Maria de Saxa-Coburg-Gotha

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Maria de Edinburgh)
Salt la: navigare, căutare
Regina Maria
Coroana Reginei.jpg
Nume complet Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha
Născut 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia
Decedat 18 iulie 1938, Sinaia
Mormânt la Mănăstirea Curtea de Argeş
Sigla Academiei Romane.png
Membru de onoare
al Academiei Române
Ales 1 mai 1915
Încoronare 15 octombrie 1922
Casa Regală Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen
Căsătorit cu Ferdinand I
Copii Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana, Mircea
Semnătură Semnatura Regina Maria.png

Regina Maria (Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha) (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, Sinaia), a doua regină a României, soţia regelui Ferdinand I, scriitoare.

Biografie

A fost fiica lui Alfred de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii) şi a Mariei Alexandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea). S-a născut într-o perioadă în care Anglia cunoştea apogeul evoluţiilor sale în plan politico-economic şi cultural. Personalitatea acesteia s-a dovedit a fi fost o îmbinare reuşită de zestre orientală şi simţ civic occidental. La 29 decembrie 1892 s-a căsătorit cu prinţul moştenitor al Coroanei României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Oficierea căsătoriei s-a făcut la Sigmaringen, după cele două rituri, catolic şi anglican. Câteva luni mai târziu (4 februarie 1893) s-au instalat în România.

Perioada de până la moartea regelui Carol I a fost dominată de tensiuni, datorate în principal inadvertenţelor dintre vederile liberale ale noii principese şi stilul autoritar de guvernare al primului rege al României. Principele moştenitor şi soţia sa au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia nici un act de independenţă, nici măcar în viaţa personală. Cu toate acestea, viaţa celor doi se desfăşura într-o atmosferă plăcută. Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din Bucureşti, iar Carol a construit special pentru aceştia Castelul Pelişor în complexul familiei regale de la Sinaia. Ferdinand şi Maria vor avea împreună şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913), care va muri după numai patru ani de febră tifoidă.

Autoritatea lui Carol i-a determinat pe tinerii principi să caute locuri de evadare din cotidianul banal. Astfel, Ferdinand se refugia în comandamentul militar pe care îl avea sub conducere, iar Maria se remarca prin relaţii extraconjugale de notorietate publică. Din 1907, principesa a început să cultive strânse relaţii cu Barbu Ştirbey, administratorul domeniilor Coroanei. Acesta avea o ţinută tipic englezească, fapt ce îi amintea Mariei de ţara de origine. De asemenea, acesta era cumnatul lui Ionel Brătianu, iar în epocă s-a vorbit despre parteneriatul dintre cei trei prin care Maria a participat la jocurile politice din ţară.

A devenit regină într-un moment critic al istoriei naţionale, debutul primei conflagraţii mondiale, în care dilema cercurilor politice era evidentă. Regina Maria va susţine politica promovată de către Ferdinand, căutând soluţii diplomatice viabile în vremuri de criză.

Dispariţia regelui Carol I de pe scena politică i-a permis noii regine să reînnoade vechile legături ce decurgeau din statutul naşterii sale. Astfel, s-a întâlnit cu primul ministru francez Georges Clemenceau, cu preşedintele american Woodrow Wilson (11 aprilie 1919, Paris), a vizitat în mai multe rânduri Marea Britanie. În acest context, s-a afirmat necesitatea ca România să-şi poată împlini obiectivele, prin recunoaşterea de către Marile Puteri la masa tratativelor de pace a eforturilor sale de război. „Dacă suntem sortiţi să murim – declara ea – cel puţin să afle aliaţii noştri că nu am murit ca nişte neghiobi, ci ca nişte eroi conştienţi, ştiind că am fost vânduţi şi trădaţi...”.

În ceea ce priveşte desfăşurarea Primului Război Mondial, regina Maria s-a implicat activ în acordarea de asistenţă medicală răniţilor de pe front, văduvelor rămase acasă sau infirmilor. S-au continuat astfel practicile elisabetane din timpul războiului pentru câştigarea independenţei de stat. Spre deosebire însă de predecesoarea sa, noua primă doamnă s-a amestecat în viaţa politică românească, graţie puternicei sale personalităţi reuşind să se impună în faţa soţului ei.

Reprezentantă a celei de-a doua generaţii a elitei feminine româneşti, regina Maria a fost influenţată deopotrivă de modelul impus de regina Victoria în afacerile interne, dar şi de reminiscenţe ruseşti în gestionarea cotidianului.

Moartea soţului ei (1927) nu a împiedicat-o să-şi reafirme interesul pentru evoluţiile interne şi internaţionale. Situaţia particulară în care se găsea România (primatul Regenţei pe fondul renunţării principelului moştenitor Carol la Coroana României) i-a permis accesul la monitorizarea actului politic, îndeosebi prin mijlocirea Regenţei. După revenirea în ţară a lui Carol şi implicarea sa în distrugerea partidelor politice şi a celorlalte instituţii garante ale democraţiei şi pluralismului, influenţa reginei a stat sub semnul vădit al regresului. Izolarea sa din viaţa politică a nemulţumit-o profund, motiv pentru care a părăsit Capitala, retrăgându-se la Balcic sau la castelul Bran.

Regina Maria a căutat prin intermediul mecenatului cultural să continue tradiţia începută de regina Elisabeta, sprijinind tinerii talentaţi sau diverse personalităţi consacrate, aflate ele însele în deficit financiar. A construit Palatul de la Balcic şi o cochetă biserică bizantină, Stella Maris, care i-a adăpostit până la retrocedarea Cadrilaterului inima. Cea mai cunoscută dintre scrierile sale, Povestea vieţii mele (1934), înregistrează cu minuţiozitate traiectoria sa autobiografică. Dintre celelalte producţii literare se pot menţiona: Cartea de basme a Reginei Maria (1923), Înainte şi după război (1925), Stella Maris (1933). Din 1 mai 1915 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Admirată în epocă, prezentă în paginile cotidianelor, Regina Maria s-a folosit de propria-i carismă în vederea slujirii intereselor naţionale ale poporului său.

Moştenirea

O fregată a Marinei Militare Române poartă numele Regina Maria.

Ca amintire a activităţii filantropice, de îngrijire a soldaţilor români răniţi în Primul Război Mondial, o reţea de policlinici private din România poartă numele de "Regina Maria", iar de la data de 13 mai 2011, aceasta a fost declarată furnizor al Casei Regale a României pentru servicii medicale. Ceremonia de decernare a acestui titlu a avut loc la Palatul Elisabeta în prezenţa unor diplomaţi, oameni de cultură, a presei şi a reprezentanţilor reţelei de policlinici Regina Maria. Regele Mihai I, nepot al reginei Maria, a înmânat diploma prin care se confirmă titlul acordat.

Bibliografie

  • Marcu, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009, ISBN 978-973-7839-55-8, pp. 132-133
  • Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. I-II, Editura Albatros, Bucureşti, 1996
  • Idem, Povestea vieţii mele, Editura Eminescu, Bucureşti, 1991
  • Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române 1866-2003. Dicţionar, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003.
  • Stoica, Stan, Vasile Mărculeţ, George Marcu ş.a., Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008, ISBN 978-973-7839-39-8