Mediul rural
de la Enciclopedia României
Mediul rural, spre deosebire de mediul urban, reprezintă totalitatea spaţiilor din afara oraşelor şi locuite la noi de populaţia numită generic „ţărani”, ca antonim pentru populaţia urbană de „orăşeni”. În România spaţiul rural reprezintă circa 90% din suprafaţa ţării, iar ponderea locuitorilor din mediul rural - printre cele mai ridicate din Europa - se ridică la 47,3% din totalul populaţiei, adică 10.245.894 locuitori (2002).
România are aproximativ 12.951 de sate organizate în 2.854 de comune. La recensământul din 2002 rezultau 3,8 milioane de locuinţe.
Aşezările umane
Principala formă de aşezare din mediul rural este satul. Forme mai mici decât satele, cu doar câteva zeci de case, sunt cătunele. Unul sau mai multe sate pot forma o comună.
În regiunile de câmpie predomină satele mari, cu circa 2.000-3.000 de locuitori, în care casele sunt grupate compact. În regiunile de deal, satele au o populaţie de 500-1.500 locuitori, cu case înşirate de-a lungul văilor sau drumurilor, ori uşor răsfirate datorită viilor şi livezilor care se întind printre case. Acesta este tipul de sat cel mai răspândit din ţară. În regiunile muntoase, satele sunt mici (300-500 locuitori), cu case în general mult distanţate unele de altele, iar în depresiunile intramontane satele sunt mai mari, cu case mai adunate.
Mai multe detalii despre acest subiect în articolul Sat.
Gradul de ruralizare
Cele mai ruralizate judeţe (excluzând judeţul Ilfov) sunt Dâmboviţa, cu 69,96% din populaţie locuind în mediul rural, urmat de Giurgiu, cu 69,15%, Teleorman (66,73%), Suceava (66,38%) Bistriţa-Năsăud (63,88%), etc. La polul opus se află judeţele cel mai puternic urbanizate: Hunedoara cu doar 23,04% populaţie rurală, Braşov (25,45%), Constanţa (29,10%), Sibiu (33,46%), Cluj (33,80%), Brăila (34,68%), Timiş (39,27%), etc.
Evoluţia populaţiei rurale
Bibliografie
- Institutul Naţional de Statistică, Anuarul Statistic al României 2007