Palatul Poştelor
de la Enciclopedia României
| Palatul Poştelor | |
 în prezent sediul Muzeului Naţional de Istorie a României | |
| Localitate | Bucureşti |
|---|---|
| Arhitect | Alexandru Săvulescu |
| Adresa | Calea Victoriei nr. 12 |
| Sector | sector 3 |
| Data începerii construcţiei | 1894 |
| Data finalizării | 1900 |
| Cost | 4.000.000 lei aur |
| Dimensiuni | suprafaţă 8000 mp |
| Stil | neoclasic |
Palatul Poştelor este o clădire emblematică a Bucureştiului, situată în colţul vestic al zonei istorice Lipscani, în faţa Palatului CEC, pe Calea Victoriei, sector 3. Edificiul a fost construit între anii 1894-1900, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu. Construit pentru a avea o destinaţie publică - poşta centrală, palatul are o arhitectură neo-clasică autoritară,[1] specifică sediilor instituţiilor publice din România din secolul al XIX-lea. Începând din anul 1972, palatul este sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, aici fiind expus tezaurul României şi o copie în mărime natură a celebrului monument „Columna lui Traian” din Roma.
Cuprins
Istoric
Palatul este construit pe vechiul amplasament al Hanului Constantin Vodă - construit între anii 1692-1694 de domnitorul Constantin Brâncoveanu, pe locul în care era ridicată casa boierului Constantin Aga Bălăceanu.[2] În anul 1847 hanul a fost distrus de un incendiu, iar între 1849-1862 au fost dărâmate ruinele clădirii.[3]
Pe fostul amplasament al hanului, în 1871, a fost ridicată o construcţie masivă din lemn în care a funcţionat la început Circul Hüttermann, iar mai apoi Circul Suhr. Construcţia improvizată din lemn, modestă ca arhitectură, a fost dărâmată în anul 1877, terenul viran rezultat prin dispariţia clădirii a fost cunoscut sub numele Piaţa Constantin Vodă.[4] În anul 1894, se hotărăşte construirea unui sediu pentru Poşta Centrală a Bucureştiului, găzduit până în acel moment în casele Bărcănescu din strada uliţa Doamnei.
Piatra de temelie a palatului a fost pusă în data de 24 octombrie 1894 de Regele Carol I, iar inaugurarea lui a avut loc în toamna anului 1900.
Până în anul 1972 palatul a găzduit sediul central al Poştei din Bucureşti. La nivelul anilor '60, Oficiul PTTR Bucureşti asigura o serie de servicii printe care: corespondenţă, mesagerii, mandate poştale, telegrame, abonamente radiofonice, convorbiri telefonice naţionale şi internaţionale, operaţiuni CEC, presă, filatelie. În interiorul palatului funcţiona şi un birou de voiaj al CFR.
Începând cu anul 1972 în cadrul palatului a fost amenajat Muzeul Naţional de Istorie.
Deoarece clădirea a fost afectată destul de grav în timpul cutremurelor, din 1940 şi 1977, clădirea necesita o reabilitare generală. Deoarece au lipsit fondurile realizării unei astfel de operaţiuni, reabilitarea a fost amânată până în anul 2002. Reabilitarea structurii de rezistenţă a început în iarna anului 2002, până în 2005 fiind executate aproximativ 50% din lucrările necesare. Conform estimărilor, finalizarea lucrărilor şi reabilitarea completă trebuiau să aibă loc în anul 2007.[5]
Descriere
Palatul a fost construit după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, arhitect format la Paris la Ecole des Beaux-Arts. Ca arhitectură palatul reprezintă eclectismul târziu.
Edificiul este construit într-o formă rectangulară, fiind format dintr-un subsol înalt , un parter şi două etaje. Construcţia prezintă şi o curte interioară. Spre străzile Stavropoleos, Poştei şi Franceză, construcţia prezintă fronturi compacte, iar spre Calea Victoriei - faţada edificiului prezintă o monumentală colonadă dorică, sprijinită pe două pavilioane cu cupole şi un peron format din 12 trepte.
Porticul deschis pe jumătatea înălţimii coloanelor, cu cele 10 coloane dorice - mutular angajate la pilaştri robuşti şi 9 travee, aseamănă clădirea cu Palatul Poştelor Federale din Geneva.[6]
Planşeul dintre etajele 1 şi 2 este puternic marcat în faţada clădirii cu ajutorul unui lintou construit în piatră. Sub lintoul faţadei, între antele zidăriei, sunt înscrise arce turtite. Deasupra cornişei principale a faţadei, formată din portic şi nivel angajat, se găseşte etajul al 2-lea, îmbrăcat în pilaştri dorici, prezentând şi piedestaluri pentru statui.
Faţada este construită din piatră şi este ornată cu mai multe elemente sculptate, printre care: ancadramente, chei de boltă, console, figuri alegorice. Acest tip de faţadă este specifică instituţiilor deschise publicului, construite la sfârşitul secolului trecut.
Note
- ↑ Bucureşti: arhitectură şi modernitate. (2005), pg. 25
- ↑ Grigore Ionescu (1938), p. 19
- ↑ Monumente din Bucureşti, p. 88
- ↑ Monumente din Bucureşti, p. 88
- ↑ http://www.mnir.ro/ro/mnir.html
- ↑ Grigore Ionescu (1938), p.20
Bibliografie
- Mariana Celac, Octavian Carabela, Marcu Marcu-Lăpădat - Bucureşti: arhitectură şi modernitate. Un ghid adnotat" (Ed. Simetria, 2005)
- Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc. Monumente din Bucureşti. Bucureşti: Meridiane 1966
- Grigore Ionescu. Bucureşti. Ghid istoric şi artistic. Bucureşti: Fundaţia pentru literatură şi artă, Regele Carol II, 1938
- O. N. Greceanu. Bucureştii. Bucureşti: Tipografia Cartea medicală, 1929