Loja Sf. Andrei

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Loja Sf. Andrei (sau Loja Sf. Andrei la trei frunze de nufăr, în limba germană St. Andreas zu den drei Seeblettern), a fost prima lojă masonică din Transilvania, înfiinţată la Sibiu la 15 mai 1767, de către un grup de opt tineri (reveniţi de la studiile universitare din Germania), în frunte cu Simon Friedrich von Baussnern. A avut filiale în Braşov, Cluj şi Alba Iulia (probabil şi Sighişoara). Loja Sf. Andrei era în contact cu lojele masonice din Bucureşti, Bucovina, Iaşi, Braunschweig, Erlangen, Hildesheim, Pesta, Praga şi Viena. A fost desfiinţată în 1790.

Activitatea

Activitatea Lojei Sf.Andrei s-a concentrat asupra aspectelor culturale, pe stimularea activităţii publicistice şi literare. Întrunirile aveau loc cel mai adesea în casa tipografului Hochmeister. Loja era un loc de întâlnire pentru înalta societate şi era dominată de interesele nobilimii, fiind foarte puţin receptivă la reformele iosefine, mai ales în a doua parte a domniei lui Iosif al II-lea, când a devenit făţiş ostilă noii politici. Cu toate acestea era formată din intelectuali animaţi de idei iluministe, umanitare, de toleranţă şi egalitate în drepturi.

Loja îşi propunea să „înlăture contradicţiile naţionale şi religioase”, o tendinţă cu totul nouă pentru societatea transilvăneană, şi să promoveze spiritul toleranţei prin educarea plebei, să combată superstiţiile. Acţiunile lor însă aveau un impact redus asupra ţărănimii, pentru că teatrul, presa, revistele, cărţile sau colecţiile ştiinţifice care îi preocupau pe aceştia, erau în foarte mică măsură destinate maselor. Doar introducerea de metode performante în agricultură era o ţintă care viza mai mult ţărănimea. Măsurile concrete luate de Lojă în toate aceste domenii au fost superficiale şi cu impact foarte redus asupra populaţiei.

Membri

Statutele prevedeau obligativitatea pentru un membru să fi împlinit 24 de ani şi să fie om liber. În perioada în care a funcţionat, între 1767 - 1790, a avut în total 276 de membri, printre care se regăseau germani, unguri, greci sau români. Printre membrii ei se găseau guvernatorul Transilvaniei, generalul comandant al Transilvaniei, consilieri cezaro-crăieşti, consilieri guberniali, nobili unguri, episcopi saşi, preoţi şi unii dintre cei mai importanţi politicieni. Din rândul românilor - nu puţini la număr - făceau parte Ioan Molnar-Piuariu (înscris în 1781), reprezentant important al iluminismului românesc sau principele Mavrocordat. Alţi membri de seamă au fost Martin Hochmeister, Anton Joszika, Farkas Kemenyi, Alexandru Bethlen, Samuel Brukenthal sau Gheorghe Banffy al II-lea.

Analiza listei membrilor a relevat faptul că dintre cei 276 de francmasoni, 147 erau romano-catolici, 73 evanghelici, 37 reformaţi, 8 ortodocşi, 2 unitarieni şi 9 de religie necunoscută. După provenienţă, 82 erau de pe Pământul Crăiesc, 72 din restul Transilvaniei, 26 din Ungaria şi Croaţia, 56 din ţările ereditare Imperiului Habsburgic şi 40 din străinătate. Din punct de vedere al statutului social, 38% dintre membri erau funcţionari, 22% ofiţeri, 14% nobili, 11% locuitori cu drept de cetăţenie şi proprietari, 8% preoţi şi învăţători, 4% medici şi farmacişti şi 3% slujitori.

Încetarea activităţii

În anul 1785, Iosif al II-lea a emis o patentă prin care legifera activitatea masoneriei în Austria şi o aşeza sub controlul direct al statului. Ca urmare a acestei legi, loja sibiană trebuia să prezinte în mod regulat autorităţilor lista membrilor şi să anunţe zilele de întrunire, fapt care afecta în mod vădit caracterul secret al asociaţiei. Ca urmare au fost desfiinţate filialele şi pentru câteva luni a fost suspendată activitatea. În final, datorită mediului nefavorabil, loja masonică a hotărât încetarea activităţii la 22 martie 1790.

Bibliografie

  • Câmpeanu, Remus, Elitele româneşti din Transilvania veacului al XVIII-lea, Editura Presa Universitară Clujeană, 2000 ISBN 973-595-097-9
  • Schaser, Angelika, Reformele iosefine în Transilvania şi urmările lor în viaţa socială, Editura Hora, Sibiu 2000 ISBN 973-99187-6-X pp.191-197