Gheorghe Bánffy al II-lea

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Gheorghe Banffy al II-lea)
Salt la: navigare, căutare
Gheorghe Bánffy al II-lea
Replace this image male.png
Alte nume Bánffy György, Losonczi gróf
Naţionalitate maghiar
Născut 24 decembrie 1747, Simeria, judeţul Hunedoara
Decedat 5 iulie 1822, Cluj, judeţul Cluj
Ocupaţie guvernator al Transilvaniei
Religie catolică
Căsătorit cu Iosefina Palm
Părinţi Gheorghe Bánffy
Agnes Barcsay
Copii patru băieţi şi o fată

Gheorghe Bánffy de Losoncz (n. 24 decembrie 1747, Simeria, judeţul Hunedoara - d. 5 iulie 1822, Cluj, judeţul Cluj) a fost guvernatorul Transilvaniei între anii 1787-1822, pe vremea când această provincie se găsea sub stăpânirea austriecilor. Este omonimul lui Gheorghe Bánffy de Losoncz, al cărui strănepot este, şi care la rândul său a fost guvernator al Transilvaniei, între anii 1691-1708. A fost al doilea guvernator al Transilvaniei din familia Bánffy.

Originea şi familia

A fost fiul contelui Gheorghe Bánffy şi al contesei Agnes Barcsay.

A fost căsătorit cu Iosefina Palm, cu care a avut patru băieţi şi o fată.

Studiile

A studiat la Institutul Teresianum din Viena.

Activitatea

A lucrat ca stagiar la Cancelaria aulică transilvană, la Camera aulică şi la Consiliul de stat.

În 1771 a fost numit consilier pe lângă guvernul din Moravia şi Silezia. A primit mai apoi postul de consilier la Tezauriatul din Transilvania, fiind favorit al împărătesei Maria Tereza.

În 1777 a fost numit comite suprem al comitatului Cojocna şi director al colegiului iezuit din Cluj. În acelaşi an a fost primit "frate ucenic" în Loja Sf. Andrei trei frunze de nufăr, o lojă masonică din Sibiu. După câţiva ani va deveni cavaler al lojii. În 1784 se va găsi în fruntea tuturor francmasonilor din Transilvania, unde va rămâne până în anul 1790, când se dizolvă lojile francmasonice.

În 1781 a ajuns consilier al guvernului Transilvaniei. Unind împăratul austriac Iosif al II-lea Cancelaria aulică transilvăneană cu cea maghiară, îi acordă titlul de Kammerherr. În această calitate Bánffy îl însoţeşte pe împărat în călătoria acestuia prin Transilvania şi dobândeşte îi încrederea.

G. Bánffy a fost numit guvernator în locul lui Samuel Brukenthal, care a fost demis la 9 ianuarie 1787. A depus jurământul de credinţă faţă de împărat la Viena, în faţa acestuia, la 18 martie 1787. G. Bánffy a solicitat împăratului dreptul de a se prezenta oricând la Viena, fără autorizaţie specială, permisiune care i s-a acordat. A fost instalat guvernator la 21 mai 1787, fără convocarea deputaţilor.

Numirea lui Bánffy guvernator nu a fost considerată ridicare în rang, importanţa acestei funcţii astfel scăzând.

Ajuns guvernator, G. Bánffy începe o parte din personalul guvernului. Perioada în care şi-a început guvernarea a fost dificilă, din cauza reformelor pe care vroia să le introducă Iosif al II-lea. Reprezentanţii naţiunilor privilegiate (maghiarii, saşii şi secuii) doreau să se opună, iar în 1788 fruntaşii nobililor şi ai secuilor au întocmit o petiţie într-un ton foarte violent, pe care au prezentat-o. Saşii au procedat la fel. Petiţiile au rămas fără urmări. G. Bánffy a procedat cu prudenţă faţă de aceste petiţii, deşi simpatiza cu petiţionarii.

În 1789 Iosif al II-lea a numit o comisie specială care să facă propuneri despre modul în care s-ar putea înlătura nemulţumirile apărute în Imperiu. G. Bánffy a făcut parte din această comisie şi a cerut eliminarea tuturor reformelor care au nemulţumit.

La 3 mai 1789 a primit titlul de voievod al Transilvaniei, ca recunoaştere a meritelor sale.

Pe tronul Imperiului austriac a urcat împăratul Leopold al II-lea, în urma morţii împăratului Iosif al II-lea. El a promis că va colabora cu naţiunile privilegiate din Transilvania. În decembrie 1790 a fost convocată Dieta la Cluj, conform dorinţei nobilimii maghiare şi a lui G. Bánffy. Fără aprobarea împăratului, Bánffy a mutat arhiva guvernului de la Sibiu la Cluj, apoi întreaga Dietă, ceea ce a fost un succes al naţionalismului maghiar. Dieta l-a ales guvernator şi a fost instalat la 16 mai 1791.

Bánffy a avut o atitudine echilibrată şi faţă de împărat, şi faţă de Dietă. În general a căutat să îi împace şi pe unii, şi pe alţii. A reuşit să câştige încrederea lui Leopold al II-lea, de la care a primit permisiunea să îi scrie direct. Guvernatorul Transilvaniei a considerat în această perioadă că ideile propagate de revoluţia franceză sunt foarte periculoase pentru Imperiul austriac, luând măsuri ca acestea să intre în provincie. A propus, de asemenea, ca Ioan Piuariu-Molnar şi Paul Iorgovici-Brâncoveanu să fie opriţi a mai răspândi gazete în rândul populaţiei româneşti din Ardeal. A supravegheat cu atenţie ca ordinea şi liniştea să fie menţinută, luându-şi toate puterile în acest sens. Faţă de românii din Transilvania a avut în general o atitudine binevoitoare, la fel şi faţă de saşi.

În 1792 a fost răsplătit pentru serviciile sale cu Marea Cruce a Ordinului Sfântul Ştefan.

În 1803 s-a îmbolnăvit grav şi timp de un an nu a putut să îşi îndeplinească atribuţiile de guvernator, fiind înlocuit de Mihai Brukenthal.

În 1810 a primit Marea Cruce a Ordinului Leopoldin.

În 1812 a primit postul de comisar imperial plenipotenţiar.

În 1819 şi-a înaintat demisia, pe motive de sănătate şi vârstă înaintată, dar această a fost respinsă de împărat. În 1821 şi-a reînnoit cererea de demisie, dar nu a mai văzut răspunsul, pentru că a murit.

Moartea

A murit la Cluj la 5 iulie 1822.

Bibliografie

  • Anuarul Institutului de Istorie Naţională Cluj, nr. IX, Tipografia "Cartea Românească din Cluj", Sibiu, 1944