Lola Bobescu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Lola Bobescu
Lola Bobescu.jpg
Născută 9 august 1919, Craiova
Decedată 4 septembrie 2003, Spa, Belgia
Ocupaţie violonistă

Lola Bobescu (n. 9 august 1919, Craiova – d. 4 septembrie 2003, Spa, Belgia), violonistă.

Biografie

Fiica compozitorului şi dirijorului Aurel Bobescu.

Studiile de specialitate, începute la vârsta de 5 ani, cu tatăl său, le continuă la École Normale de Musique din Paris (1928-1935), cu Marcel Chailley (vioară) şi la Conservatoire National de Musique din Paris (1931 - 1935), cu Jules Bucherit, obţinând la absolvire «Prix d'Excellence».

A luat lecţii particulare de vioară cu George Enescu şi cu Jacques Thibaud.

A debutat la vârsta de 6 ani la Craiova, într-un recital acompaniată la pian de tatăl său, iar la 13 ani susţine un concert la Paris.

Cu câţiva ani înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial s-a stabilit în Belgia, unde fondează şi conduce formaţiile «Les Solistes de Bruxelles», «L'Orchestre de Wallonie» din Liège şi Cvartetul de coarde «L'Arte del Suono» din Bruxelles.

A colaborat cu mari ansambluri: filarmonicile din Berlin, Londra şi Bucureşti, orchestrele franceze Colonne, Pasdeloup şi Lamoureux, orchestra Concertgebouw din Amsterdam, La Suisse Romande din Geneva, orchestra Accademia Santa Cecilia din Roma, orchestrele Radio Bucureşti şi cele din Craiova, Braşov, Iaşi şi Timişoara ş.a.

A fost profesoară de vioară la Conservatorul din Liège (19621974) şi la Conservatorul regal din Bruxelles.

Considerată de Yehudi Menuhin „cea mai mare violonistă a lumii”, Lola Bobescu a realizat numeroase înregistrări pe disc sau la radio, la casele Electrecord, Decca, Columbia, Nippon Program, Arcophon etc. şi s-a afirmat pe cele mai importante scene de concert ale lumii.

Bibliografie

  • Marcu, George (coord.) - Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009