Maria Flechtenmacher

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Maria Flechtenmacher
Replace this image female.png
Născut noiembrie 1838, Bucureşti
Decedat 1888, Bucureşti
Ocupaţie scriitoare, muziciană, publicistă
Căsătorit cu Alexandru Flechtenmacher
Părinţi Costache şi Anica Mavrodin

Maria Flechtenmacher (n. noiembrie 1838, Bucureşti – d. 1888, Bucureşti). Scriitoare, muziciană, publicistă.

Biografie

Fiica lui Costache şi a Anicăi Mavrodin, nepoata paharnicului Pancratie, după mamă, şi-a făcut studiile la pensioane particulare.

Se remarcă pe scenele teatrelor din Brăila şi Craiova, în 18501853, până la căsătoria cu muzicologul Alexandru Flechtenmacher, continuându-şi cariera ca profesoară la Azilul „Elena Doamna”, unde va preda declamaţia, contribuind şi la o serie de lucrări componistice ale soţului său, la muzică patetică, coruri sau dansuri şi hore.

În 1871 a publicat Poezii şi proză, unele din poeziile sale fiind puse pe muzică.

Din ianuarie 1878 şi până în aprilie 1881 a editat revista „Femeea Română”, unde a publicat o serie de articole în care milita pentru drepturile cetăţeneşti ale femeilor. Alături de ea au semnat în revistă, printre alţii, Vasile Alecsandri, Constantin Bacalbaşa, Constantin Mille sau Iosif Vulcan.

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.