Horea
de la Enciclopedia României
.jpg)
Horea, pe numele său adevărat Vasile Nicola, este unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784 din Munţii Apuseni, intitulată generic "răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan".
Cuprins |
Biografie
S-a născut în Ţara Moţilor, în satul Albac, pe Dealul Fericetului (azi comuna Horea, judeţul Alba). Numele de "Horea" era o poreclă care i se trăgea de la faptul că ştia să cânte frumos, ştia să "horească". Mai este cunoscut şi sub numele de Ursu Nicola. Ţăranii din Munţii Apuseni aveau obiceiul de a da nume de animale sau nume de copaci viguroşi copiilor, pentru că exista credinţa că pruncul va căpăta puterea animalului sălbatic sau a copacului după care a fost botezat. Acest obicei s-a păstrat până la sfărşitul secolului al XVIII-lea, când a fost interzis de capii bisericii ortodoxe, ca fiind un obicei păgân.
Horea era în vârstă de 54 ani când a pornit răscoala care va tulbura profund societatea feudală în care trăia. Era de meserie meşter lemnar, ştiind să construiască biserici româneşti din lemn, dintre care s-au păstrat unele până ziua de azi, deşi Horea nu a folosit la îmbinări nici măcar un singur cui de fier. Singura biserică de lemn a cărei constuire i se poate atribui cu certitudine lui Horea este biserica din comuna Cizer, judeţul Sălaj. Data la care s-a încheiat ridicarea acesteia este anul 1773. Această biserică de lemn, monument de mare valoare istorică şi culturală, a fost mutată în anul 1967 la Cluj-Napoca, la Muzeul Transilvaniei. Se pare că Horea ar fi participat şi la construcţia "Bisericii cu Lună", ortodoxă, din centrul oraşului Oradea. Fiind meşter, se presupune că ar fi ştiut să scrie şi să citească, chiar dacă era ca şi statut social iobag al statului.
Între anii 1770 - 1773, Horea a locuit cu toată familia sa la Ciucea, judeţul Cluj.
Probabil pentru că ştia a scrie şi a citi, el a devenit persoana care a exprimat plângerile moţilor, greu asupriţi economic şi social de nobilimea din zonă. Pentru a prezenta aceste petiţii ale populaţiei montane, Horea a mers la Viena în patru rânduri, fiind primit de către împăratul austriac Iosif al II-lea. Faptul că un iobag care prezenta plângerile poporului său a fost primit de însuşi împăratul Imperiului austriac, pledează pentru ipoteza că Horea a avut susţinători la curtea imperială, altfel ar fi fost imposibil să fie primit în audienţă de chiar conducătorul statului feudal în care trăia. Această ipoteză, deşi plauzibilă, a rămas până în zilele noastre neelucidată, cu toate că mai există încă multe alte dovezi în acest sens. Primul drum la Viena Horea l-a făcut în anul 1779, al doilea în 1780, a treia oară a fost în 1782, a patra oară a plecat la sfârşitul anului 1783 şi s-a întors acasă în mai 1784.
În toamna anului 1784 moţii se răscoală împotriva domnilor de pământ din Munţii Apuseni. Revendicările lor sunt în principal sociale şi foarte avansate pentru epoca şi statutul lor. Astfel, ei vor cere desfiinţarea iobăgiei şi a claselor nobiliare, impozite plătite de către toţi supuşii coroanei austriece, devansând cu cinci ani principiile revoluţiei franceze de la 1789: "Libertate, egalitate, fraternitate". Nu peste foarte mult timp răscoala va căpăta accente de luptă naţională, împotriva clasei nobiliare maghiare. Răscoala se extinde extraordinar de repede în aproape tot Ardealul, dar în doar câteva săptămâni este înăbuşită în sânge cu o deosebită cruzime, în principal de către nobilii maghiari.
La 14 decembrie 1784 Horea decide să întrerupă lupta şi să se ascundă până în primăvara anului 1785, când dorea să reia răscoala. Se ascunde astfel, împreună cu Cloşca, în pădurile din jurul satului său natal, Albac. Este prins de trupele austriece la 27 decembrie 1784, împreună cu Cloşca. Trădătorii au fost în număr de şapte, iobagi din zonă, şi se pare că unii îi erau rude. La o lună după prinderea lui Horea şi Cloşca a fost capturat şi Crişan, al treilea conducător al răscoalei tărăneşti.
În broşura "Horja und Klotska Oberhaupt und Rathgeber der Aufrührer in Siebenburgen" scrisă de Adam Friedrich Geisler şi publicată în 1785 în Germania, înfăţişarea lui Horea e descrisă astfel:
În continuare prezentarea continuă cu veştmintele lui Horea, care arată că era îmbrăcat cu suman negru, împodobit pe margini cu cusături vinete, şi cioareci strâmţi, cojoc de piele de oaie şi căciulă neagră.
Horea şi Cloşca au fost întemniţaţi în cetatea Alba Iulia şi supuşi interogatoriilor, în special pentru că nobilii unguri vroiau să afle cum de s-a propagat răscoala atât de repede şi pe întindere atât de mare. Interogatoriul a constat din 118 întrebări, dar cei doi capi au răscoalei nu au mărturisit nimic sau au negat orice legătură cu răscoala iobagilor români. Între 28 ianuarie şi 24 februarie 1875 Horea şi Cloşca au fost interogaţi în şase rânduri, fără nici un rezultat pentru anchetatori.
La 10 ianuarie 1785 împăratul Austriei Iosif al II-lea redactează "manu propria" un document destinat comisiei de anchetă, dând indicaţii despre cum dorea să se procedeze în cazul conducătorilor răscoalei ţărăneşti din Transilvania. Acest document spunea:
Condamnaţi la moarte, Horea şi Cloşca au fost traşi pe roată la 28 februarie 1785, pe un mic deal de lângă cetatea Alba Iulia. Horea şi-a făcut testamentul la 25 februarie 1785, în celula în care era deţinut, documentul fiind scris de preotul Nicolae Raţiu.
Aceasta a fost ultima execuţie prin tragere pe roată din Europa, după acest eveniment pedeapsa a fost abolită din codul penal austriac. Pentru rebeliune, motiv pentru care au fost acuzaţi Horea şi Cloşca, codul penal austriac prevedea ca pedeapsă maximă decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată. S-a vrut însă să se înspăimânte cât mai mult iobagii români, astfel încât s-a apelat la această condamnare extrem de dură, rezervată în mod normal doar tâlharilor şi ucigaşilor. Primul a fost executat Cloşca, al doilea Horea. Dacă Cloşca a fost torturat cu cruzime extremă, primind multiple lovituri cu roata până când i s-a dat lovitura de graţie, Horea a primit doar o lovitură care i-a fracturat unul dintre picioare, apoi a fost ucis imediat cu o lovitură în piept. Corpurile lor au fost mai apoi despicate în mai multe bucăţi şi au fost expuse în diferite sate şi oraşe din Ardeal unde s-a manifestat răscoala iobagilor români, cu scopul de a-i teroriza pe aceştia şi a-i descuraja de la viitoare acţiuni de acest gen.
În unele lucrări de secol XIX se afirmă că Horea ar fi murit strigând cu ultima sa suflare "Mor pentru popor!", însă realitatea e că această imagine eroică i-a fost creată de către un grup de studenţi de la Paris, la multe decenii după moartea sa.
În urma lui Horea a rămas un fiu, care participase şi el la răscoală, s-a păstrat casa eroului (până în anul 1898, când a fost cumpărată şi strămutată de către Ion C. Brătianu pe moşia sa de la Florica în România), o bogată tradiţie populară referitoare la răscoală şi la conducătorii acesteia, dar cea mai preţioasă moştenire o constituie începuturile conştientizării de către moţi şi românii din Ardeal că sunt o naţiune şi o forţă care nu poate fi oprită din drumul său firesc spre libertate prin opunerea tunurilor şi a forţei brute.
Bibliografie
- Constantin C. Giurescu - Istoria românilor, volumul III, ediţia a V-a, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2007 ISBN 978-973-571-710-0
- Ion Rusu Abrudeanu - Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit, 1924
- Magazin istoric - Anul II, nr. 7-8 (16-17), iulie-august 1968
- Magazin istoric - Anul XIX, nr. 2 (215), februarie 1985
- Magazin istoric - Anul II, nr. 10 (19), octombrie 1968
