Moraviţa

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Moraviţa

Comuna Moraviţa
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Moravita.jpg
Atestare 1333
Populaţie 1.040 locuitori (2002)
Cod poştal 307280

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Moraviţa este un sat în judeţul Timiş şi centru administrativ al comunei cu acelaşi nume. Este punct de trecere a frontierei româno-sârbe. Are o populaţie de 1.040 locuitori (2002).

Localizare

Moraviţa este o localitate de frontieră situată în sudul judeţului Timiş, la graniţa cu Serbia, la 52 km sud de municipiul Timişoara şi 21 km sud de oraşul Deta. Este străbătură de drumul naţional DN59 (E70) şi de calea ferată Timişoara-Stamora Moraviţa. De la Moraviţa porneşte către est drumul naţional DN 57 care duce la Oraviţa. Aşezarea este amplasată în Câmpia Gătăii, fiind traversată de pârâul Moraviţa.

Se învecinează la nord cu Stamora Germană, la nord-est cu Dejan, la est cu Gherman, la sud-est cu Mali Zam (Serbia) şi la sud-vest cu Vatin (Serbia).

Istorie

Teritoriul pe care se află astăzi Moraviţa prezintă urme de locuire timpurie. De asemenea, prin Moraviţa trece valul roman (limes-ul), dar despre existenţa unei aşezări nu există dovezi. Astfel, prima atestare documentară a Moraviţei datează din 1333. Istoricul maghiar Ortvay Tivadar, analizând documentul „Incipium rationes decimes sexenallis coletae in Hungaria an ano 1332 ad 1337”, aflat astăzi în biblioteca Vaticanului, trage concluzia că Mora (Mura), care apare în acest document se referă la Moraviţa. Ortvay susţine că la acea vreme aşezarea avea o biserică catolică[1]. În 1337, datorită unei inundaţii a pârâului Moraviţa, localnicii din Mora aveau să se retragă pe dealurile Butinului, pe atunci împădurite.

Documente din 1492, 1494, 1496 vorbesc despre existenţa a două localităţi distincte: Tothmura (Mura Slovacă, locuită de slovaci şi actuala Stamora Germană) şi Magyar Mura (Mura Maghiară, locuită de maghiari, actuala Moraviţa). Cele două predii erau în proprietatea familiei lui Csaky Mihaly, cumpărate de la Nicolae Mathko, care au stabilit aici familiile de maghiari cu scopul de a valorifica agricol terenurile fertile.

La mijlocul secolului XV Banatul cade sub stăpânire turcească, dar Moraviţa îşi continuă existenţa. La 1597 la Moraviţa se aşează mai multe familii de români din judeţul Caraş[2]. Atunci apare cu numele Morawa. După acest an nu mai apar referiri documentare şi nici pe harta lui Mercy din 1721 nu apare deloc. Abia pe harta austriacă din 1761 apare numele Moraviza.

La 7 ianuarie 1773 Iosif Malenitza, care luptase în războiul prusaco-turcesc primeşte, pentru merite deosebite, titlul de nobil de Stamora precum şi 5.800 jughere de teren ca domeniu feudal la Gaiu Mic şi Tothmura, acesta devenind Stamora, iar Murawa devenind Moraviţa. Trei ani mai târziu, are loc şi sistematizarea satului. În acest timp, în Banat se afla eruditul italian Francesco Griselini, care în lucrarea „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei”, realizează o hartă a Moraviţei sistematizate. În 1782 se construieşte biserica ortodoxă, lucru care arată că localitatea era locuită de români şi sârbi.

În 1784 începe colonizarea masivă a Moraviţei cu germani. Un val important de colonişti sosesc în perioada 1784-1787 din Boemia (ţipţeri) şi din Alsacia, Lorena, Luxemburg şi alte zone germane. În această perioadă au fost construite 145 de case, iar despre originea boemă a unora din colonişti vorbeşte şi denumirea străzii Zipsergasse. Românii şi sârbii sunt nevoiţi să se mute în satele vecine Dejan (sârbii) şi Gherman (românii), iar biserica lor ortodoxă este predată catolicilor, care îşi vor oficia slujbele în ea până în 1911, când îşi vor construi o biserică catolică nouă. Vechea biserică a fost demolată în 1920 iar din materialul rezultat a fost construită primăria. Pe piatra de la intrarea în biserică, astăzi aflată la Muzeul Banatului, stătea scris: „Pe când domnea Maria Tereza văduva Împăratului Romanilor, regină a Ungariei şi a Boemiei, şi Iosif II, Împăratul Romanilor, acest (templu) pentru adevărata mântuire, prin truda supuşilor a fost înălţat (fiind) atunci administratori Iosif baron de Brigide camerar şi consilier lăuntric cezarocrăiesc, mitropolit al grecilor neuniţi de Vodak, iar episcop de Caransebeş de Popovici, de care s-a îngrijit G. de Elesse arhitect.”[3]

În 1858 se deschide traficul pe calea ferată Timişoara-Moraviţa-Baziaş, fapt care impulsionează activitatea economică şi dezvoltarea comunei. Pe plan politic, creşte importanţa politică a românilor şi sârbilor din circumscripţia Moraviţa, astfel că la alegerile din 1865, este ales deputat Gheorghe Mocioni de Foeni. El va fi reales în 1859 şi 1872 ca deputat al circumscripţiei Moraviţa.

În Primul Război Mondial au căzut 77 de morăviţeni, marea majoritate germani. După război, delegaţia germanilor la Conferinţa de la Paris avea să ceară ca întreg Banatul să fie încorporat României. Graniţa definitivă s-a decis mai târziu, iar la 5 februarie 1924 s-a făcut rectificarea de hotar dintre Iugoslavia şi România prin care Moraviţa a trecut în România.

Populaţia

La recensământul din 2002, satul Moraviţa avea 1.040 locuitori, din care 967 români, 29 germani, 20 maghiari, 11 sârbi, 8 croaţi, 2 ţigani, 2 bulgari şi un slovac. Populaţia a evoluat astfel:

<lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=1800 colors=003153,F5B800,99BADD xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total,români, germani

1880,1414,15,1361 1890,1676,18,1623 1900,1731,10,1649 1910,1702,13,1611 1930,1591,53,1500 1941,1507,38,1439 1966,1195,693,469 1977,1269,859,341 1992,1104,972,47 2002,1040,967,29 </lines>

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Samoilă, Alexandru; Buruleanu, Dan; Moraviţa. Repere istorice, incursiuni fotografice, Editura Solness, Timişoara 2007
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]

Note

  1. Creţan, p. 107, citează Ilieşiu, N., 1921
  2. Creţan, p.107
  3. Samoilă, p.53