Mlaştina de la Iaz
de la Enciclopedia României
| ||
---|---|---|
| ||
| ||
Poziţie | ![]() | |
Oraş apropiat | Şimleu Silvaniei | |
Coordonate | 47° 06‘ 30“ N 22° 39‘ 40” N | |
Suprafaţă | 10 ha | |
Înfiinţare | 1995, declarat în 2000 | |
Administrator | Primăria Plopiş | |
Vezi şi | Arii protejate în judeţul Sălaj |
Mlaștina de la Iaz este o rezervație naturală de tip faunistic și floristic, situată în judeţul Sălaj, pe teritoriul administrativ al comunei Plopiş.
Cuprins
Localizare
Aria naturală încadrată la categoria a IV-a IUCN este situată în Transilvania, în partea vestică a județului Sălaj, la poalele nord-estice ale Munților Plopișului, pe teritoriul nord-vestic al satului Iaz[1].
Descriere
Rezervația naturală se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare[2] şi a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[3].
Aria naturală reprezintă o zonă cu mlaștini turbo-active, cu o valorosă bogăție floristică, atât prin flora mezo-oligotrofă ce vegetează în arealul ei, cât și prin sedimentul său atribuit erei palinologicului. Din punct de vedere geologic, substratul este constituit din conglomerate, gresii, argile, nisipuri și marne nisipoase[4].
Biodiversitate
Balta Cehei este o arie naturală protejată, cu o diversitate floristică şi faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât şi la nivel de ecosisteme terestre şi acvatice.
Floră
Flora rezervației este constituită din elemente specifice turbăriilor, în cea mai mare parte din mușchi de turbă și specii floristice rare.
Printre speciile vegetale aflate în arealul rezervaţie este semnalată prezenţa unei plante carnivore (insectofagă) cunoscută sub denumirea de roua cerului (Drosera rotundifolia). Alte specii floristice: trestioară (Calamagrostis canescens) cunoscută și sub denumirea de terstie de câmp, sclipeți (Potentila erecta)[5] sau șuvară (Molinia caerulea) cunoscută și sub denumirea de iarbă albastră[6], un rogoz din specia Carex vesicaria, papură (Typha latifolia), spetează (Juncus effusus) cunoscută și sub denumirea de rugină, buzdugan-de-apă (Sparganium erectum), bumbăcăriță (Eriophorum augustifolium), crușin (Rhamnus frangula), precum și specii arboricole de salcie aurie, (Salix auris), răchită (Salix alba) sau arin negru (Alunus glutinosa).
Faună
Pe teritoriul rezervației au fost identificate mai multe specii faunistice de coleoptere (gândaci), dintre care unele unicat pentru țara noastră, cum ar fi specia Phytobius velaris[7].
Căi de acces
- Drumul național (DN1H) - Şimleu Silvaniei - Nuşfalău - drumul județean (DJ119E) până în satul Plopiș, urmând valea Iazului (un afluent de dreapta al Barcăului) în amonte se ajunge în rezervație.
Note şi referinţe
- ↑ ProtectedPlanet.net - Mlaștina de la Iaz - delimitarea ariei protejate; accesat la 20 aprilie 2013
- ↑ Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj - Ariile protejate din judeţul Sălaj; accesat la 20 aprilie 2013
- ↑ Cdep.ro - Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000, accesat la 20 aprilie 2013
- ↑ Apmsj.anpm.ro - Agenţia pentru Protecţia Mediului Sălaj; accesat la 20 aprilie 2013
- ↑ Specia floristică de Potentilla erecta este cunoscută în alte zone ale țării sub denumirea de coada racului
- ↑ Spontana.robustit.com - Specii din flora spontană a României - Molinia caerulea, accesat la 20 aprilie 2013
- ↑ Globalspecies.org - Global Species - Phytobius velaris, accesat la 20 aprilie 2013
Rezervaţii naturale în judeţul Sălaj | |
---|---|
![]() |
|
1 Rezervaţie naturală declarată monument al naturii |