Organizări politice înainte de Burebista

Articolul prezintă aspecte din organizarea politică a spaţiului geto-dacilor din perioada anterioară Regatului lui Burebista. Prezentul articol conţine şi cele mai importante referiri ale cronicarilor timpului asupra organizării politice a Daciei din perioada respectivă.

Organizări politice înainte de Burebista

Geto-dacii erau organizaţi politic în uniuni tribale, conduşi de şefi militari. Mai mulţi conducători locali sunt amintiţi de izvoarele istorice. Arian, în relatarea despre expediţia lui Alexandru cel Mare (335 î.Hr.), transmite o serie de date despre economia, demografia si organizarea social-politică şi militară a geto-dacilor din zona dunăreană. Trecând Dunărea trupele macedonene fugăresc pe localnici până în dreptul unei cetăţi, destul de slab apărată, situată în apropierea Dunării, pe care au atacat-o şi au prădat-o. O dovadă că geto-dacii erau bine organizaţi şi constituiau o ameninţare la adresa planurilor expansioniste ale lui Alexandru, este noua campanie macedoneană la nordul Dunării (326 î.Hr.) condusă de generalul Zopyrion, guvernatorul Thraciei. Se pare că acesta a pierit într-o confruntare cu localnicii, în zona Bugeacului, lucru ce l-a făcut pe regele macedonean să plănuiască o expediţie de pedepsire a geto-dacilor după finalizarea campaniei din Asia.

O importantă uniune de triburi este atestată, de mai multe surse (Diodor din Sicilia, Pausanias, Strabon), la sfârşitul sec. IV. Î.Hr., sub conducerea lui Dromichaites, în contextul luptelor din anii 300 şi 292 cu oştile regelui Thraciei, Lysimachos. Regele trac supusese cetăţile greceşti de pe litoralul pontic şi triburile geto-dace de pe malul dobrogean al Dunării şi înaintează spre Câmpia Munteană unde suferă două înfrângeri, regele şi fiul său sunt luaţi prizonieri, iar oastea distrusă.

În secolele III – II î.Hr. continuă să se dezvolta mai multe organizări politice, conduse de „basilei”, atestaţi în contextul luptelor cu celţii şi bastarni. Pe baza analizei monedelor au putut fi delimitate principalele formaţiuni politice din spaţiul carpato-danubiano-pontic: în părţile centrale ale Munteniei (piephigii), la Curbura Carpaţilor (siensii), în Oltenia (buridavensii), în Transilvania, pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Târnave (ratacensii). Aceste patru uniuni tribale au stat la baza constituirii statului geto-dac de către Burebista.

În Dobrogea, în sec. III – II î.Hr., pe baza surselor epigrafice şi numismatice, sunt atestaţi conducătorii locali, Zalmodegikos (nord-vest), Moskon (nord) şi Rhemaxos, ocrotitorul cetăţilor pontice.

Alte uniuni tribale geto-dace sunt cunoscute, în sec. II î.Hr., în Transilvania, conduse de Rubobostes, în timpul căreia geto-dacii îşi întăresc puterea în detrimentul celţilor, şi Oroles care opreşte invazia bastarnilor.

Campania lui Alexandru cel Mare împotriva geto-dacilor

„A treia zi după luptă, Alexandru ajunse la fluviul Istru – cel mai mare dintre fluviile Europei şi care străbate cea mai mare întindere de pământ, despărţind triburi dintre cele mai războinice, în majoritate celtice. În ţinutul acestor celţi se află şi izvoarele lui. Cei mai îndepărtaţi dintre aceştia sunt cvazii şi marcomanii. După aceea o ramura a sarmaţilor – izigii –, apoi geţii care cred în nemurire. […] Atunci Alexandru îşi retrase corăbiile şi hotărî să treacă Istrul împotriva geţilor care locuiau dincolo de Istru, deoarece îi vedea ca sunt adunaţi acolo în mare număr pe malul Istrului. Ei voiau să-l împiedice, dacă ar fi încercat să treacă la dânşii (erau acolo vreo patru mii de călăreţi, iar pedestraşi peste zece mii). În acelaşi timp pe Alexandru îl cuprinse dorinţa de a trece pe malul celălalt al Istrului. […] Dar geţii nu ţinură piept nici măcar primului atac al cavaleriei. Ei rămaseră uimiţi de îndrăzneala cu care într-o singură noapte trecuse atât de uşor cel mai mare dintre fluvii, Istrul, fără să facă pod la locul de trecere. Îi mai înspăimânta şi desimea de nestrăbătut a falangei şi puternicul atac dat de călăreţi. Mai întâi, ei fugiră spre un oraş, care se afla la o depărtare de o parasangă de Istru. Când văzură că, lăsând în frunte pe călăreţi, Alexandru duce în grabă falanga de-a lungul fluviului, pentru ca nu cumva pedestraşii să fie încercuiţi de geţii care stăteau la pândă, geţii părăsiră şi oraşul, care nu era bine întărit. Îşi luară copiii şi femeile pe cai, cât puteau duce caii. Ei se retrăseseră cât putură mai departe de fluviu prin locuri singuratice. Alexandru cuceri oraşul şi luă toată prada pe care o lăsaseră geţii.”

({{{2}}})

Conflictul dintre regele Thraciei, Lysimachos, şi conducătorul geto-dac, Dromichaites

„Pe timpul urmaşilor lui Alexandru, rege al geţilor era Dromichaites. Acesta – după ce l-a prins pe Lisimah, care pornise cu război împotriva lui – i-a arătat mai întâi sărăcia lui şi a neamului său, precum şi traiul lor cumpătat. I-a îndemnat apoi să nu mai poarte război împotriva unor oameni de soiul lor, ci [mai degrabă] să caute a se împrieteni cu dânşii. Iar după ce l-a cinstit ca pe un oaspe, a legat prietenie cu el şi l-a lăsat să plece.”

({{{2}}})

Înfrângerea lui Lysimachos

„Atunci Lisimah, dintre vecini, s-a războit mai întâi cu odrisii şi apoi a pornit cu armata împotriva lui Dromichaites şi a geţilor. Dar avu de înfruntat nişte bărbaţi foarte pricepuţi în războaie şi care îl întreceau cu mult prin numărul lor. El însuşi ajunse într-o primejdie cât se poate de mare şi scăpă cu fuga. Fiul său, Agatocle, care-l sprijinea atunci în luptă pentru prima oară, fu luat prizonier de către geţi. Lisimah a fost biruit şi în alte lupte. Şi deoarece socotea ca nu este puţin lucru să-şi aibă fiul prins în război, încheie o pace cu Dromichaites şi din stăpânirea sa cedă getului ţinuturile de dincolo de Istru. Mai mult de nevoie îi dădu în căsătorie pe fiica sa. Unii spun ca nu Agatocle a fost prins, ci însuşi Lisimah; că l-a salvat Agatocle, care ar fi căutat să cadă la o înţelegere cu Dromichaites, pentru răscumpărarea lui.”

({{{2}}})

Existenţa unei adunării a războinicilor la geto-daci

„Ajungând oştirea lui Lisimah în puterea tracilor, aceştia se strânseră la un loc – alergând în număr mare – şi strigară să le fie dat pe mână regele prizonier, ca sa-l pedepsească. Căci – spuneau ei – poporul, care luase parte la primejdiile [războiului], trebuie să aibă dreptul de a chibzui asupra felului cum să fie trataţi cei prinşi. Dromichaites fu împotriva pedepsirii regelui şi-i lămuri pe oşteni că este bine să-l cruţe pe bărbatul acesta. Daca l-ar omorî pe Lisimah – spunea el –, alţi regi au să-i ia domnia şi se prea poate ca regii aceştia să fie mult mai de temut decât înaintaşul lor. Dar cruţându-l pe Lisimah, acesta – cum se şi cuvine – are să se arate recunoscător tracilor, care i-au dăruit viata. Iar locurile întărite, aflate mai înainte vreme în stăpânirea tracilor, ei le vor dobândi înapoi fără nici o primejdie.”

({{{2}}})

Atestarea „regelui” daco-get, Zalmodegikos

„Întrucât Diodoros al lui Thrasycles, Procritos al lui Pherecles şi Clearchos al lui Aristomachos, trimişi soli la Zalmodegikos în privinţa ostaticilor, au călătorit prin ţara duşmană şi – înfruntând primejdii de tot felul şi dând dovadă de cea mai deplină râvnă – au adus înapoi ostaticii (fiind aceştia la număr peste 60), convingându-l totodată pe Zalmodegokos să restituie cetăţii veniturile, Sfatul şi Poporul să găsească cu cale ca aceştia şi urmaşii lor să fie înscrişi printre binefăcătorii obştii; sa fie încununaţi, ei şi urmaşii lor, la toate spectacolele de teatru, pentru bărbăţia şi râvna faţă de Popor; pentru ca şi ceilalţi cetăţeni, cunoscând că Poporul cinsteşte pe bărbaţii vrednici, să se îndemne a sluji cetatea.”

({{{2}}})

Conflictul dintre Zoltes şi Rhemaxos pentru cetatea Histria

„[…] iar când tracii din jurul lui Zoltes au pătruns cu oaste mare în Scythia, către oraşele greceşti de sub oblăduirea regelui Rhemaxos, [tot el] ales sol, a pornit în ţara străină, străbătând pământurile mai multor noroade şi, înfruntând primejdii de tot felul, a convins pe barbari nu numai să cruţe cetatea, dar şi să [...] adunate înainte de tâlhari [...] ce se aflau la ordinul lui Zoltes, [...] să mântuiască toate [...] şi împreuna cu ei s-a grăbit [...] cetatea să plătească 5 [talanţi?] pentru ca să cadă la înţelegere cu cetatea în privinţa hranei [...]Când după aceasta, aceiaşi [barbari] au năpădit ţinutul şi au prins să asedieze Bizone şi să pustiască teritoriul, grânele noastre fiind [şi de data aceasta] gata să dea în pârg, ales sol şi pornind spre locul unde se afla oastea, rânduit de cetăţeni să răscumpere după putinţă teritoriul şi recolta, i-a convins pe Zoltes şi pe traci, cu preţ de 600 de galbeni, să nu pătrundă în teritoriu, nici să se apropie de oraş, ceea ce a îngăduit cetăţenilor să rămână stăpâni pe toate grânele de pe ogoare. Iar mai târziu, călcând tracii jurămintele şi învoiala şi tot dând năvală [pe pământurile cetăţii], ales de popor comandant cu depline puteri al teritoriului şi strângând oşteni voluntari dintre cetăţeni şi barbarii adăpostiţi în cetate, a păzit ogoarele şi turmele şi grânele până la trecerea [spre noi] a regelui Rhemaxos.”

({{{2}}})

Luptele daco-geţilor, conduşi de Oroles, împotriva bastarnilor

„Şi dacii sunt o mlădiţă a geţilor. În timpul regelui Oroles, se luptaseră fără succes împotriva bastarnilor şi de aceea, ca pedeapsă pentru slăbiciunea arătată, au fost siliţi, din porunca regelui, ca atunci când voiau să doarmă, să pună capul în locul picioarelor şi să facă soţiilor lor serviciile pe care mai înainte acestea obişnuiau să le se facă lor. Această pedeapsă a fost înlăturată numai după ce prin vitejia lor au şters ruşinea pe care şi-au atras-o în războiul de mai înainte.”

({{{2}}})

Atestarea unui conducător puternic geto-dac, Rubobostes

„[…] creşterea puterii dacilor sub regele Rubobostes (incrementa Dacorum per Rubobobsten regem).”

({{{2}}})