Marioara Ventura

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Marioara Ventura
Replace this image female.png
Născută 13 iulie 1886, Bucureşti
Decedată 2 decembrie 1954, Paris
Ocupaţie actriţă

Mărioara Ventura (n. 13 iulie 1886, Bucureşti – d. 2 decembrie 1954, Paris), actriţă.

Biografie

Fiica actorilor Grigore Ventura şi Lea Fanşeta Vermont, a făcut primele clase de liceu la Bucureşti, apoi a continuat la Paris, la Liceul „Lamartine”. A studiat Arta Dramatică la Conservatorul din Paris cu Eugène Silvain şi Paul Mounet. Încă din timpul studenţiei a participat la mai multe spectacole alături de Sarah Bernhardt. A întreprins un turneu în America, împreună cu Edouard de Max şi Sarah Bernhardt, iar în 1905, a primit Premiul I pentru interpretarea unei tragedii şi Premiul II pentru comedie, acordate de Conservatorul din Paris. Debutul parizian are loc în 1919, la Comedia Franceză, cu Le voile dechiré de Pierre Wolff. Maria Ventura relata, la 21 octombrie 1919, într-o scrisoare: „N-am crezut niciodată că presa franceză poate fi unanimă în aprecierile ei. Sunt depăşită de scrisorile de felicitare”.

A jucat pe scenele mai multor teatre pariziene, «Thèatre d’Orange», «Odéon», «Réjane» sau «Comédie Française» care, datorită multiplelor succese, o numeşte societară, începând cu 1 ianuarie 1922. Interpretează personaje principale din piesele marilor autori, Jean Racine, Jean Baptiste Molière, Anton Pavlovici Cehov, George Bernard Shaw, Luigi Pirandello, François Mauriac sau Georges Bataille ş.a.

Din 1929, când a întemeiat un teatru care-i va purta numele la Bucureşti, joacă anual în România, piese din dramaturgia universală sau românească. Pe 11 septembrie 1912 , în sala Eforie din Bucureşti, are loc premiera, pentru marele public, a primului film românesc, Independenţa României, în care rolurile principale au fost deţinute de Constantin Nottara, în rolul regelui Carol I şi Maria Ventura, în rolul reginei Elisabeta. Filmul, finanţat de Leon Popescu, a fost cumpărat şi rulat la Budapesta, Viena şi Paris. Cincinat Pavelescu, fascinat de creaţia ei din Pavilionul cu umbre de Gib I. Mihăescu, i-a compus o mică epigramă: „O, Gib! Venturei totdeauna/Ar trebui să i te-nchini:/Că-n Pavilionul tău cu umbre/A pus... divinele-i lumini.”

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.