Iosif Popovici

Iosif Popovici
Născut		16 februarie 1876, Cliciova, jud. Timiş
Decedat		26 august 1928, Cluj
Ocupaţie		lingvist

Iosif Popovici (n. 16 februarie 1876, Cliciova, jud. Timiş - d. 26 august 1928, Cluj?), lingvist, specialist în slavistică, fonetică şi dialectologie, folclorist.

Biografie

S-a născut în satul timişean Cliciova, în apropriere de Lugoj. A studiat la Lugoj şi Braşov, apoi a studiat la Gratz, Leipzig, Viena, Zagreb şi în fine a urmat cursurile Facultăţii de filologie de la Sorbona, Paris. Aici s-a specializat în fonetica experimentală şi a încercat să integreze vocalele româneşti într-un sistem fonetic. În acest scop a studiat şi limbile slave. Teza sa de doctorat susţinută la Viena în anul 1900 s-a intitulat Einige der Hauptkriterien der älterster sclawischen Lehrwerter in Rumeanieschen.

În 1902 preda cursuri de limba română la Viena, iar în 1905 a fost numit docent pentru filologia română la Universitatea din Budapesta. După Marea Unire s-a mutat la Cluj, unde a predat fonetică experimentală la Universitate din 1919 şi până la sfârşitul vieţii sale, la 26 august 1928. A fost înmormântat la 29 august în comuna natală.

Opera

Iosif Popovici a conceput un proiect masiv de înregistrare şi analiză lingvistică a dialectelor române, care ar fi trebuit să apară în doisprezece volume. Doar două cărţi au apărut din acest proiect, însă acestea au fost semnificative: prima intitulată Die Dialekte der Munteni und Padureni in Hunyader Komitat (apărută la Halle în 1905) iar a doua Dialectele din Istria (în 1909 şi 1914). Cele două lucrări completează cercetările efectuate în Banat de romanistul german Gustav Weigand. Graiului bănăţean i-a dedicat o lucrare aparte: Recherches experimentales sur une pronunciation en Banat (apărută în revista "Le parole" în 1902).

În perioada clujeană a publicat mai multe articole de specialitate, dintre care cele mai importante sunt Fiziologia vocalelor româneşti ă şi î (1921), Despre ortoepie şi fonetică (1923) şi Vocalele româneşti (1927).

Popovici a avut un interes deosebit şi pentru folclor. Încă din tinereţe a publicat câteva studii dedicate poeziei de dragoste din folclorul popular (Furtul fetelor în poezia românească, Elementul erotic în lirica populară). Au urmat studii despre eposul popular (Basmele la români) şi despre legendele populare (Jertfa zidirii la români). În 1909 a publicat la Oraviţa volumul Poezia populară a românilor, dedicat în mare parte obiceiului bocetelor din folclorul românesc.

Bibliografie

• Laţia, Trandafir - Cărturari din Banat, Editura Cartea Românească, Bucureşti pp. 30-31
• Luchescu, Gheorghe - Lugojul cultural artistic, Timişoara 1975, pp.95-97