Haricleea Hartulari-Darclee

Hariclea Darclée
Naţionalitate		română
Născută		10 iunie 1860, Brăila
Decedată		10 ianuarie 1938, Bucureşti
Ocupaţie		cântăreaţă de operă

Haricleea Hartulari-Darclée (n. 10 iunie 1860, Brăila – d. 10 ianuarie 1938, Bucureşti), cântăreaţă de operă.

Biografie

Fiica moşierului de origine greacă Ion Haricli şi a Mariei Aslan, nepoata domniţei Mavrocordat, a studiat pianul în particular şi a luat lecţii de canto la pensionul „Lobkovitz” din Viena cu profesoara Marchesi, la Bucureşti cu profesoara de origine franceză Madame La Kerre şi la Paris cu E. Duvernois de la Conservator. A debutat la 14 decembrie 1888 cu rolul „Margaretei” din Faust, de Charles Gounod, pe scena Operei Mari din Paris. Triumful ce i-a adus contractul unui turneu început în vara anului următor prin marile săli de operă ale Europei. La Scala din Milano a jucat pentru prima dată pe 26 decembrie 1890, în rolul Chimenei, din Cidul de Jules Massenet, spectacol la care a asistat însuşi Giuseppe Verdi, urmând a urca pe această prestigioasă scenă de 116 ori, apoi la Petersburg, la Madrid sau la Teatrul Liric din Bucureşti. Activitatea desfăşurată în perioada 1893 – 1910 a făcut-o cunoscută pe întregul mapamond, Darclée impunându-se pe principalele scene din Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova. Giacomo Puccini a considerat-o singura cântăreaţă care poate încarna rolul „Floriei Tosca” şi la cererea ei a adăugat operei, aria Vissi d’arte, vissi d’amore, distribuind-o în spectacolul de premieră ce a avut loc la „Teatro Constanzi” din Roma, în 14 ianuarie 1900, alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni. Cunoscătoare a mai multor limbi, germana, franceza, italiana, spaniola, engleza, greaca şi rusa, a fost apreciată de mari compozitori, de la G. Verdi, Ruggiero Leoncavallo, J. Massenet, Alfredo Catalani, la G. Puccini şi a cântat alături de Enrico Caruso, E. de Marchi, E. Giraldoni, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. Fiind conştientă de unele probleme pe care le înregistra vocea sa, a preferat să se retragă definitiv după ultimul spectacol susţinut la Teatrul Pergola din Florenţa, în mai 1918.

Presa a catalogat-o de-a lungul timpului drept „privighetoarea Carpaţilor”, „privighetoarea adorată”, „măiastra pasăre de basm”, „vocea începutului de secol”, „cea mai mare cântăreaţă a zilelor noastre”, iar Enciclopedia dello Spettacolo „cea mai mare cântăreaţă a lumii timp de 25 de ani”. A primit mai multe decoraţii, Ordinul „Bene Merenti”, clasa I, acordat de Carol I, şi distincţiile otomane „Medalia Artistică” şi „Marele Ofiţer al Sefakatului”. S-a întors definitiv în România, în septembrie 1936, cu intenţia de a găsi un post la Conservator sau la Opera Română, marea ei dorinţă de a înfiinţa o şcoală românească de canto, negăsid susţinere din partea statului.

A murit în sărăcie, uitată, fără ca autorităţile române să se intereseze de soarta ei. A fost înmormântată la Cimitirul „Bellu”, funeraliile fiind finanţate de către Ambasada Italiei. În 1960 a avut loc premiera filmului Darclée, regizat de Mihai Iacob, iar la Brăila a fost creat, în 1995, când s-au împlinit 135 de ani de la naşterea marii soprane, Concursul Naţional de Canto care-i poartă numele.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009