Ion Creangă. Fotograf: Heck. Biblioteca Academiei Române.
|
|
Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821 (alte surse menţionează 1818 sau 1819), Bacău - d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi), poet şi dramaturg, membru fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al generaţiei paşoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de la 1848 şi în mişcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domnitor mai puţin criticat de politica vremii. Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.
A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaştere şi admiraţie atât în ţară cât şi peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878.
- Mateiu Caragiale este poate cel mai laborios prozator din istoria literară a lumii? El îl întrece chiar şi pe Flaubert, modelul clasic al laboriozităţii artistice. Acestuia din urmă i-au trebuit 6 ani pentru a termina romanul Doamna Bovary. Cu câţiva ani în plus faţă recordul autorului francez, Mateiu Caragiale a lucrat timp de 9 ani la scrierea ultimelor trei părţi din romanul Craii de Curtea-Veche. Prin urmare, 9 ani de lucru intens pentru 125 de pagini din 150 cât are întregul roman. Asta ar însemna cam 16 pagini şi jumătate pe an sau, altfel spus, un rând şi ceva pe zi.
Pentru mai multe curiozităţi, vedeţi secţiunea Ştiaţi că?.
- Autori canonici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu
- Scriitori: Vasile Voiculescu, Marin Sorescu, Alexandru Macedonski, Mateiu Caragiale, Mircea Eliade
- Critici literari: George Călinescu, Eugen Lovinescu, Alexandru Piru
- Opere: Amintiri din copilărie, Pădurea spânzuraţilor, Moromeţii, Delirul, Fraţii Jderi
|