Pactul de neagresiune electorală

Pactul de neagresiune electorală a fost încheiat pe 25 noiembrie 1937 de Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, şi Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mişcării Legionare, la care au aderat Gheorghe I. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal - Gheorghe Brătianu şi Constantin Argetoianu, preşedintele Partidului Agrar.

Înţelegerea era îndreptată împotriva guvernului Gheorghe Tătărescu, desemnat de regele Carol al II-lea să organizeze alegerile din 20 decembrie 1937. Consiliul de miniştri era acuzat de toate forţele de opoziţie că devenise unul personal al şefului statului, iar posibila sa victorie în alegeri ar fi facilitat instaurarea dictaturii regale. Motivaţia era bine întemeiată, căci în istoria politică a României de până la acea dată, partidul din care proveneau membrii guvernului desemnat să organizeze alegerile le câştigase întotdeauna. Consecinţele pactului au fost unele dezastruoase şi nu au putut fi prevăzute de clasa politică.

Contextul evenimentelor din 1937

La sfârşitul anului 1937, mandatul legitim de guvernare al PNL expira, iar conform uzanţelor politice, şeful statului trebuia să cheme la putere formaţiune de opoziţie. Pentru a fi sigur că Maniu va fi anihilat în cazul chemării PNŢ la guvernare, Carol al II-lea a lansat ideea unui guvern Mihalache care să aibă pe Alexandru Vaida-Voevod la Interne şi care să-l cuprindă şi pe Gabriel Marinescu, membru de bază al camarilei .

Discuţiile au avut loc pe 12 noiembrie, însă Ion Mihalache nu a acceptat propunerea regelui. În aceste condiţii, pe 17 noiembrie, Carol al II-lea încredinţează mandatul din nou lui Gheorghe Tătărescu. Prima misiune a guvernului era organizarea alegerilor din 20 decembrie 1937.

Iuliu Maniu

Alegerea lui Iuliu Maniu ca preşedinte al PNŢ

Eşuând în aducerea PNŢ la putere, Mihalache a demisionat din fruntea partidului, iar Comitetul Executiv din 21 noiembrie l-a propus pe Iuliu Maniu folosind cuvintele: „Domnule Maniu, ia comanda şi dă porunca”! De data aceasta, Iuliu Maniu nu a mai refuzat ca în urmă cu un an, ci a spus: „Dumneata eşti comandant. Dumneata ai dat comanda să ocup locul dumitale. Am ascultat întotdeauna comanda dumitale şi când nu-mi plăcea; trebuie să ascult şi acum această ultimă comandă” .

Iuliu Maniu aprecia că alegerile parlamentare din 20 decembrie 1937 aveau un rol decisiv pentru soarta regimului politic din România, drept pentru care a decis să împiedice cu orice preţ victoria guvernului Tătărescu, deoarece acesta devenise un cabinet cvasipersonal al regelui Carol al II-lea. În acest scop, a hotărât să acţioneze pentru crearea unui front al opoziţiei, care să împiedice falsificarea alegerilor de către guvern.

Încheierea pactului de neagresiune. Deruta electoratului

Încă din martie 1937, Maniu fusese solicitat de Corneliu Zelea Codreanu să realizeze împreună o alianţă împotriva lui Carol al II-lea, dar liderul naţional-ţărănist a propus amânarea discuţiilor pentru toamnă, când avea să rezolve problema succesiunii la guvernare. Imediat ce a redevenit preşedintele PNŢ, Maniu a luat legătura cu Codreanu, precum şi cu Gheorghe I. Brătianu.

La 25 noiembrie, împreună au semnat un „pact de neagresiune”, al cărui principal obiectiv era înfrângerea guvernului în alegeri, iar partidele se angajau să nu se atace reciproc. Deşi Maniu a urmărit să ferească partidul de agresiunile legionarilor, alianţa PNŢ cu Garda de Fier a creat o adevărată derută în rândul electoratului, care timp de patru ani de zile asistase la o acerbă dispută între cele două organizaţii, acuzându-se reciproc de „trădare naţională” şi „slujirea unor interese străine”.

De altfel, mai mulţi fruntaşi ţărănişti, printre care Nicolae Lupu, Armand Călinescu sau Virgil Madgearu şi-au exprimat dezacordul faţă de linia politică imprimată partidului de către Maniu. Consecinţa politică a acestei înţelegeri a fost că Partidul Naţional-Ţărănesc a dat girul lui Corneliu Zelea Codreanu, iar în ochii opiniei publice s-a creat imaginea că legionarii ar putea participa la actul de guvernare.

Campania electorală din decembrie 1937

Campania electorală s-a desfăşurat într-o atmosferă extrem de tensionată şi confuză, cu un limbaj foarte violent. Cea mai mare întrunire electorală a PNŢ s-a desfăşurat în sala Marna din Bucureşti, la 12 decembrie. În timpul rostirii discursurilor, în sală au fost aruncate gaze lacrimogene de oamenii guvernului, astfel că adunarea nu a mai putut continua. Revenit la sediul PNŢ, Iuliu Maniu declara celor care l-au însoţit: „Să nu uitaţi un moment că stările acestea triste urmează din faptul că la noi domneşte un guvern personal. De şapte ani suferim de guverne personale” .

În aceeaşi zi, Gheorghe Tătărescu a rostit la radio un discurs în care l-a numit pe Iuliu Maniu „marele infractor”, „ros de ambiţii şi chinuit de dorul răzbunării” . Solicitarea lui Maniu de a răspunde acestor atacuri a fost respinsă de Consiliul de Administraţie al Societăţii de Radiodifuziune. Organizaţia PNL din Cluj a adoptat o moţiune în care se afirma că „Ardealul înfierează acţiunea criminală a domnului Maniu împotriva monarhiei şi a regelui Carol al II-lea, simbolul neîntrecut al dinastiei noastre glorioase” .

Corneliu Zelea Codreanu

Rezultatul alegerilor parlamentare

Prin activitatea lor, partidele politice se discreditaseră în ochii electoratului, astfel că, la 20 decembrie, pentru prima dată în istoria politică a României nici un partid nu a obţinut peste 40% din totalul voturilor pentru a-şi constitui o majoritate parlamentară. Pe primele trei poziţii s-au clasat PNL cu 35,9%, PNŢ cu 20,4% şi Partidul „Totul pentru Ţară” (numele sub care au participat la alegeri legionarii) care a obţinut un surprinzător scor de 15,5%, ceea ce a provocat o adevărată panică în rândul clasei politice .

Consecinţe alegerilor şi ale pactului de neagresiune

Consecinţele politice ale acestor alegeri au fost unele dezastruoase. Faptul că nici un partid nu reuşise să obţină prima majoritară de 40% lăsa mână liberă şefului statului de numi la guvernare orice formaţiune politică şi de a forma un guvern prin care să pregătească obiectivul său politic de a-şi instaura regimul autoritar.

Aşadar, profitând de această situaţie, Carol al II-lea l-a numit în fruntea guvernului pe Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional-Creştin, care câştigase doar 9,15% din voturi .

Prin decizia sa, regele a aplicat lui Iuliu Maniu mai multe lovituri: a eliminat PNŢ de la succesiune, deşi obţinuse un număr de voturi dublu faţă de cel al PNC, a numit în fruntea guvernului un vechi şi hotărât adversar al lui Maniu, a reuşit să facă o nouă spărtură în PNŢ prin atragerea centriştilor şi numirea lui Armand Călinescu în funcţia de ministru de Interne.

Iuliu Maniu s-a declarat profund revoltat de maniera în care a procedat Carol al II-lea, care nu l-a consultat, măcar formal, în legătură cu rezolvarea crizei politice, declarând că guvernul Goga era „o adevărată provocare la adresa naţiunii”, deoarece el „se prezintă ca un nou guvern personal, după ce ţara a respins guvernul personal al domnului Tătărescu” .

La 10 februarie 1938, Carol al II-lea a recurs la o lovitură de stat, punând capăt regimului democratic, iar Constituţia din 27 februarie 1938 a consfinţit instaurarea dictaturii regale în România. De ceea ce s-a temut cel mai mult clasa politică, acel lucru s-a întâmplat. În fond, pactul de neagresiune a folosit regelui şi nu lui Iuliu Maniu.

Bibliografie

• SCURTU, Ioan, Istoria Partidului Naţional-Ţărănesc, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1994 ISBN 973-45-0007-4
• SMEU, Georgeta, Dicţionar de Istoria Românilor, Bucureşti, Editura Trei, 1997, pp.264-265 ISBN 973-98034-6-6