Stephen Bartlett Lakeman

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Mazar-Paşa)
Salt la: navigare, căutare
Stephen Bartlett Lakeman
Alte nume Mazar Paşa
Naţionalitate britanică
Născut 1823
Decedat iulie 1897
Ocupaţie militar, ofiţer

Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar Paşa (n. 1823 – d. iulie 1897), ofiţer britanic, participant la războiul Crimeii, a jucat un rol important pe scena politică românească după Unirea Principatelor prin sprijinul pe care l-a acordat pentru unificarea facţiunilor liberale într-o singură formaţiune politică.

Biografie

Născut într-o familie de origine olandeză, după absolvirea Liceului „Louis le Grand” din Paris, Lakeman devine ofiţer în armata britanică. Prima sa misiune se desfăşoară în regiunea din sudul Africii, parte a imperiului colonial britanic la mijlocul secolului al XIX-lea, pentru a organiza regimentele britanice în confruntările cu populaţia locală. Premiat de regina Victoria ca semn de apreciere a eforturilor sale, imediat după declanşarea Războiului Crimeii (1853 – 1856), Lakeman alege să plece pe front şi să se alăture coaliţiei formate din Marea Britanie, Franţa şi Piemont în sprijinirea Imperiului Otoman împotriva Rusiei ţariste.

Lakeman va lupta pe frontul Crimeii sub coordonarea înalţilor ofiţeri otomani. Ca urmare, primeşte rangul de paşă, unul foarte important în sistemul politic otoman, motiv pentru care va fi ulterior cunoscut sub pseudonimul turcesc Mazar-Paşa. După evacuarea trupelor ruseşti din Valahia, Lakeman este trimis în regiune şi numit şeful poliţiei din Bucureşti (septembrie 1854). La scurt timp, însă, este retrimis pe frontul din Crimeea unde va rămâne până la sfârşitul conflictului. Totuşi, Lakeman alege să se reîntoarcă în Valahia şi se va stabili într-o locuinţă boierească de pe strada Enei. De asemenea, tot la Bucureşti, Lakeman o cunoaşte pe Maria Arion, de origine greacă, cu care se va căsători la sfârşitul anului 1856.

Treptat, mai ales după Unirea Principatelor, ofiţerul britanic va deveni un factor de influenţă important pe scena politică de la Bucureşti, apropiindu-se de cercurile naţionaliste şi de facţiunile liberale, în special de aripa radicală condusă de Ion C. Brătianu şi C. A. Rosetti. De asemenea, locuinţa sa va deveni un punct de întâlnire central dintre diversele personalităţi politice de la Bucureşti.

Pierderea alegerilor de la sfârşitul lunii aprilie 1875 în faţa conservatorilor a demonstrat încă o dată că unitatea liberală trebuia înfăptuită imediat. În aceste condiţii, pe parcursul lunii mai, în locuinţa sa au loc întruniri frecvente între liderii liberali radicali şi moderaţi pentru stabilirea unui program politic comun şi o doctrină la care să subscrie toate facţiunile. Acest proces a rămas cunoscut drept „Coaliţia de la Mazar-Paşa” şi a avut ca urmare constituirea Partidului Naţional Liberal prin actul de la 24 mai 1875.

După acest moment, Lakeman rămâne o figură proeminentă pe scena politică de la Bucureşti. Odată cu iminenta declanşare a unui nou conflict ruso-turc la începutul anului 1877, va pleca la Istanbul ca reprezentant neoficial al guvernului liberal condus de I. C. Brătianu pentru a negocia cu autorităţile turceşti poziţia de neutralitate a Principatelor în războiul ce se prefigura. Condiţiile cerute de partea română erau recunoaşterea oficială a denumirii de „România” şi asistenţă din partea Porţii în eventualitatea unui efort militar. Deşi presa românească specula că aceste condiţii au fost acceptate de oficialii otomani, singurul element vizibil al negocierilor a fost o garanţie neoficială din partea Istanbulului că autorităţile sale din Dobrogea vor sprijini Principatele în cazul unei invazii ruseşti. Oferta a fost refuzată de Brătianu, iar negocierile au intrat în impas. Ca urmare, guvernul liberal va încheia o convenţie militară cu Sankt Petersburg, iar apoi se va alătura armatei ţariste în conflictul în urma căruia România va obţine Independenţa de stat.

Eşuarea negocierilor şi convenţia militară cu Rusia au provocat o mare dezamăgire ofiţerului britanic, astfel că Lakeman se va retrage de pe scena politică românească şi se va întoarce în ţara natală, unde îşi va petrece ultimii ani din viaţă.

Bibliografie