Nicolae Samsonovici

Nicolae Samsonovici
Născut		7 august 1877, Ştefăneşti, judeţul Dorohoi
Decedat		15 octombrie 1950, Sighetu Marmaţiei
Ocupaţie		militar
Ministru de Război al României
Mandat 11 august 1932 - 14 noiembrie 1933

Nicolae Samsonovici (n. 7 august 1877, Ştefăneşti, judeţul Dorohoi - d. 15 octombrie 1950, Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş), general, şef al Statului Major General, ministru de Război.

Biografie

A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie-Bucureşti (1895-1897), Şcoala Superioară de Război (1910-1912, şef de promoţie).

Grade militare: sublocotenent - 1897; locotenent - 1900; căpitan - 1907; maior - 1913; locotenent-colonel - 1916; colonel-1917; general de brigadă - 1919; general de divizie - 1928; general de corp de armată - 1938.

Funcţii militare:

• comandant pluton şi companie în R. 14 Dorobanţi-Roman (1897-1910);
• ofiţer la Secţia Operaţii din Marele Stat Major (1912-1916);
• comandant de batalion în R. 14 Dorobanţi-Roman (1913, în timpul celui de al doilea război balcanic);
• şef de stat major al D. 7 Infanterie-Roman (1916), C. 6 A. (1916-1917), A. 1 Română (1917);
• comandant al R. 77 I. (1918-1919);
• profesor de tactică, istorie şi strategie militară în Şcoala Superioară de Război (1919-1921);
• comandant al Şcolii Superioare de Război (1 ianuarie 1922 - 1 ianuarie 1926);
• stagiu de un an de zile efectuat la Divizia 19 Infanterie Turnu Severin (1 iunie 1926 - 1 iunie 1927) şi de aproape un an de zile în Marele Stat Major (1 iunie 1927 - 1 aprilie 1928);
• Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1928-1932, 1934-1937);
• ministru de război (1932-1933);

Intrând în conflict cu câteva personalităţi ale vremii, care nu înţelegeau necesitatea creşterii bugetului pentru apărarea patriei, a demisionat din cadrele active ale armatei, la 21 februarie 1937, după 42 de ani de muncă devotată în armată.

Pentru activitatea de stat-major din primul război mondial a fost distins cu numeroase ordine şi medalii româneşti şi străine: „Coroana României”, clasa a V-a, „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Sfântul Vladimir” şi „Sfântul Stanislav” (ambele ruseşti), „Legiunea de Onoare”, în grad de ofiţer, şi „Crucea de Război” (ambele franceze), „Sfântul Mihail”, în grad de comandor (Anglia), „Vulturul Alb”, clasa a II-a (Serbia), „Polonia Restituită”, clasa a II-a (Polonia).

În longeviva funcţie de şef al armatei (şeful M. St. M. şi ministru de război) şi-a adus o importantă contribuţie la perfecţionarea structurilor organizatorice, a dotării şi instruirii armatei, la dezvoltarea relaţiilor militare cu Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Grecia, Turcia, Franţa, Anglia.

A publicat, în trei volume, lucrarea „Conferinţe şi aplicaţiuni de tactică generală”, premiată de Marele Stat Major pentru învăţămintele privind lupta în ofensivă şi defensivă.

În anul 1939 a fost numit senator de către regale Carol al II-lea.

Întemniţarea. Decesul

În noaptea de 5/6 mai 1950 a fost arestat şi întemniţat la Sighet unde a încetat din viaţă la 15 octombrie 1950, când împlinea 83 de ani. A fost îngropat în Cimitirul Săracilor de pe malul râului Tisa, fără să i se poată identifica mormântul. Pe 14/15 aprilie 1952, au fost arestate soţia sa, Margareta, precum şi fiica, Lucia, şi ţinute 2 ani în penitenciarele Ghencea şi Mislea.

Aprecieri

„În bătălia de la Mărăşeşti colonelul Nicolae Samsonovici a luat parte activă la conducerea bătăliei, transformând în ordine precise şi clare intenţiile comandamentului armatei pentru a asigura frumosul câştig al bătăliei” (generalul Eremia Grigorescu, comandantul A. 1 în bătălia de la Mărăşeşti).

„În această grea şi plină de răspundere funcţie Nicolae Samsonovici răspunde cu cea mai desăvârşită competenţă, cu mult tact şi demnitate. Sesizează nevoile oştirii, îndrumează instrucţia şi pregătirea ei de război spre deplina mea mulţumire” (ministrul de Război, generalul de divizie Nicolae Condeescu, 1930).

„Este tipul ofiţerului care a ajuns la această înaltă demnitate în armată numai prin meritele sale. Inteligent, cult şi serios, satisface cu prisosinţă la toate gradele cerinţele ce îi incumbă postul său de şef al Marelui Stat Major”. (ministrul de Război, generalul C. Ştefănescu-Amza, 1931)

Bibliografie

• *** Anuarul ofiţerilor activi ai armatei române pe anul 1923/1924 – Bucureşti, Tipografia militară ”Ministerul de Război”, 1923, p. 17;
• Lucian Predescu – Enciclopedia României – Cugetarea – Material românesc. Oameni şi înfăptuiri – Ed. Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999 – p. 754;
• Oroianu, T., Nicolescu, G., Dobrinescu, V.-F., Oşca, A., Nicolescu, A.,– Şefii Statului Major General Român (1859 - 2000), Editor Fundaţia “General Ştefan Guşă” , Ed. Europa Nova, Bucureşti, 2001, p. 142-156;
• Otu, P., col. dr., Oroianu, T., col. dr., Ion, E., lt.-col., - Personalităţi ale gândirii militare româneşti – vol. I, Editura A.I.S.M., Bucureşti, 1997, p. 229-233;
• Agapie, M., gl.lt., Chiriac, D.-M., mr., Emil, I., mr., Hlihor, C., mr., - De la Şcoala Superioară de Război la Academia de Înalte Studii Militare. Comandanţi-Profesori-Absolvenţi (1889-1995) – Ed. A.I.S.M., 1995, p.136-138;
• Ion Mamina, Ioan Scurtu – Guverne şi guvernanţi (1916-1938) – Silex-Casă de Editură şi Impresariat S.R.L., Bucureşti, 1994, p. 234;
• Gl. D. Apostol, V, gl. bg. (r.) Ucrain, C. - Miniştri de război (1848-1947) - Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2001, p. 153-160.
• Col. (r.) Constantin Chiper – Veterani în slujba patriei – vol. III – Editura CTEA, Bucureşti, 2008, p. 25-27;