Mica Înţelegere

Reuniunea Consiliului Permanent al Micii Înţelegeri, Praga, 29 mai - 1 iunie 1933. Nicolae Titulescu, Edvard Beneš şi Bogoljub Jevtic

Mica Înţelegere (cunoscută şi sub numele Mica Antantă) a fost o organizaţie politică defensivă, o alianţă între Cehoslovacia, Regatul Iugoslaviei şi Regatul României. Formată în 1920, Mica Înţelegere a avut ca scop menţinerea integrităţii teritoriale a celor trei state, în faţa pretenţiilor revizioniste ale Ungariei şi a tendinţelor restauratoare ale Habsburgilor. Construită pe principii democratice, a fost efectiv a cincea putere europeană şi a avut un pronunţat caracter federal A constituit pentru mult timp un obstacol real în faţa revizioniştilor. Cu toate acestea nu a reuşit să supravieţuiască înţelegerilor dintre marile puteri şi a fost desfiinţată în 1938, ca urmare a Acordului de la München.

Premise

Mica Înţelegere a fost rezultatul situaţiei internaţionale nesigure de după primul război mondial, în care Societatea Naţiunilor abia fusese creată, iar puterile învingătoare exercitau presiuni asupra aliaţilor mai mici. Mai mult, alianţa a fost grăbită de încercarea de restaurare intreprinsă de Carol de Habsburg, dar şi de planul francez de întemeiere a unei confederaţii danubiene, care ar fi presupus o slăbire a suveranităţii naţionale a celor trei state. România, Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au apropiat tot mai mult şi în final au format o alianţă, pentru a impune respectarea tratatelor de pace şi recunoaşterea pe plan internaţional a integrităţii lor teritoriale.

Înfiinţarea

Primul pas a fost semnarea la 14 august 1920 a Convenţiei de alianţă cehoslovaco-iugoslavă. În aceeaşi lună, ministrul de externe cehoslovac, Edvard Beneš, s-a deplasat la Bucureşti, moment în care România şi-a dat pentru prima oară acordul de principiu faţă de o posibilă alianţă cu Cehoslovacia şi Iugoslavia. Take Ionescu, ministrul de externe de atunci, plănuia o alianţă mai mare care să includă şi Polonia şi Grecia. Iugoslavia şi Cehoslovacia erau şi ele foarte favorabile alierii cu Polonia. Proiectul de alianţă care se înfiripa, avea susţinerea Franţei, Marii Britanii şi, la început, a Italiei. Proiectul alianţei celor 5 s-a lovit de neînţelegerile cehoslovaco-poloneze, între care exista o dispută teritorială. Cu toate acestea, Polonia s-a arătat foarte dispusă să se alieze cu România, astfel că, la 3 martie 1921, la Bucureşti, cele două ţări au semnat o Convenţie de alianţă defensivă româno-polonă şi o Convenţie militară. Era un pas prin care România a încercat şi ea să medieze disputa dintre Cehoslovacia şi Polonia, în scopul final de atragere a polonezilor în alianţă, însă fără un succes direct. În fine, pe 23 aprilie se semnează la Bucureşti Convenţia de alianţă defensivă româno-slovacă (intră în vigoare la 27 mai 1921), iar pe 7 iunie 1921 se semnează Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care consfinţeşte înfiinţarea Micii Înţelegeri ca organizaţie politică.

Activitatea Micii Înţelegeri

Conferinţele Micii Înţelegeri • 1922 Praga (27-28 august) • 1923 Sinaia (iulie) • 1924 Belgrad (ianuarie) • 1926 Timişoara (19 februarie) • 1926 Bled (iunie) • 1927 Ioachymov (3-15 mai) • 1930 Strbske Plesso (25-27 iunie) • 1932 Belgrad (mai-iunie) • 1933 Geneva (14-16 februarie) • 1935 Bled (21-22 august)

Încă de la începutul activităţii, organizaţia a încercat să atragă în interiorul său Polonia şi Grecia. Mica Înţelegere devenise un punct de atracţie pentru statele mici. Cele trei state au luat de la bun început măsuri rapide şi concrete pentru a crea o zonă central europeană, aşa cum şi-au propus încă din 1918, dar pentru atingerea acestui scop era esenţial ca cele trei state să acţioneze în mod unitar. Principalul obstacol îl reprezentau cercurile revanşarde din Ungaria, Germania şi Italia, care doreau desfiinţarea Micii Înţelegeri.

Reconstrucţia Austriei şi Ungariei

Pentru a apăra pacea şi stabilitatea în zonă şi pentru a crea un spaţiu central european viabil, era imperativ ca cele două state învinse, Austria şi Ungaria, să se redreseze economic, deoarece economiile României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei continuau să fie interdependente cu cea austriacă şi cea ungară. Încă de la constituire, Mica Înţelegere a făcut demersurile necesare pe lângă Budapesta şi Viena pentru a relansa cooperarea, în special pe plan economic. În acest sens, România a renunţat la ipoteca datorată de Ungaria, cu condiţia ca banii să nu fie folosiţi împotriva alianţei, iar la 14 martie 1924, Franţa, Marea Britanie, Italia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia au semnat două protocoale destinate reconstrucţiei financiare a Ungariei. În ce priveşte Austria, protocoalele pentru reconstrucţia economică a acesteia s-au semnat la Geneva, la 4 octombrie 1922, iar în următorii ani au fost semnate numeroase acorduri de colaborare bilaterale între state.

Afirmarea pe arena internaţională

Pe plan internaţional, Mica Înţelegere s-a prezentat de la început ca un grup unitar şi solidar. Problema majoră cu care se confrunta era că tratatele semnate de marile puteri după încheierea războiului, lăsau cale largă revizionismului şi revanşismului. De aceea Mica Înţelegere era decisă să acţioneze ferm pentru a păstra ordinea politică, juridică şi teritorială instituită după război. Pentru prima dată se impune la conferinţa de pace de la Lausanne, unde reuşeşte să se afirme, susţinută fiind şi de statele mici şi mijlocii. Se poate spune că Mica Înţelegere a fost efectiv a cincea mare putere europeană.

Acordurile de la Locarno. Afirmarea fascismului şi nazismului în Europa

Un capitol important din istoria Micii Înţelegeri l-a constituit combaterea agresivităţii crescânde a nazismului şi fascismului, care începe odată cu semnarea acordurilor de la Locarno dintre Marea Britanie şi Franţa pe deoparte şi Germania pe de altă parte. Ca răspuns, Mica Înţelegere creează un Locarno central european şi încearcă crearea unui Locarno balcanic, care să marginalizeze influenţa marilor puteri şi să afirme principiile Societăţii Naţiunilor: egalitatea în drepturi a statelor participante, garantarea integrităţii teritoriale, rezolvarea litigiilor prin arbitraj.

Atitudinea concesivă faţă de Germania a dus inevitabil la manifestarea veleităţilor acesteia faţă de Austria şi apoi a ofensivei către Europa centrală. Pe de altă parte, Italia era deosebit de iritată de iniţiativele Micii Înţelegeri. Mussolini rupe tratatul de pace cu Iugoslavia şi anexează Fiume, căruia tratatul de pace îi asigura statutul de oraş liber. În aceste condiţii Mica Înţelegere este nevoită să treacă la măsuri serioase de autoapărare.

Consolidarea economică şi militară a Micii Înţelegeri

La conferinţa de la Ioachymow din 1927, cele trei state decid elaborarea unui plan economic comun. Fiecare stat îşi păstra suveranitatea, dar urmau să fie înlăturate slăbiciunile economice din interiorul alianţei, până atunci axată mai mult pe latura politică şi diplomatică. Sunt semnate numeroase tratate economice bilaterale. Cooperarea economică s-a adâncit odată cu înfiinţarea în 1933 a Consiliului Economic al alianţei. Erau vizate aplicarea de tarife preferenţiale între cele trei state, un sistem de contingentare, colaborarea în industrie şi agricultură, camere de comerţ mixte, unificarea tarifelor pe căile ferate, colaborarea în navigaţia aeriană şi maritimă. Era urmărită circulaţia rapidă a obiectelor de aprovizionare şi a armamentului. Cehoslovacia a propus formarea unui cartel industrial care să facă faţă marilor carteluri internaţionale. România acorda Cehoslovaciei o zonă franco-porto la Galaţi. S-au mai luat măsuri de îmbunătăţire a navigaţiei pe Dunăre, a comunicaţiilor feroviare, aeriene, poştale, telefonice, telegrafice şi radiofonice. În ce priveşte colaborarea pe latura militară, fiecare stat a pus la punct un plan amănunţit de mobilizare economică şi industrială în caz de război. Toate aceste măsuri au iritat Germania şi Italia, care considerau că astfel statele alianţei duceau o politică agresivă.

Destrămarea Micii Înţelegeri

Cu toate eforturile depuse pentru menţinerea păcii, după 1936 principiul forţei se impune definitiv în relaţiile internaţionale. Planul Hodza de reconciliere a Europei centrale este subminat de marile puteri fasciste şi revizioniste. Germania şi Italia reuşesc să spargă solidaritatea alianţei şi conving Iugoslavia să semneze pacte separate cu Bulgaria şi Italia. În acest climat tensionat se constituie un nou Directorat în patru. Sub presiunea Marii Britanii şi a Franţei, România şi Cehoslovacia se văd nevoite să adopte o atitudine concesivă faţă de Ungaria horthystă, sperând astfel să îşi salveze integritatea teritorială. În 1938 Germania anexează Austria, bizuindu-se pe aceeaşi politică concesivă a Marii Britaniei şi a Franţei. În fine, după mai multe eforturi disperate de a-şi păstra integritatea şi de a menţine principiul dreptului în relaţiile internaţionale, prin Acordurile de la München din 29 septembrie 1938, Directoratul european în patru distruge Mica Înţelegere. În acest fel se deschide drumul larg pentru planurile expansioniste ale Germaniei, care va dezmembra Cehoslovacia şi va atrage mai târziu România în rândurile Axei.

Bibliografie

• Campus, Eliza, Mica Înţelegere, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968
• Campus, Eliza, Mica Înţelegere (ediţia a II-a), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997 ISBN 973-27-0558-2 247 p.
• Gusti Dimitrie, Enciclopedia României. Vol.3 Economia, 1938 pp.994-998
• Vanku, Milan, Mica Înţelegere şi politica externă a Iugoslaviei, Editura Politică, Bucureşti, 1979