Petrovaselo

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Petrovaselo

Oraşul Recaş
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Petrovaselo.JPG
Atestare 1359
Populaţie 281 locuitori (2011)
Cod poştal 307346

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Petrovaselo este un sat în judeţul Timiş. Din punct de vedere administrativ aparţine de oraşul Recaş. Are o populaţie de 281 locuitori (2011), marea majoritate sârbi.

Localizare

Se situează în centrul judeţului Timiş, la circa 6 km est de Recaş. Se învecinează la nord cu Stanciova, la est cu Cralovăţ, la sud cu Şuştra şi la vest cu Recaş.

Istorie

Prima atestare documentară a satului Petrovaselo datează din 1359. În documentul primei atestări apare cu numele maghiarizat Horvathpeturfalva (horvath=croat). În alte diplome medievale apare cu numele Petrovasella. La 1477 era proprietatea lui Nicolae şi Iacob Banffi. Indiciile lăsate de Marsigli arată că localitatea a fost locuită şi în perioada ocupaţiei turceşti a Banatului. Pe harta contelui Mercy apare din nou cu numele Petrova-Sello. Istoricul Ioan Lotreanu susţine că atunci localitatea era românească şi că prin anii 1760-1770, ar fi fost colonizată cu sârbi aduşi din Muntenegru[1]. La începutul secolului XIX satul era în proprietatea familiei Ondreovici (Andreovici). Astăzi satul continuă să fie majoritar sârbesc, deşi proporţia românilor a crescut în ultimele decenii ale secolului trecut.

Populaţia

La recensământul din 2002, satul Petrovaselo avea 331 locuitori, din care 218 sârbi (65,86%), 107 români (32,32%) şi 6 de alte naţionalităţi. La recensământul din 2011 au fost înregistraţi 281 locuitori.

Conform recensămintelor efectuate în perioada 1880 - 2011, populaţia localităţii a evoluat după cum urmează: <lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=1000 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total

1880,928 1890,976 1900,988 1910,924 1920,839 1930,819 1941,769 1956,720 1966,651 1977,593 1992,347 2002,331 2011,281 </lines>

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]

Note

  1. Lotreanu, p.324