Moldova

Moldova a fost un stat feudal românesc creat la jumătatea secolului al XIV-lea şi care s-a unit cu Ţara Românească în 1859 pentru a forma Principatele Unite (iar din 1862, România). În prezent „Moldova” este denumirea regiunii istorice situate între Carpaţii Orientali, cursul inferior al Siretului şi Prut. Statul medieval „Moldova” cuprindea de asemenea Basarabia (teritoriul actual al Republicii Moldova, inclusiv zona de sud până la Marea Neagră, situată în Ucraina) şi Ţinutul Herţa (în nord, azi în Ucraina).

Istoric

Statul medieval Moldova s-a format în secolul XIV prin unificarea micilor formaţiuni statale numite „ocoale”, „câmpuri” şi „ţinuturi”, care au existat în secolele X-XIV. Primul domn independent al statului moldovean a fost Bogdan I (1359 - 1365). Desăvârşirea unificării politice a avut loc în perioada domniei acestuia şi a urmaşilor săi Petru I Muşat (1374 - 1392) şi Alexandru cel Bun (1400 - 1432).

Moldova a cunoscut o dezvoltare economică, politică şi culturală deosebită sub conducerea lui Ştefan cel Mare (1457 - 1504), cel care a reuşit să întărească puterea centrală şi a condus lupta împotriva Imperiului otoman. Petru Rareş (1527 - 1538) a dus o politică asemănătoare, dar în urma trădării boierimii, în 1538 Moldova a fost aservită Porţii otomane şi a devenit treptat dependentă politic de aceasta. Ioan-Vodă (1572 - 1574) a avut o încercare eroică de restabilire a independenţei, dar fără succes pe termen lung.

Spre sfârşitul secolului XVI şi începutul secolului XVII, regimul dominaţiei otomane asupra Moldovei s-a înăsprit. Vasile Lupu (1634 - 1653) s-a remarcat prin preocupările sale culturale, iar Dimitrie Cantemir (1710 - 1711) a încercat să scuture dominaţia otomană cu ajutorul Rusiei.

În 1711 în Moldova s-a instaurat regimul turco-fanariot, care s-a menţinut mai bine de un secol, până în 1821. În această perioadă autonomia politică a Moldovei a fost mult redusă, domnitorii fiind numiţi direct de Poartă din rândul fanarioţilor. Ţara a fost supusă unei exploatări turceşti nemiloase.

În 1775, Imperiul otoman a cedat Austriei zona de nord, Bucovina, pentru a-şi asigura sprijinul acesteia împotriva Rusiei. De asemenea, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, Basarabia a fost încorporată în Imperiul ţarist.

Moldova şi Muntenia la 1812

După pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774) viaţa economică a Moldovei s-a revitalizat. Mai mult, după pacea de la Adrianopol (1829), Moldova intră practic în circuitul comercial mondial. Această deschidere îi permite să se dezvolte: comerţul înfloreşte, oraşele se dezvoltă iar în scena politică intră noile elite ale oraşelor, animate de spiritul revoluţionar al vremii. Ca urmare a acestor evoluţii din ambele principate, la 1821 are loc revoluţia din Ţara Românească şi înlăturarea regimului fanariot.

Între 1828-1834, Moldova a fost ocupată de armatele ruseşti. Atunci i-a fost impus un statut de conducere denumit „Regulamentul organic”, identic cu cel impus Ţării Româneşti În 1848 are loc revoluţia şi în Moldova, dar este rapid înnăbuşită.

În urma păcii de la Paris din 1856, sudul Basarabiei a fost retrocedat Moldovei.

În 1859 s-a realizat Unirea Moldovei cu Ţara Românească, iar Principatele Unite şi-au schimbat denumirea, în 1862, în aceea de România.

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
• Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999 ISBN 973-9399-03-7