Poieni (Timiş)
de la Enciclopedia României
| Satul Poieni |
 |
 | |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1514 |
| Populaţie | 316 locuitori |
| Cod poştal | 307320 |
|
Index sate în judeţul Timiş |
|---|
|
Index sate în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Poieni este un sat în judeţul Timiş, comuna Pietroasa. Este un mic sat de munte, cu 316 locuitori, situat la graniţa dintre Banat şi Ardeal. Biserica de lemn din Poieni datează din 1790 şi este monument istoric naţional.
Localizare
Se află la limita de est a judeţului Timiş, la limita cu judeţul Hunedoara, la 10 km de centrul de comună, satul Pietroasa, pe cursul superior al râului Bega. Este accesibil pe şosea, de la drumul naţional DN 68A Lugoj - Făget - Deva, prin Coşava, apoi urmărind drumul judeţean DJ 684 spre Curtea şi Tomeşti, până la bifurcaţia spre Pietroasa. De aici se merge 17 km pe un drum comunal asfaltat care urmăreşte cursul Begăi, până la Pietroasa. De aici mai departe drumul este pietruit, se trece prin Crivina de Sus şi ajunge în final la Poieni.
Satul se învecinează la nord cu Crivina de Sus şi la vest cu Fărăşeşti, în rest fiind relativ izolat, înconjurat de munţi.
Istorie
Prima atestare documentară a Poieniului datează din anii 1514-1516, când este amintit sub numele de Pleyen şi era proprietatea lui George de Brandenburg. Înaintea de aceasta a fost proprietate a Huniadeştilor, ca de altfel întreaga zonă. La 1596 era donată de Sigismund Bathory lui Stean Ioşka. În documentele din 1680 ale lui Marsigli, precum şi în conscripţia Banatului efectuată la 1717, după alungarea turcilor din Banat, nu se menţionează nimic despre Poieni.
Aflat la graniţa dintre Banat şi Ardeal, satul a aparţinut cu intermitenţe când de judeţul Hunedoara, când de Severin, când de Timiş. Primul nume sub care apare în documente este Pleyen, apoi turcii l-au modificat în Poyen sau Poyeni. La 1785 habsburgii l-au numit Bojin, de unde s-a transformat apoi în Pojen, nume purtat de-a lungul secolului al XVIII-lea (1828, 1825 etc). La 1913 autorităţile maghiare l-au redenumit oficial în Ruszkato, nume departe de numele originar. După unirea Banatului cu România a revenit la rădăcina sa originară, numindu-se Poeni.
Locuitorii au fost dintotdeauna români ortodocşi. Se spune că locul iniţial unde s-a aflat satul se numeşte Trifeşti, de unde oamenii s-au mutat cu timpul în actuala locaţie, cu acces mai uşor la căile de comunicaţie şi cu poieni multe.
Biserica de lemn a fost construită în 1790. Pe un chivot vechi apare scris cu vopsea „10.800”, de unde s-a tras concluzia că pictura bisericii a fost efectuată la 1810 (sau 1812), poate chiar la 1800. Cu toate că au fost foarte săraci, în trecut locuitorii au reuşit să întreţină aici o şcoală confesională.
Demografie
La recensământul din 2002 în Poieni au fost înregistraţi 316 locuitori, toţi români. Cei mai mulţi locuitori s-au înregistrat la recensământul din 1910, când au fost numărate în Poieni 698 persoane. Începând cu anii '60 populaţia a scăzut simţitor, ajungând se se înjumătăţească până în 1990. În ultimii ani numărul locuitorilor a început să crească uşor.
Conform recensămintelor efectuate în perioada 1880 - 2002, populaţia localităţii a evoluat după cum urmează: <lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=700 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>
,total
1880,492 1890,560 1900,636 1910,698 1920,579 1930,644 1941,516 1956,436 1966,589 1977,435 1992,304 2002,316 </lines>
Obiective turistice
Aici există o biserică ortodoxă din lemn construită în 1790 şi pictată în 1812, ce poartă hramul "Cuvioasa Paraschiva". Poienul este totodată un punct terminal pentru zona montană a judeţului Timiş şi un punct de plecare pentru diverse drumeţii în Munţii Poiana Ruscă. Aici se găseşte o tabără şcolară. Tot aici se mai găseşte şi o moară de apă.
Bibliografie
- Corneanu, Nicolae, Monografia eparhiei Caransebeş, Tipografia Diecezană, Caransebeş 1940
- Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş. Vol. 1. Etnie, evoluţie istorică şi stratificare oiconimică, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
- Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
- Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]