Mărgărita Miller-Verghy

Mărgărita Miller-Verghy (n. 1 ianuarie 1865, Iaşi – d. 31 decembrie 1953, Bucureşti). Scriitoare, publicistă, pedagog, militantă pentru emanciparea femeii din România.

Biografie

Fiica profesorilor Gheorghe Miller şi Elena (născută Miller-Verghy), face primele studii la Geneva şi Paris. Acumulează, încă de la vârsta de 9 ani, cunoştinţe de greacă veche, germană, engleză şi franceză. Citeşte în original Iliada, Odiseea, precum şi operele lui J.W. Goethe, W. Shakespeare sau ale clasicilor francezi. Îşi ia bacalaureatul la Azilul de fete „Elena Doamna” din Bucureşti, apoi licenţa în litere şi doctoratul în filosofie, obţinut la Geneva, în 1895.

Revenită în ţară, primeşte un post de profesor suplinitor la „Elena Doamna” (1897), unde, din 1902, devine directoare. În 1915, alături de Arethia Piteşteanu, Isabela Sadoveanu, Adela Proca, Cornelia Kernbach-Tatuşescu, Bucura Dumbravă ş.a., pune bazele Asociaţiei Româncele Cercetaşe, iar din 1925 se alătură iniţiativei Adelei Xenopol în constituirea Societăţii Scriitoarelor Române, fiind numită vicepreşedinta acesteia.

Mărgărita Miller-Verghy debutează în presă cu o nuvelă publicată de Barbu Ştefănescu-Delavrancea în „România liberă” (1884), şi editorial, cu romanul Theano (1919), sub pseudonimul Dionis. Anterior publicase un Manual pentru învăţarea limbii franceze (1900) şi câteva lucrări pentru tinerii şcolari, printre care Copiii lui Răzvan (1912), pentru care obţine Marele Premiu „Alina Ştirbey”, Sanda, Anca şi Mihai (1920) ş.a.

Colaborează la publicaţii ca „Semănătorul”, «L’Indépendance roumaine», «La Patrie», «Le Moment», „Timpul”, «La Roumanie», „Viaţa românească”, „Dreptatea”, „Almanahul teatrului românesc”, „Rampa”, „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”(pe care a condus-o un timp), „Teatrul Naţional”. A folosit diverse pseudonime: Ariel, Dionis, Mama Lola, Ilie Cambrea sau Ion Pravilă.

S-a aflat în preajma unor importanţi oameni de cultură: Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuţă, Henrietta Sihleanu, Cella Delavrancea, Spiru Haret, Eduard Wachman, Frédéric Damé, George Sion, Zetta Peretz, Patan Sihleanu, Mateiu Caragiale, Lucia ­Demetrius etc.

Considerată una dintre primele scriitoare moderne din România, Mărgărita Miller-Verghy a abordat o paletă literară diversificată: romane [Cealaltă lumină, 1944, Une Âme s’ouvre à la vie (Blandine), publicat postum de Emilia Şt. Milicescu, 1980], romane poliţiste (Prinţesa în crinolină, 1946), nuvele (Umbre pe ecran, 1935), piese de teatru (Prinţul cu două chipuri, 1937, Garden-Party, 1938, După bal, 1939, Afin şi Dafin, 1941, Străinul, 1947, Gura lumii, 1949 ş.a., unele dintre ele difuzate la radio), studii monografice (Anna Roth-Cobilovici. 40 ani de activitate artistică), medalioane dramatizate (Frédéric Chopin, Piotr Ilici Ceaikovski, 1953), albume de artă populară (Izvoade strămoşeşti, 1911), antologii (Evoluţia scrisului feminin în România, în colab. cu Ecaterina Săndulescu, 1935) şi traduceri (Al. Vlahuţă, La Roumanie pittoresque, 1903, Mihai Eminescu, Quelques poésies, 1910, W. Shakespeare, Regele Lear, 1911 ş.a.).

Obţine Premiul Academiei Române pentru albumul Izvoade strămoşeşti şi romanul Cealaltă lumină.

În 1924 a suferit un grav accident de maşină în urma căruia şi-a pierdut aproape în totalitate vederea, fiind obligată să petreacă cinci ani într-un sanatoriu din Nantes. Incidentul nu i-a întrerupt însă activitatea, ea continuând să creeze până la sfârşitul vieţii.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012