Ioan Bran Lemeny
de la Enciclopedia României
| Ioan Bran Lemeny | ||
 | ||
| Născut | 1811 | |
| Decedat | 1899?, Braşov? | |
| Ocupaţie | avocat, revoluţionar | |
Ioan Bran Lemeny (1811 - 1899?) a fost avocat, revoluţionar paşoptist din Transilvania, prefect al Legiunii din Ţara Bârsei.
Biografie
S-a născut la Zărneşti, judeţul Braşov, în anul 1811. A învăţat la Blaj şi la Sibiu şi a făcut studii juridice la Cluj, devenind avocat. În anul 1837 s-a stabilit la Braşov, fiind primul avocat român din oraş.
În timpul revoluţiei de la 1848 a fost delegat de către românii braşoveni să îi reprezinte la cea de-a doua adunare naţională de la Blaj, cea ţinută pe data de 3/15 mai 1848. Datorită capacităţilor sale intelectuale şi a patriotismului său a fost ales la această adunare naţională să fie unul dintre cei zece secretari ai Adunării. Tot atunci a fost ales să fie membru în delegaţia română ce avea să meargă la Viena pentru a prezenta împăratului Austriei doleanţele românilor din Ardeal.
A fost desemnat membru în Comitetul Naţional Român Permanent de la Sibiu şi membru în Comitetul de Pacificaţie, alcătuit în septembrie 1848 la Blaj, sub preşedinţia lui Simion Bărnuţiu.
În luna octombrie 1848 a fost numit prefect al Legiunii din Ţara Bârsei, avându-l ca ajutor pe viceprefectul Constantin Săcărean (Secăreanu). În această calitate a organizat şi a condus activităţile revoluţionare din aria de responsabilitate a legiunii sale. La scurt timp după numirea sa ca prefect, a primit funcţia de membru în Comitetul Naţional Român, astfel încât legiunea a fost condusă de fapt de către viceprefectul său, Secăreanu.
După încheierea revoluţiei, Ioan Bran Lemeny a ocupat diferite funcţii în administraţie şi justiţie. A continuat să militeze pentru drepturile naţionale ale românilor din Ardeal şi după încheierea evenimentelor din anii 1848 - 1849. În anul 1860 a ajuns căpitan suprem al districtului Făgăraş, având un rol hotărâtor în introducerea limbii române în administraţie, ca limbă oficială. Între 1863 - 1864 a ajuns deputat în Dieta de la Sibiu.
Fiind cunoscută activitatea lui ca şi militant pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania, a fost pensionat înainte de termen, în anul 1866, pentru a nu putea să acţioneze în favoarea românilor în momentul implementării dualismului austro-ungar din anul 1867.
A murit la vârsta de 88 ani, decedând la Braşov.
Bibliografie
- Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus - Avram Iancu şi prefecţii săi, Casa de editură Petru Maior, Târgu Mureş, 1997. ISBN 973-97703-7-1