a fost cumpărată de Ioan Iagodici.

Dacă în trecut a fost o localitate mixtă (nu se ştie în ce proporţie), deja spre sfârşitul secolului XIX, când se efectuează primele recensăminte moderne, comunitatea sârbă apare mult mai puţin numeroasă.

Demografie

<lines size=340x160 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=700 colors=003153,F5B800,DE3163 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total,români, sârbi

1880,593,501,78 1900,669,563,85 1910,647,563,75 1930,653,593,43 1941,623,551,43 1966,447,405,36 1977,306,278,22 1992,208,175,11 2002,195,170,7 </lines>

Conform datelor de la recensămintele istorice disponibile, românii au constituit majoritatea absolută a populaţiei, convieţuind cu o comunitate de sârbi care nu depăşea o cincime din total. Această comunitate s-a diminuat constant. La ultimul recensământ, în Gaiu Mic mai locuiau doar 7 persoane care s-au declarat etnici sârbi. Per total, populaţia la recensământul din 2002 era de 195 de locuitori, din care 170 români.[4]

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935

Monografii

  • Râmneanţu, Petru, Studiu introductiv la monografia satului Gaiu Mic : lucrare dactilografiată, Timişoara

Note

  1. Creţan, p.108
  2. Lotreanu, p. 187
  3. Săcară, Nicolae, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timişoara ISBN 973-592-074-3, p. 46
  4. Varga E., Statistică pe recensăminte după religie, judeţul Timiş 1869 - 2002