Nicolae Creţulescu

Nicolae Creţulescu
Născut		1 martie 1812, Bucureşti
Decedat		26 iunie 1900, Leurdeni, judeţul Argeş
Ocupaţie		om politic, medic, diplomat
Membru titular al Academiei Române
Ales		9 septembrie 1871
Preşedintele Senatului României
Mandat 13 decembrie 1889 - 9 iunie 1890
Preşedintele Consiliului de Miniştri
Mandat 24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863 14 iunie 1865 - 11 februarie 1866.
Părinţi		Alexandru Creţulescu Ana Câmpineanu

Nicolae Creţulescu (n. 1 martie 1812, Bucureşti - d. 26 iunie 1900, Leurdeni, judeţul Argeş), medic, diplomat, personalitate cu vastă experienţă politică, membru al Academiei Române. S-a remarcat ca un ilustru pionier în domeniul medicinei româneşti şi a avut o bogată activitate guvernamentală în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când s-a consacrat drept unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai domnitorului.

Pe lângă activitatea medicală şi politică, Creţulescu a practicat şi diplomaţia, iar ca semn de apreciere pentru întreaga sa contribuţie la dezvoltarea ştiinţei româneşti, a fost ales preşedinte al Academiei Române.

Originea. Studiile

S-a născut într-o veche familie boierească, arborele ei genealogic mergând până la Safta Brâncoveanu, fiica voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Străbunicul său, vornicul Iordache Creţulescu este ctitorul Bisericii Kretzulescu din Bucureşti (1722). Era al treilea fiu al logofătului Alexandru Creţulescu şi al Anei Câmpineanu. Ca atare, a primit o educaţie aleasă, având la dispoziţie profesori greci şi francezi în perioada adolescenţei, de la care lua meditaţii în casa părintească.

În tot acest timp ocupă şi diverse dregătorii, fiind registrator la secţia civilă a Curţii de Apel şi comisar la Departamentul de Interne. Aflat la Paris, în 1834 îşi ia bacalaureatul, apoi studiază medicina la Universitatea din Nantes. În 1839 şi-a încununat studiile medicale cu doctoratul în medicină şi chirurgie cu tema „Questions sur les diverses branches des sciences médicales; quelles sont les circonstances générales qui ont le plus d’actions sur les appareils”. A. D. Xenopol aprecia că Nicolae Creţulescu a fost primul doctor în medicină de naţionalitate român, din Muntenia.

Pionier în domeniul medicinei

Reîntors în ţară, practică medicina la Spitalul Colţea din Bucureşti, unde deschide o „şcoală de mică chirurgie”, iar din 1847 se transferă la Spitalul Pantelimon. Revoluţia de la 1848 îl prinde în centrul evenimentelor. Creţulescu face parte din comisia de redactare a Constituţiei Ţării Româneşti. În plus, i se încredinţează misiunea de a încheia o înţelegere cu Ungaria care să prevină pericolul invaziei ţariste, care ar fi urmat să înnăbuşe revoluţia.

După eşecul mişcării revoluţionare, Creţulescu este exilat în străinătate. Pentru o perioadă practică medicina la un spital militar din Istanbul. După ce apele s-au calmat, revine în patrie în 1849 şi reia practica medicinei la Spitalul Colţea.

Activitatea în administraţia statului. Prim-ministru

Din 1854, devine director al Departamentului de Interne, apoi ocupă funcţii importante în Justiţie, fiind membru al Curţii de Apel şi al Înaltei Curţi de Justiţie. Preocupat de dezvoltarea medicinei în Ţara Românească, Creţulescu sprijină înfiinţarea de către Carol Davila a Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti.

În 1857, Creţulescu fondează Societatea Medicală Ştiinţifică şi pune bazele primelor consilii de igienă şi salubritate şi iniţiază primul recensământ al populaţiei din România. Nicolae Creţulescu este unul dintre oamenii politici cu o bogată activitate unionistă, iar în perioada domniei lui Cuza, ocupă înalte funcţii în administraţia statului, printre care de două ori preşedinte al Consiliului de miniştri (24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863; 14 iunie 1865 - 11 februarie 1866).

Preşedinte al Senatului. Cariera diplomatică

După înlăturarea lui Cuza, este trimis în judecată la Înalta Curte, dar ulterior se retrag acuzaţiile. Creţulescu se reintegrează în viaţa politică, activând ca parlamentar, iar spre sfârşitul vieţii este ales preşedinte al Senatului (13 decembrie 1889 - 9 iunie 1890).

Din 1873, Creţulescu debutează în activitatea diplomatică, fiind numit agent diplomatic la Berlin. Avansează până la gradul diplomatic de ministru plenipotenţiar, activând în mari capitale europene, precum Roma, Paris şi Petersburg.

În timpul Războiului pentru Independenţă, Creţulescu a organizat un spital în incinta conacului său de la Leurdeni, pe care îl pune la dispoziţia armatei.

Membru titular şi preşedinte al Academiei Române

Drept recunoştinţă pentru contribuţia la dezvoltarea ştiinţei româneşti, pe 9 septembrie 1871 este ales membru titular al Societăţii Academice Române, forul cel mai înalt al culturii române, fiind în numeroase rânduri preşedinte al secţiei ştiinţifice. De asemenea, este ales de două ori preşedinte al Academiei Române, între 1872 - 1873 şi 1895 - 1898. Nicolae Creţulescu încetează din viaţă pe 26 iunie 1900, la vârsta de 88 de ani.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Senator	1867
Preşedintele Senatului	13 decembrie 1889 - 9 iunie 1890
Deputat	1870
Preşedintele Consiliului de Miniştri	24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863
Ministru de Interne	24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863
Ministru de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice	30 ianuarie 1866 - 11 februarie 1866
Ministrul Justiţiei	30 decembrie 1862 - 14 iunie 1863
	24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863
	14 iunie 1865 - 11 februarie 1866
Ministrul Justiţiei şi Cultelor	19 iulie 1864 - 21 ianuarie 1865
Ministrul Finanţelor	14 iunie 1865 - 30 ianuarie 1866
Ministrul Lucrărilor Publice	11 martie 1862 - 8 iunie 1862 (ad-interim)
	11 martie 1871 - 16 decembrie 1873
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice	11 iulie 1879 - 22 ianuarie 1880

Opere

• Manual de anatomie discriptivă, 1843
• 11/23 Februarie 1866, Tipogerafia Lucratoriloru Associati, Bucureşti, 1866
• Capacităţile ţării, Tipografia Naţională C. N. Rădulescu, Bucureşti, 1867
• Amintiri istorice, Bucureşti, Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu, 1894

Bibliografie critică

• Barbu, Gabriel, Nicolae Kretzulescu, Bucureşti, 1964
• Parhon, Constantin Ioan, Viaţa şi activitatea doctorului N. Kretzulescu, Bucureşti, 1944
• Xenopol, A. D., Nicolae Kretzulescu. Viaţa şi faptele lui. 1812-1900, Editura Socec, Bucureşti 1915

Bibliografie

• Gheorghe Constantin; Şerbu, Miliana Miniştrii de interne (1862 – 2007). Mică enciclopedie, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pp. 30-34 ISBN 978-973-745-048-7
• Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 210-213 ISBN 973-99321-7-7
• Nicolescu, Nicolae C., Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp. 141 - 143 ISBN 973-8200-49-0